Cătălin Matei: „Râmele de sub pietre, marsupialele de la Antipa şi peştii de la Matache”

 

Monotreme şi marsupiale, foci, balene şi delfini, păsări de copac şi stăpâni ai aerului, tritoni şi salamandre, ţipari, tarpuni şi heringi, gândaci moi, urechelniţe, echidne, purici şi coleoptere, Chira mea le iubeşte pe toate şi pe toate le vrea acasă. Şi cum să nu fie aşa, dacă pasiunea pentru vertebrate de tot soiul i-a parvenit genetic de la ta-su, adică eu, omul care a furat o broască ţestoasă de la un concurs de şah şi i-a minţit pe părinţi că a primit-o drept premiu.

Chira are doi ani şi aproape jumate, este fiica, prietena şi partenera mea de explorări prin parc. Pentru că îmi împărtăşeşte şi bioritmul, ora 22 ne prinde de multe ori prin noroaiele din Cişmigiu, căutând cu lanterna târâturi mobile. Deşi acasă are un porc de Guineea (Mus Porcellus), asta nu e nici pe departe suficient. Porcul de Guineea nu e un maestru al tandreţii, oferă un minim de feedback şi e mai degrabă moale decât cooperant, fiind, înainte de rozător, un porc pur şi simplu, preocupat să mănânce pe o parte ca să facă caca repede pe alta, în loc să-mi alerge copilul prin casă sau să aibă un aport în sesiunile cu acuarele. Copilul are nevoie de animale vesele care să facă pipi cu măsură şi care să îi dea mai multe motive de ţipuituri. În plus, acelaşi porc de Guineea a ros cablul de la card-reader şi acum sunt nevoit să vă dau poze făcute cu telefonul, la o rezoluţie care se purta în 2009.

Dacă e să începem cu familia insectelor, a păianjenilor şi a altor nevertebrate, lucrurile sunt simple. Pe păianjeni nu pune mâna, că mi-e mie frică. Gândacii roşii trebuie luaţi cu frunza şi pusi pe mâneci, ca nişte bijuuri greu de stăpânit. Furnicile, mai ales alea mici şi acrişoare, sunt perfecte pentru gâdilat pe o parte şi pe alta mâinile mici. Fluturii, mai ales ăia deştepţi, stau pe vârful degetelor. Bondarii bănuiesc că sunt ceva abstract, fiindcă zboară atât de repede şi haotic încât nu cred că ea a apucat să vadă vreunul dintre ăia pe care m-am grăbit eu să-i arăt. Greieri, lăcuste, albine, viespi şi furnici, le-am bifat pe toate, aşa cum cred că am bifat şi purici, păduchi şi alte coleoptere. Melci am avut cu găleţile, dar limacşii, adică verii fără casă, n-au avut niciodată o putere comparabilă de seducţie. În schimb, pentru ordinul Diptera, încrengătura Arthtropoda, pe scurt „muuuca!”, Chira a avut mereu o slăbiciune, în ciuda celor peste 240.000 de specii. Muştele sunt mereu de un real succes, mai ales când sunt mari şi grele şi pendulează între ferestre, bâzâind şi dându-se cu capul lor tare de geamurile din casă, chestie care mă bucură pentru că ele sunt mereu acolo şi foarte uşor de întreţinut. În plus, avem un motiv de învăţat litera „bzzzz”.

Când vine vorba de păsări, se păstrează mereu distanţa, deşi sunt bune şi ele, mai ales Columba livia („pomboneii”), pe care îi împănează sistematic cu cereale, dar şi mierlele de pămînt Turdus Merula, pe care le fugăreşte călcând în pipi şi caca de căţel şi oameni.

Batracienii, în special Rana Temporaria sau „oac!”, reprezintă una din micile plăceri ale promenadelor nocturne. Le ştim încă din primele stadii de evoluţie, când umpleam borcănele cu mormoloci din lac. Chira mea urmăreşte broaştele mature cu paşi mici, fără să-i scape din ochi sau din raza lanternei, şi reuşeşte, aproape de fiecare dată, să ajungă cu câte una în fiecare mână. Le ia, şi cu un chiuit empatic le eliberează în lac aruncându-le în apă, „ca să meargă la tata lor”. Eu nu pun mâna pe broaşte fiindcă mie mi-a zis mama că faci negi în palmă dacă pui mâna pe ele dar pe ea o las. Mor de invidie şi curiozitate aşa că o întreb pe ea, cum e broasca? E rece? E udă? E moale? E aşa cum mi-o imaginez? Cică da.

Broaştele ţestoase sunt brici şi le iubim. Ştim una în parcul Carol care se lasă prinsă şi tocmai i-am găsit corespondent în Cişmigiu. Avem şi câteva locuri sub cataroaie unde e garantat că găsim râme pe care le spălăm în băltoace şi le eliberăm cu capul în pământ. Nu le luăm la pescuit.

Apropo, legat de peşti, trebuie să deplângem împreună dispariţia pet-shop-ului din Centrul Vechi, oază de urlete păsăreşti şi paradis acvaristic impromptu, unde copilul mă ţinea şi câte o juma’ de oră. Ştiu că trebuie să cumpărăm şi acvariu, dar eu am mai avut când eram mic un borcan cu gupi pe care l-am uitat pe caloriferul pornit aşa că aştept să mai cresc. Locul pet-shop-ului din Centrul Vechi a fost luat de o pescărie din Matache, unde mai bagă crapi vii. Nu sunt coloraţi şi abia respiră în îngrămădeală, dar măcar nu stau pe o parte, ca ăia din supermarket.

Totuşi, nimic nu se compară cu mamiferele. Milioanele de ani de evoluţie au făcut ca animalele să iasă încet din apă, să-şi crească picioare pe pământ şi să o ia, încet-încet, către Chira mea, care le aşteaptă ţopăind bucuroasă pe mal. La noi, câinele şi pisica au completări la denumirile în latinește. Câinele e Canis Lupus sau „pot să mâgâi?”, indiferent dacă e familiaris sau nu, iar pisicile sunt, invariabil, Felis Catus sau, mai simplu „vau în baţe la mine”. Indiferent unde ajungem, ne împrietenim cu maidanezii locali. Chira ştie că trebuie să ne cunoaştem înainte să ne mângâiem. Ne uităm în ochii lor şi ne explicăm de ce latră. Avem două flocoşenii lideri de cartier care ne însoţesc în weekend prin parc, fără niciun pic de respect pentru autorităţile cu baston, zonele de nisip sau gărduleţele care separă raţele mandarin de oameni. Pentru unul dintre ei, care şi-a luat sub ochii noştri un băţ pe spate de la un beţiv din ăla cu nas-conopidă (familia Brassicaceae), era să mă duelez cu umbrela. A văzut şi ea un om rău.

Când ecosistemul local nu mai face faţă, mergem la muzeul de animale. Uneori, chiar şi de două ori pe săptămînă. Ştie că nu poate să le ia nici în „baţe”, nici acasă, iar ultima oară când am fost a terminat turul în cinci minute, dar deja suntem printre ăia care sunt recunoscuţi de la poartă. Dacă Antipa va introduce la un moment dat un abonament lunar, să ştiţi că noi am fost. Altminteri, cum ziceam, ne găsiţi în parc, noaptea, după ploaie. Suntem ăia cu ciorapii uzi şi încrengătura Annelida pe ghidonul bicicletei.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație