Cel mai special invitat: „Necuplată poate. Singură niciodată.”

Îmi place distincţia pe care o fac americanii (şi pe care, în contextul ăsta, noi nu o facem) între single şi alone. Îmi place la fel de mult pe cât dispreţuiesc eticheta de “mamă singură”. Ca şi cum o mamă ar putea fi vreodată singură!

OK, sunt una dintre acele femei care îşi cresc copilul departe de tată. Al copilului, dar, în cazul meu, departe şi de cel propriu. Recunosc, în familia mea nu sunt foarte mulţi taţi. Iar cei care sunt… nu sunt foarte apropiaţi de mame. Dar nu mai sunt aşa de sigură că e neapărat problema familiei mele, cât mai ales a societăţii de astăzi.

Realitatea este că fetiţa mea nu are tată. Punct.

A existat un bărbat cu care m-am cuplat într-o vară, a cărui sămânţă a reuşit în mod inexplicabil să anihileze bariera de latex, a cărui moştenire genetică este dusă mai departe de fetiţa mea, dar al cărui nume nu se află pe certificatul ei de naştere şi a cărui prezenţă în viaţa noastră este egală cu zero. Fireşte că lucrurile au fost mai complicate, fireşte că povestea e mult mai lungă şi mai dureroasă şi că două-trei fraze nu vor putea niciodată să cuprindă situaţia în adevarata ei lumină. Însă, pentru pentru mine, după câţiva ani de la întâmplare, asta a ramas realitatea. Şi e o realitate seacă, pe care deocamdată ea nu are nevoie să o cunoască.

 

Ştiu cum priveşte societatea mamele “singure” – cu tristeţe, cu milă, poate cu un pic de respect şi apoi iar cu milă.

Ştiu cum îşi privesc părinţii copiii care devin părinţi “singuri” – cu dezamăgire, cu regret, uneori cu furie şi apoi iar cu regret. Ştiu însă şi cum o priveşte un copil pe mama lui, indiferent dacă are un bărbat lângă ea sau nu: cu dragoste, cu încredere, cu speranţă şi apoi cu şi mai multă dragoste.

Să vă spun şi cum mă privesc eu însămi? Cu mândrie! Mă simt incredibil de norocoasă, ca un om care a primit un dar la care nu ar fi îndrăznit vreodată să viseze. Un dar care a venit, la rândul lui, cu alte daruri –  sete de cunoaştere, înţelepciune, putere, încredere de sine, creativitate, curaj. Chiar şi frumuseţe. Toate astea le-am descoperit în mine datorita ei.

 

Doar noi două fiind, am putut să mă întorc înspre mine şi să-mi ascult instinctul. Am născut natural, am alăptat la cerere, am dormit cu ea, am legănat-o, am mirosit-o, am adormit-o în braţe, i-am cântat şi i-am vorbit exact când am simţit să o fac. Şi continui să o alăptez, să dorm cu ea, să o legăn, să o miros, să o adorm în braţe, să îi cânt şi să îi vorbesc exact atunci când simt să o fac. De la început, am avut grija ei şi am avut grija mea. Şi a fost minunat. Şi este minunat.

Când era bebeluş, simţeam atâta armonie între noi încât îmi imaginam că, într-o lume perfectă, soţul pleacă de bună voie de acasă un an sau doi şi îşi lasă soţia singură cu copilul pentru a le permite să facă bonding real. Uitându-mă în jur, îmi părea rău pentru toate femeile care, din prea multă iubire pentru soţi, din prea multă grijă pentru nevoile lor (nesatisfăcute de propriile mame?) nu au avut dorinţa, răbdarea sau răgazul să-şi descopere maternitatea în deplinătatea ei. Şi mă întreb dacă, măritată şi la casa mea fiind, aş fi aflat cât de minunată, de bogată, de firească şi de copleşitor de caldă este de fapt maternitatea.

E greu să nu ai suficienţi bani, e greu să nu poţi face tot ce ţi-ai propus într-o zi anume, e greu să nu apuci să faci duş sau să mănânci, e greu să dormi între 3 şi 8 dimineaţa, e greu să te întrebi uneori cu ce ai greşit de ai rămas tocmai tu “pe dinafară”. Însă nu greu să fii mamă. Pe cuvânt că nu e. Este chiar cel mai simplu lucru pentru că asta este, până la urmă, menirea noastră.

Cu toate astea, nu simt că mi-aş fi autosuficientă. Nu sunt feministă. Nu am depus un jurământ de castitate. Nu urăsc barbaţii şi nu cred că toţi “e porci”.

Mai nou, mi-am dat dau seama că, într-o lume perfectă, pentru fiecare femeie există de fapt un iubit, un prieten şi un tată, 3-în-1. Există un bărbat lângă proaspăta mamă, acolo, lipit de ea şi de copil încă de la primul ţipăt. Un bărbat care nu pleacă nicăieri, dar care are inteligenţa, dragostea şi încrederea necesare pentru a-şi ajuta soţia în călătoria ei de mamă şi de a nu-i ştirbi fericirea deplină pe care i-o poate dărui venirea pe lume a unui copil.

Pentru că, dacă-i este permis, un copil poate transforma orice femeie în cea mai minunată femeie din lume.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație