Simona Tache: „Ce fel de mamă aş vrea să fiu”

Aş vrea să fiu o mamă perfectă, care să nu intre-n panică la prima colică a copilului ei. Să rămân calmă şi să nu o iau în jos, pe scări, despletită, cu pruncul la piept şi strigând „Ajutooor!”.

Aş vrea să fiu o mamă perfectă, care să nu intre-n panică nici la a doua colică a copilului ei sau la orice altă problemă bebeluşească banală. Să nu sun pediatrul de 10 ori pe zi şi să nu-mi petrec puţinul timp liber căutând pe Internet „Ce înseamnă dacă i s-a prelins o băluţă pe stânga?” ori „Cum e dacă a făcut 87 de grame de căcuţă? E mult?”.

Aş vrea să fiu o mamă perfectă, care să nu se apuce de cocaină ca să supravieţuiască perioadei în care copilul învaţă să meargă, aia în care începe să facă paşi singur şi tot timpul ai senzaţia că o să se înfigă cu capul într-un colţ de scaun, într-un colţ de masă, într-un colţ de dulap, într-un colţ de orice sau chiar în colţul unui rinocer de la televizor, de pe National Geographic…

Aş vrea să fiu o mamă perfectă, care să nu se arunce pe geam de disperare, când copilul chiar se va înfige cu capul într-un colţ de scaun şi va face cucui. Să rămân calmă şi să îmi amintesc că eu, când eram ca el, am căzut de-a dreptul în cap, nu doar am mutat puţin din loc un obiect de mobilier.

Aş vrea să fiu o mamă perfectă, care să nu îşi piardă minţile prima oară când vede sângele copilului ei şi pe el urlând cu sughiţuri, pentru că a căzut cu bicicleta şi s-a julit. Să îmi amintesc cum am făcut pe Nadia Comăneci la bara de bătut covoare şi am înroşit locul faptei cu sângele meu.

Aş vrea să fiu o mamă perfectă, care să nu-şi petreacă în faţa blocului, scrutând orizontul cu privirile înlăcrimate de atâta aşteptare, prima tabără a copilului ei. Aş vrea să fiu o mamă perfectă, care să nu încerce să-i impună copilului ei coduri vestimentare din alte vremuri, atunci când îl vede prima oară îmbrăcat cu chiloţii peste pantaloni şi cu un pantof în cap, după moda adolescenţei lui. Să-mi amintesc toate scandalurile de pe vremea când mama mea a încercat acelaşi lucru şi să încerc să mă pun nu în pielea ei, ci în pielea mea de-atunci.

Aş vrea să fiu o mamă perfectă, care să-şi piardă temporar văzul, atunci când i se va întoarce copilul prima oară copilul acasă beat. Şi una care să se prefacă tâmpită de-a dreptul atunci când îi va intui primele preocupări sexuale. Să-mi amintesc că „pe vremea mea” era OK să faci sex la 16 ani, deci de ce n-ar fi „pe vremea lui” OK să facă de la 13? Şi să mă consolez cu faptul că nu voi prinde, în ipostaza de mamă de adolescent, „vremurile” în care o să fie OK să faci sex de la 8.

Aş vrea să fiu o mamă perfectă, care să rămână cool, atunci când o să-şi „surprindă” copilul suferind pentru prima oară din dragoste. Să-mi amintesc că, dacă, atunci când mi s-a întâmplat mie, maică-mea ar fi scos făcăleţul, să-l alerge cu el pe nemernicul care mă făcuse să plâng, aş fi murit de ruşine.

Aş vrea să fiu o mamă perfectă, care să nu îşi facă harakiri cu polonicul, de-ngrijorare, atunci când copilul o să-şi ia permis pentru motocicletă, maşină sau teleportor şi o să plece la drum de capul lui. Aş vrea să fiu o mamă perfectă, care să respecte alegerile copilului ei, chiar dacă acesta va hotărî să se facă tâmplar şi nu compozitor, pictor sau fizician de renume mondial, aşa cum voi fi visat eu.

Aş vrea să fiu o mamă perfectă, cu tot ce presupune asta, punct. Iar dacă, atunci când o să vină vremea, n-o să reuşesc să fiu perfectă în toate situaţiile de mai sus (plus în multe altele la care mi-e şi frică să mă gândesc), doresc să se consemneze că am vrut şi am încercat din răsputeri. Şi că, în fond, ştiu că nu există mamă perfectă. Şi că, atâta timp, cât există iubire şi încredere, e OK să nu fii perfect. Mult mai OK şi mai uman decât dacă ai reuşi să fii, nu?

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație