Copiii si frica de moarte

 

Sunt mama unui băieţel de patru ani şi opt luni care, în urma unui eveniment neplăcut, recent petrecut în grupul nostru de prieteni (unul dintre prietenii noştri pe care îl ştia şi el foarte bine a murit în urma unei boli), este obsedat de întrebările legate de moarte. Cum să le vorbim pe înţeles copiilor despre moarte, atunci când aceştia ne întreabă, şi mai ales despre „nemurirea” părinţilor lor? Dar despre „nemurirea”lor? Vă întreb acest lucru pentru că mi s-a întâmplat să se trezească noaptea şi să îmi spună semiadormit: „Mami, roagă-l pe Dumnezeu să ne ducă într-un loc unde să nu murim niciodată!” – Otilia Brăila

 

Abilitatea copiilor de a înţelege moartea depinde de nivelul lor de dezvoltare intelectuală, de felul în care văd lumea şi relaţiile dintre lucruri şi evenimente. Până la adolescenţă, mulţi copii au nevoie să experimenteze şi gândesc lucrurile în maniere tangibile. Dar moartea nu este tangibilă. Moartea nu este ceva ce pot experimenta pentru puţin timp ca să vadă cum este, nu este ceva ce pot face pentru a vedea cum funcţionează. Astfel, copiii au dificultăţi în a înţelege moartea aşa cum fac adulţii, care se gândesc că moartea este atunci când corpul nu mai este viu și că este ireversibilă, sau, în funcţie de credinţe, fie că persoana încetează să mai existe, spiritul merge în Rai sau într-un alt plan existenţial, fie că persoana urmează să se recîncarneze într-o altă fiinţă.

Majoritatea copiilor dobândesc o înţelegere inadecvată a morţii, dar aceasta nu este neapărat o problemă. Pot avea pur şi simplu un mod unic de a o privi, un mod care nu le cauzează griji.

Alţi copii pot avea o concepţie despre moarte care să îi înfricoşeze.

Decât să vă concentraţi asupra a cât de corect înţelege copilul moartea, încercaţi să aflaţi grijile şi temerile pe care le poate avea.

Încă de la vârsta de trei-patru ani, vârsta „de ce”-urilor, copiii ne pot bombarda cu diverse întrebări, printre care îşi fac firesc apariţia şi cele legate de viaţă şi de moarte. Ca părinţi, este bine să fim pregătiţi şi să le prezentăm micuţilor realitatea într-o manieră cât mai firească, non-anxioasă, putând apela la exemple plastice şi uşor de înţeles din natură, cum ar fi ciclul de viaţă al unei plante. E important de ştiut şi faptul că majoritatea copiilor care au suferit pierderi mai păstrează în primele şase luni după  pierdere dispoziţia de doliu şi durere. Nu este uşor pentru copil să parcurgă drumul refacerii şi restructurării după pierdere. Micuţul poate urma şi o psihoterapie cu ajutorul unui specialist pentru a integra pierderea suferită şi a începe procesul de refacere şi vindecare sufletească.

Ai răbdare cu el şi, dacă e nevoie, repetă-i explicaţiile de câte ori le solicită.

 

Cu drag, Iuliana

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație