7 idei pentru petreceri de copii

Petreceri pentru copii Totul despre mame

Petreceri pentru copii Totul despre mame7 idei pentru cele mai frumoase petreceri de copii

Petrecerile de copii sunt un prilej să se strângă toată familia, prietenii, colegii de grădi sau de școală la o porție sănătoasă de distracție!

Mirela Retegan, de la Compania de teatru și petreceri pentru copii Zurli, ne dă 7 idei de care trebuie să ținem cont dacă vrem să organizăm o petrecere pentru copii pe care să nu o uite nimeni prea curând!

 

Vă mai amintiți de petrecerile de vis din copilărie?

Vă amintiţi aniversările copilăriei noastre, când tot familionul, de la părinţi până la mătuşi şi unchi, se mobiliza astfel încât totul să iasă perfect? Mama făcea cele mai bune sărăţele, bunica sigur pregătea fursecuri în forme, tata agăța ghirlande din hârtie creponată, iar muzica era asigurată de pick-up sau de casetofon, în cele mai bune cazuri. Invitații erau mereu verișorii, vecinii de la bloc și câteodată și colegii din clasă iar pozele alb negru din colecția fiecăruia dintre noi sunt mărturia unor petreceri vesele și zgomotoase.

Haideți să le oferim și copiilor noștri aceleași amintiri minunate! Dacă spațiul de acasă vă permite și aveți un dram de talent organizatoric, vă dăm câteva ponturi despre cum să organizați o petrecere de neuitat pentru copii.  

7 idei pentru o petrecere de copii de neuitat

1. Faceți invitațiile din timp!

Chiar dacă este vorba de o petrecere acasă și nu depindeți de rezervarea unui spațiu, este bine să vă ocupați din timp de toate detaliile. În primul rand, anuntați data petrecerii, indiferent dacă aceasta are loc în week-end sau în timpul săptămânii. Unii părinți fac planuri cu copiii pe termen mai lung, așa că este bine să vă asigurați că data petrecerii copilului vostru este trecută în agenda tuturor celor pe care îi doriți printre invitați. Puteți confecționa împreună cu sărbătoritul o invitație personalizată, astfel îl veți implica și pe el în organizare și veți oferi și invitaților o amintire frumoasă.

2. Țineți cont de vârsta copiilor invitați!

Este posibil să aveți copii mai mici sau mai mari la petrecere. O soluție este să îi grupați pe vârste și să le oferiți tuturor activități potrivite. Pentru copiii mai mici, puteți amenaja un spațiu mai ferit, în care să le dați jucării adecvate vârstei lor, iar copiilor mai mari le puteți organiza un spatiu pentru board games sau concursuri. Astfel veți evita să se plictisească și să se refugieze la calculator sau la tabletă.

3. Dar ce facem cu părinții?

La o petrecere pentru copii, părinții vin în calitate de însoțitori și supraveghetori. Tocmai pentru a le întări copiilor ideea că este o petrecere pentru ei, aș recomanda un spațiu pentru părinți, eventual în bucătărie sau în curte, dacă spațiul vă permite, astfel încât aceștia să poată schimba impresii cât timp copiii se distrează nestingheriți.

4. Creați un decor de petrecere!

Atmosfera de petrecere se creează prin mai multe elemente, iar decorul este foarte important. Puteți realiza un decor vesel cu ajutorul baloanelor colorate, a mai multor cutii de confetti și a ghirlandelor din hârtie sau mergeți mai departe și realizați o petrecere tematică, creată în jurul personajelor preferate ale copilului dumneavoastră.

Mirela Retegan, in mijlocul unei petreceri pentru copii
Mirela Retegan, în mijlocul unei petreceri pentru copii

5. Muzică, muzică, muzică!

Copiilor le place muzica, iar o muzică adecvată vârstei participanților va crea o atmosferă plăcută. Faceți un playlist cu cântece îndrăgite de copii și puneți-l să cânte în fundal. Pe măsură ce petrecerea se încinge, puteți improviza un ring de dans.

6. Pregătiți gustări ușoare

Știm că toți copiii preferă joaca în locul mâncării așa că mai bine optați pentru gustări sănătoase și ușoare. O opțiune sunt grisinele făcute în casă, bucățelele de mozarella, cubulețele de cașcaval, fâșiuțele de pui, măslinele fără sâmburi, adică orice se poate mânca rapid și fără prea multă mizerie. Astfel vă veți ușura și munca de după petrecere.

 

7. Alegeți jocurile potrivite!

Chiar dacă ați organizat totul ca la carte recomand ca pentru partea de atmosferă și animatie să cereți ajutor specializat. Un animator cu experiență știe întotdeauna ce jocuri să propună, cum să facă trecerea între momente, în așa fel încât copiii să fie implicați în petrecere și să rămână cu o amintire plăcută. Indiferent că este vorba de Albă ca Zăpada și Mutulică, de Pirații Zbang și Zuzi sau Clowni, unul sau doi animatori vor garanta distracția la petrecerea copilului dumneavoastră.

 

 

Și nu uitați: nu contează câți copii invitați, ce personaje chemați, ce tort pregătiți sau ce fond muzical asigurați, cel mai important lucru pentru un copil este să își vadă părinții aproape de el și fericiți. Așadar, lăsați toate grijile deoparte și bucurați-vă alături de copilul dumneavoastră de încă un anișor din viața lui!

 

Petrecere frumoasă!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație