ABC-ul stimei de sine, la a treia editie a Serilor TOTUL DESPRE MAME

Simina Bădică
Serile TDM / Totul despre mame

Serile TDM / Totul despre mameDespre cum ne recâștigăm noi, părinții, stima de sine și cum o transmitem copiilor noștri

Rațională, responsabilă, mamă, empatică, sensibilă, brunetă, pune întrebări. Asta sunt eu. Sau cel puțin asta am gândit eu despre mine vineri seara când, la invitația speaker-ului serii TOTUL DESPRE MAME, Bogdan Cezar Ion, lector universitar la Facultatea de Psihologie, am pus pe hârtie timp de un minut gânduri despre noi. Credeți oare că ies bine după ce trag linia la stimă de sine? Așa credeam și eu. Dar concluzia celor auzite vineri seara a fost că stima de sine nu se bazează pe ceea ce credem că suntem, ci pe ceea ce știm și putem să facem.

Cu alte cuvinte, deși am înșirat o seamă de epitete, mai degrabă calități, nu-i așa?, am ieșit destul de prost la capitolul creștere, dezvoltare, acțiune versus fixism. Știu să pun întrebări, totuși! E un început!

Trepte, nu ziduri: stima de sine constructivă și schema mentală de creștere

Serile TDM/ Totul despre mame

Dar scopul serii nu era să ne facă să ne simțim prost, ci dimpotrivă, să căpătăm speranță, idei și instrumente pentru a ne redobândi stima de sine (asta în caz că și voi, ca și mine, o țineți bine ascunsă într-o cămpăruță de unde nu o scoateți la soare decât la sărbători).

Pe lângă că poate fi scăzută sau puternică, pretinsă sau atutentică, stima de sine mai poate fi în două feluri: constructivă sau neconstructivă. Stima de sine neconstructivă se bazează pe un set mental fix. În loc să ne ajute să creștem, ne ține pe loc. Dacă ne imaginăm stima de sine ca un depozit de cărămizi, putem vizualiza cum unii dintre noi au mai multe cărămizi iar alții mai puține. Dar ceea ce facem cu aceste cărămizi nu depinde de numărul sau de calitatea lor. Unii aleg să se proteje cu aceste cărămizi, să construiască ziduri groase și solide pentru a se apăra iar acesta este un mod neconstructiv/fix de a trăi. Alții aleg să construiască trepte cu cărămizile lor. Evident, vor fi mai vulnerabili decât cei care construiesc ziduri și poate că vor fi răniți mai des, dar vor avea ocazia să evolueze, să crească.

Psihologul amerian Carol Dweck a definit aceste atitudini ca „seturi mentale” (mindsets). În setul mental fix construim ziduri, suntem geloși pe succesul altuia, acceptăm foarte rar provocări și schimbări, disprețuim efortul, munca. În setul mental de creștere acceptăm provocări și ne bucurăm atât de efortul nostru cât și de succesul altora.

Ce aș face dacă aș avea stimă de sine?

Seturile mentale nu sunt stabilite genetic și doar cineva aflat prea des în setul mental fix poate crede că sunt imovabile. Nu, dimpotrivă, ele sunt fluide și nu putem decide de pe azi pe mâine să trecem dintr-un set mental în altul. Dar putem decide să părăsim setul mental fix măcar într-o zonă a vieții noastre, pentru un timp determinat.

Spre exemplu, putem decide că într-o zi, vom încerca să inovăm, să construim trepte, să depunem efort în domeniul profesional și doar acolo. Putem încerca, ne sfătuiește psihologul Bogdan Cezar Ion, să punem pe o hârtie câteva răspunsuri la întrebarea: „Ce aș face dacă aș avea grozav de multă stimă de sine?” Să alegem apoi un răspuns, poate fi chiar și cel mai neimportant, și să încercăm să îl îndeplinim. Reușita, chiar dacă obiectivul e minor, ne va hrăni stima de sine astfel încât ne vom putea apuca de următorul obiectiv de pe listă. Stima de sine se recâștigă făcând lucruri mici care ne reușesc!

Serile TDM/ Totul despre mameLN Exclusiv, creația unei mame talentate

Seara s-a încheiat în prezența fermecătoare a unei mămici pe a cărei listă de lucruri de făcut cu stimă de sine, s-a aflat și o afacere de creație vestimentare. LN Exclusiv nu a fost cu siguranță un obiectiv minor și îmi place să cred că cea care l-a creat este o femeie care acceptă provocări, o femeie care prețuiește efortul și căreia îi plac mai degrabă treptele decât zidurile. LN Exclusiv s-a născut din dorința de a oferi creații vestimentare în serii mici sau unicat femeilor care caută să iasă din tipare, iar noi am profitat de expertiza creatoarei LN Exclusiv, Laura Niculescu, care ne-a vorbit despre ce se poartă și ce nu se poartă în timpul sarcinii sau în perioada care îi urmează. Iar pentru primăvara asta eu știu de unde îmi comand tricourile!

Și, pentru că suntem deja la a treia seară  de când umplem librăria Humanitas de la Cișmigiu cu părinți și copii, nu m-am putut abține să nu remarc că am început să recunosc fețe: fețe de mame, de tați și fețișoare de copii. Am început să ne cunoaștem și nu e o întâmplare că părinții vin atât de relaxați la serile TDM. Unde altundeva poți să vii la o conferință serioasă, pentru părinți, cu tot cu copiii proprii? TOTUL DESPRE MAME înțelege că părinții interesați de astfel de subiecte, precum joaca terapeutică sau viața de cuplu după nașterea copilului, sunt tocmai aceia care se despart greu de copiii lor vineri seara, așa că am invitat echipa de la TinArt să le dea de lucru celor mici, modelând personaje de poveste, cât noi, cei mari am ascultat și discutat.

Vă așteptăm cu drag și la ediția de pe 30 aprilie a serilor TOTUL DESPRE MAME, când Monica Reu, trainer de comunicare nonviolentă, ne va vorbi despre comunicarea empatică în relația părinți – copii.

Foto: Alexandra Dincă/Fotografii de familie

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa