Am fost la Vocea României!

Tudor la Vocea României
La Vocea Romaniei/Totul despre mame
Tudor la Vocea României

Din fața televizorului până pe platoul de televiziune

Ne uităm la Vocea României cu ritual. Ne vin în vizită prietena mea cu fiul ei. Ronțăim, comentăm, râdem, ne transformăm în juriu ad-hoc şi cei mari, şi cei mici.

De aici până la a-i promite copilului că-l duc în public, să vadă show-ul – dar în special pe Smiley – cu ochii lui, a fost doar un pas. Plus încă alții câțiva ca să ajungem pe listele cu publicul. Că promisiunea e promisiune…

Într-o seară geroasă, purcedem spre Buftea cu GPS-ul pornit şi cu mare emoție. Ne rătăcim, întârziem, copilul întreabă o dată la câteva minute dacă mai avem mult, dacă mai putem intra, dacă nu se va supăra Smiley pe noi. Nu ştiu sigur dacă mai putem intra, însă ştiu sigur că nu se va supăra Smiley pe noi. Tatăl înghite în sec şi calcă accelerația. Eu fac gafa de a spune că dacă nu ajungem în timp util, măcar am avut parte de timp împreună. Izbucnesc hohote de plâns. Îmi muşc limba. Într-un final, ajungem. Intrăm pe poarta studiourilor Buftea, unde eu am mai fost şi tot mă simt impresionată. Copilul vede prin ceața nopții decorurile acum fantomatice şi rămâne mut de uimire. Imaginația lui începe să galopeze, în timp ce ne grăbim spre studioul Vocea României. Regret că n-am ajuns mai devreme şi că nu îl pot lăsa să savureze fiecare clipă. Alături de noi, gonesc şi alți întârziați, dar nu ratăm ocazia să ne spunem pe drum cine cu cine ține. E un sentiment amuzant şi plăcut de solidaritate.

Se deschid uşile!

Ca să intri la Voce, stai la coadă. Nu te plictiseşti nici aici, pentru că discuțiile despre şansele concurenților se reiau. Sunt mai mulți copii care se privesc cu un sentiment de complicitate. Ei sunt cei norocoşi, care vor vedea show-ul live şi vor putea povesti tuturor minunea. Intrăm. Sala e deja plină, ne găsim şi noi locul. Copilul are ochii maaaari şi priveşte în jur cu uimire autentică. „Parcă e o hologramă…!” Pavel Bartoş intră în scenă, se învârte ca un leu. Tudor îi preia emoția şi energia, aşa că începe să îşi roadă unghiile. Numărătoarea inversă şi intrăm în direct. Copilul aplaudă frenetic şi îl caută din priviri, evident, pe Smiley. Ştie toți jurații pe nume, râde la glumele lor chiar dacă nu le pricepe pe toate. E fericit şi nu conteneşte să ne-o spună.

Începe muzica

De acasă se aude bine. Printre celelalte zgomote domestice, vocea concurenților ajunge sau nu la inimile noastre de telespectatori, după preferințe. Aici, însă, e copleşitor. Sala e mare, dar nu prea mare. Exact cât trebuie pentru ca Tudor să se simtă, citez, „ca la un concert pe o navă extraterestră”. Sonorizarea e magnifică, iar spectacolul de lumini care se schimbă la fiecare concurent întregeşte atmosfera. Din când în când, la pauzele publicitare, încercăm să-l convingem să ne ridicăm şi să facem câțiva paşi. Am amorțit. Nici vorbă! Îi e teamă să nu rateze ceva, aşa că rămânem pe loc cu zâmbetul pe buze. Pe scenă, e frenezie. Podelele sunt lustruite şi apar în scenă cele necesare următorului moment. Juraților li se fac retuşuri la machiaj, se mai fac poze cu cei din public. Nu îndrăznim să coborâm şi noi, deşi ştiu că Tudor şi-ar dori şi el.

La Vocea Romaniei/Totul despre mame
"Wow!!! Au flăcări reale!"

Se face târziu de tot

Nu simțim oboseala pentru că suntem prea acaparați de scenă. Cu toate astea, nu-mi vine să cred că Tudor rezistă. Ora lui de culcare e 20.30. De-acum, a trecut bine de ora 23. Îl întrebăm dacă nu ar vrea, totuşi, să plecăm. Ştie exact câți concurenți au cântat şi nu se negociază. Stăm până la ultimul. Tudor are ochii pe jumătate închişi, însă se ține tare. Alți copii au cedat deja, al nostru rămâne pe baricade până după miezul nopții. Abia atunci reuşim să-l scoatem din sală, cu regretul că nu am rămas până la finalul finalului, însă conştienți că dacă mai stăm, va adormi acolo, aplaudând şi-n somn.

Plecarea

Ieşim, iar frigul ne aduce cu picioarele pe pământ. Tudor ne tot povesteşte cât de grozav a fost, ar vrea să-şi sune prietenii să le povestească. Trecem din nou pe lângă decorurile fascinante din Buftea, urcăm în maşină şi încerc să-l întreb dacă ar mai veni o dată. Nu-mi răspunde nimeni, a adormit buştean, iar noi înaintăm spre Bucureşti cu feelingul că i-am oferit o seara de neuitat.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație