Cum pot frații să împartă aceeași cameră?

Ramona Dinescu
aceeasi camera

Frații trebuie să împartă aceeași cameră – este teoria cu care mulți dintre noi am crescut în comunism și pe care, personal, eu nu o regret. A împărți aceeași cameră înseamnă a avea multe lucruri în comun, a împărți povești, sentimente, trăiri, experiențe, pe lângă partea neplăcută de a nu avea intimitate.

În copilărie, eu și fratele meu am avut o cameră comună și, la fel ca noi, supraviețuiau și cunoscuții noștri, colegii de școală sau copiii prietenilor de familie.

Toți locuiam la bloc, avem un spațiu limitat la dispoziție și trebuia să ne descurcăm cu el.

Făcând o incursiune prin amintiri, am realizat că există doar câteva în care m-am revoltat că nu mai vreau să împart camera cu fratele meu, restul fiind printre cele mai plăcute ale copilăriei mele. Nu m-am distrat niciodată mai bine decât o făceam cu frate-meu înainte de culcare.

Situația nu s-a schimbat foarte mult nici cu familiile din prezent.

Majoritatea dintre noi locuim tot la bloc, în apartamente cu două sau trei camere și intervine, din nou, situația spațiului care trebuie împărțit. Așa cum am făcut-o și eu, la fel și copiii mei împart aceeași cameră.

Deocamdată sunt prea mici pentru a dormi singuri. Ei m-au adoptat și pe mine în spațiul lor privat. Sunt convinsă că, în câțiva ani, se vor distra la fel cum m-am distrat și eu cu frate-meu împărțind aceeași cameră.

Nu știu dacă părinții mei s-au documentat în momentul în care ne-au pus la dispoziție același spațiu, însă eu am făcut-o! Așa am descoperit câteva strategii interesante ce ajută ca cei mici să împartă camera cu succes.

Creează-le spațiul personal

Unul dintre cele mai dificile lucruri atunci când cei mici trebuie să împartă cameră este acela că dispare intimitatea, situație care nu îi interesează neapărat pe cei mici, dar îi deranjează pe frații mai mari.

Ca să ajuți puțin acest aspect, ar trebui să te gândești la spațiul personal al fiecăruia. Astfel, va trebui să cumperi, de exemplu, două paturi, două dulapuri, două noptiere și două birouri. Spațiul s-ar putea să nu-ți permită toate aceste obiecte, dar paturile suprapuse pot fi mereu o rezolvare.

Atenție la programul de somn al fiecărui copil

Această regulă se aplică în cazurile în care diferența de vârstă dintre frați este destul de mare, iar cel mic încă mai doarme la prânz, în timp ce fratele cel mare vrea să se uite la televizor sau să aibă altă activitate în camera lui.

La fel, dacă cel mic se culcă la 8 seara, iar cel mare la 10 seara, nu poți să-i obligi să adoarmă la aceeași oră. Eu, personal, îi culcam prima dată pe cel mic, iar timpul rămas îl foloseam pentru alte câteva activități împreună cu cel mare.

Astfel era toată lumea mulțumită și cel mare se simțea fericit că are un timp al lui doar cu mine. Acum a crescut și cel mic și aplicăm aceeași oră de culcare pentru toată lumea. E drept că mami adoarme prima de fiecare dată .

Folosește zgomote de fundal sau un MP3

O prietenă mi-a spus că, după ora de lectură de seara, le pune copiilor povești pe tabletă. Ei ascultă astfel până adorm. Specialiștii susțin că zgomotele pe care le fac copiii când dorm este foarte posibil să-i deranjeze pe frații mai mari. Recunosc că și pe mine mă deranjează într-o oarecare măsură și, dacă nu sunt foarte obosită, cu greu reușesc să adorm. Astfel, niște zgomote de fundal pot fi de mare ajutor.

Fii fermă și consecventă

Acesta este un sfat bun de parenting în general, care se aplică cu succes și atunci când copiii trebuie să împartă aceeași cameră. Este adevărat că dacă nu stau ca jandarmul între ei, copiilor mei le-ar lua mai mult de o oră să adoarmă.

Planul meu este să le iau paturi supra etajate și să-i momesc să adoarmă singuri în camera lor, căci această situație nu poate dura la nesfârșit. Însă, mă gândesc cu groază la momentul în care voi fi terminat de citit poveștile, voi stinge lumina și voi ieși din cameră.

Cred că va trece cu mult de miezul nopții atunci când ei vor adormi. Specialiștii susțin că trebuie să setam reguli și limite de la bun început și să nu cedăm nici unei excepții. Altfel, cei mici se vor juca, vor râde și vor împinge ora de culcare până după miezul nopții.

Fă-ți un plan de rezervă

Vor exista și situații în care unul dintre copii va fi bolnav și atunci nu vei dori ca ei să respire aceeași viruși. Sau vor exista situații în care unul dintre copii va visa urat și va plânge în timpul nopții trezindu-l și pe celălalt. Se poate să facă febră sau se poate ca unul dintre copii să vomite noaptea. Sunt situații speciale.

Pentru toate acestea trebuie să ai un plan de rezervă. Doar în aceste situații speciale îl poți lua în patul tău și trebuie să-i explici copilului de multe ori că ai făcut-o ca să-i fie lui bine, dar nu se va repeta.

Totul devine mai simplu pe măsură ce trece timpul

Orice schimbare în programul și activitățile copilului nu este deloc ușoară. Este foarte posibil ca nici împărțitul camerei cu fratele său să nu fie acceptat din prima clipă. Trebuie să ai multă răbdare pentru că, pe parcurs, lucrurile se vor rezolva.

Este foarte posibil ca cei mici să nu doarmă la fel de bine în primele nopți, să se trezească mai des sau să plângă. Totul va intra încet – încet în normal. Nici noi, adulții, nu ne adaptăm atât de ușor la astfel de schimbări, așa că nu putem avea pretenția că totul să meargă șnur din prima noapte.

Vino să afli totul despre amenjarea unei camere comune pentru frați de la specialiștii în design interior, Alina Vîlcu și Omid Ghannadi, la Conferința ”Spațiul Copilăriei” din 17 noiembrie 2018. Detalii AICI.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa