Festivalul Opera Copiilor, patru zile în care cei mici vor fi răsfățați cu cele mai bune producții destinate lor

TOTUL DESPRE MAME
festivalul Opera Copiilor

În perioada 1-4 iunie 2017, Primăria Municipiului București în colaborare cu Opera Comică pentru Copii organizează a treia ediție a Festivalului “Opera Copiilor”, în cadrul căreia sunt programate numeroase evenimente în aer liber, pentru întreaga familie, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Festivalul are loc în Parcul Herăstrău, la Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” și la Palatul Național al Copiilor. Ediția din acest an propune activități care se înscriu în patru concepte diferite: spectacole, joacă, distracție și educație.

Noi îți prezentăm mai jos programul celor patru zile de festival, după care te invităm la un CONCURS pe pagina noastră de Facebook.

SPECTACOLUL ATELIERELOR “MICUL ARTIST” de la OPERA COMICĂ PENTRU COPII DESCHIDEREA OFICIALĂ A FESTIVALULUI “OPERA COPIILOR”

Scena Mare (Parcul Herăstrău) | 1 iunie, ora 11:00

După un an de pregătire, a sosit vremea să ne arate ce au învățat! În premieră în istoria Festivalului “Opera Copiilor”, ediția din acest an este deschisă de un spectacol susținut în exclusivitate de copiii care au participat la Atelierele “Micul Artist” în stagiunea 2016-2017.

 SALONUL DE PERCUȚIE- concert lecție susținut de Alexandru Matei

Scena Mare (Parcul Herăstrău) | 1 iunie, ora 14:00

Cele mai vesele instrumente muzicale ies din nou din sala de concert, doar de dragul copiilor! Și în acest an, maestrul Alexandru Matei ne încântă cu instrumente de percuție aduse de pe 4 continente și cu povești fermecătoare, pe Scena Mare din Parcul Herăstrău.

NINO ARLECHINO – operă, adaptare după “Pimpinone”, de G.P. Telemann (regia: Irina Furdui)

Scena Mare (Parcul Herăstrău) | 1 iunie, ora 17:00

Simpaticul personaj Nino Arlechino îi cheamă pe copii la dezvăluiri amuzante despre felul în care bătrânul bogătaș Pimpinone cade în mrejele frumoasei cameriste Vespetta, pusă pe căpătuială. V-am pregătit o oră de comedie spumoasă, pe acorduri baroce de secol al XVIII-lea, cu voci de excepție și costume de epocă.

EURODANCE – concurs internațional de balet

Palatul Național al Copiilor | 1 iunie, orele 09:30-17:30

Unii copii se distrează de ziua lor, alții… “muncesc”, dar când munca lor se desfășoară pe scenă și este răsplătită cu aplauze, efortul pare că nu mai e la fel de mare. Așa este și pentru cele câteva sute de copii talentați, care concurează la competiția internațională “EuroDance”, pe scena Palatului Copiilor din București, sub coordonarea profesoarei Jaqueline Bratu.

PUNGUȚA CU DOI BANI musical din “Trilogia Creangă 180” (regia: Gabriela Dumitru)

Gospodăria Moișeni (Muzeul Satului) | 2-4 iunie, orele 10:00 și 16:00

“Cucurigu, boieri mari, dați punguța cu doi bani!”. Dacă vă întâlniți cu un cocoș care-și caută galbenii pe aleile din Muzeul Satului, să știți că este personajul din povestea lui Ion Creangă, montată în această stagiune la OCC, alături de alte basme care fac parte din “Trilogia Creangă 180”. Vă așteptăm să descoperiți Casa Babei și Casa Moșului, chiar în incinta muzeului.

SALONUL DE BALET spectacol interactiv susținut de Corina Dumitrescu

Scena Mare (Parcul Herăstrău) | 2 iunie, ora 11:00

În parc se vine cu rolele sau cu bicicleta, nu-i așa? Ei bine, unii dintre noi vor veni în poante. Dacă nu ne credeți, vă invităm să vă convingeți singuri chiar de la autoarea spectacolelor de balet care au fermecat zeci de mii de spectatori la Opera Comică pentru Copii.

  WITH NINO IN LONDON – spectacol interactiv susținut în limba engleză

Scena Mare (Parcul Herăstrău) | 2 și 3 iunie, ora 14:00

Știați că, din Parcul Herăstrău, copiii pot ajunge instantaneu la teatrul Covent Garden, din Londra? Spectacolul “With Nino in London” este una dintre cele mai amuzante și captivante ore de limbă engleză “ever”!

DIRECTORUL DE TEATRU – operă, de W.A. Mozart (regia: Cristian Mihăilescu)

Scena Mare (Parcul Herăstrău) | 2 iunie, ora 17:00

Certuri “monstruoase” pe voci de soprană, leșinuri spectaculoase, bătăi cu perne și un număr senzațional de magie ne țin în priză în timpul spectacolului “Directorul de Teatru”, una dintre cele mai exuberante comedii din repertoriul Operei Comice pentru Copii!

MICII CĂLUȘARI DE LA SLATINA – Gospodăria Moișeni (Muzeul Satului) | 3 iunie, ora 13:30

Sunt mici, sunt talentați până la cer și dansează ca pe cărbuni încinși! Micii Călușari de la Slatina vin la București ca să ne impresioneze cu un spectacol debordând de energie și voie bună. Noi ne-am pus opincile și ne-am pregătit de dans. Vă așteptăm să intrați în joc cu noi!

SALONUL DE SCENOGRAFIE – spectacol interactiv susținut de Bogdana Pascal

Scena Mare (Parcul Herăstrău) | 3 iunie, ora 11:00

Cum se face un spectacol de la schița pe hârtie până la luminile de pe scenă? Dacă v-ați întrebat și voi, primim răspunsul împreună, de la scenograful care a creat costumele și decorurile multor producții îndrăgite din repertoriul OCC.

 PETRICĂ ȘI LUPUL – basm simfonic prezentat de Ansamblul Liric

Scena Mare (Parcul Herăstrău) | 3 iunie, ora 17:00 și 4 iunie, ora 11:00

Vă așteptăm la o superbă incursiune în lumea sunetelor, alături de… “Petrică şi Lupul”. În acest basm simfonic, plin de umor și suspans, imaginat de compozitorul rus Serghei Prokofiev, personajele pitoreşti sunt interpretate de… instrumente muzicale! Iar Domnul Poveste este acolo să ne deslușească toate peripețiile năzdrăvanului Petrică!

GALA OPEREI COMICE PENTRU COPII

Teatrul de Vară (Parcul Herăstrău) | 3 iunie, ora 19:00

Cel mai impresionant eveniment din Festivalul “Opera Copiilor” este și în acest an găzduit de Teatrul de Vară din Parcul Herăstrău. Vă invităm ca timp de două ceasuri să vă lăsați purtați prin minunata lume a poveștilor Operei Comice pentru Copii. Arii cunoscute de operă și momente coregrafice apreciate din stagiunea curentă așteaptă să vă încânte simțurile la Gala OCC.

Bilete: 10 LEI, disponibile în rețeaua bilete.ro și în Parcul Herăstrău pe durata festivalului, inclusiv în ziua evenimentului

 VIAȚA LUI MOZART – basm simfonic prezentat de Ansamblul Liric

Scena Mare (Parcul Herăstrău) | 4 iunie, ora 14:00

Melomanilor de toate vârstele le facem cadou o minunată colecție de bijuterii muzicale reunite în spectacolul “Viața lui Mozart”, în ultima zi a Festivalului “Opera Copiilor”. Uverturi celebre din “Răpirea din Serai”, “Nunta lui Figaro” sau “Flautul Fermecat” se adaugă unor partituri încântătoare precum “Rondo alla Turca”, finalul “Sonatei în LA Major” sau “Cântec de Leagăn”. Un spectacol de neratat!

ELIZA, MICUȚA FLORĂREASĂ – balet, adaptare după “My Fair Lady”, de G. B. Shaw (regia: Mihai Babușka)

Scena Mare (Parcul Herăstrău) | 4 iunie, ora 17:00

Vă invităm să fiți martorii transformării uimitoare și pline de candoare a unei micuțe florărese într-o superbă domnișoară, talentată și plină de rafinament. Baletul “Eliza, Micuța Florăreasă”, adaptare după celebrul ”My Fair Lady”, este o sursă de inspirație pentru toți copiii cărora le plac poveștile cu eroine pline de personalitate.

 CANTUS MUNDI & SIMFONIA MUNDI

Scena Mică (Parcul Herăstrău) | 1-4 iunie, orele 12:00-20:00* (*pe 3 iunie, până la 18:00)

Într-un festival care sărbătorește copilăria, sub toate formele ei, nu putea să lipsească tocmai muzica! Invitații noștri sunt și în acest an copiii care cântă în corurile Cantus Mundi din capitală și din țară, dar și tinerii din ansamblurile care fac parte din Simfonia Mundi, în premieră în programul Festivalului “Opera Copiilor”. Le-am dedicat o scenă specială, și vă așteptăm cu bucurie să aflați că “doar muzica ne poate uni”, așa cum spune imnul celei mai ample mișcări de integrare socială prin muzică din România – Programul Național Cantus Mundi.

JOACĂ

FACE PAINTING

Foișorul Mare (Parcul Herăstrău) | 1-4 iunie, orele 12:00-20:00* (*pe 3 iunie, până la 18:00)

Vreți să vă deghizați în pisicuțe, căței, tigri sau orice alte animale vă trec prin cap? Ne trebuie fețe simpatice de copil pe care să așternem desene pline de fantezie. Artiștii îi așteaptă pe micuți la o ședință de face painting pentru a lua parte la atmosfera veselă și plină de personaje a Festivalului “Opera Copiilor”, în Parcul Herăstrău.

PHOTO POINT

Foișorul Mic (Parcul Herăstrău) | 1-4 iunie, orele 12:00-20:00* (*pe 3 iunie, până la 18:00)

Colorata-i pe loc gata! Cu siguranță veți dori o amintire de la festival! Noi avem fotograf, voi nu trebuie decât să zâmbiți la poză. Vă dăm la plecare o fotografie pe hârtie, pe care s-o adăugați în albumul cu momente de neuitat.

PUZZLE POINT

Cort Activități (Parcul Herăstrău) | 1-4 iunie, orele 12:00-20:00* (*pe 3 iunie, până la 18:00)

Punem la încercare priceperea și memoria fotografică a fiecărui membru al familiei. Cu soarele de partea noastră și voia bună mereu în preajmă, vă testăm vigilența, punându-vă la dispoziție toată colecția de puzzle-uri din spectacolele Operei Comice pentru Copii. Atenție! După ce l-ați completat pe primul, veți vrea cu siguranță să vă apucați și de următorul!

JOCURILE OCC

Cort Activități (Parcul Herăstrău) | 1-4 iunie, orele 12:00-20:00* (*pe 3 iunie, până la 18:00)

Pentru joacă găsim întotdeauna timp, nu-i așa? Tocmai de aceea am pregătit un spațiu special, disponibil gratuit publicului pe toată durata festivalului. Jocurile OCC nu doar creează dependență, ci stârnesc și spiritul de competiție pe care îl avem cu toții, astfel încât suntem convinși că vă veți juca până veți câștiga.

MAGAZINUL OCC

Cort Activități (Parcul Herăstrău) | 1-4 iunie, orele 12:00-20:00* (*pe 3 iunie, până la 18:00)

Ne-ați întrebat, ne-ați cerut, v-am ascultat! În premieră, la Festivalul “Opera Copiilor”, lansăm Magazinul OCC, locul de unde puteți achiziționa produsele preferate din toată colecția noastră de materiale promoționale. Căni, tricouri, șepci, puzzle-uri, agende, DVD-uri și multe altele sunt de acum disponibile oricărui fan OCC.

 DISTRACȚIE

 TURUL OCC

Aleea Michael Jackson (Parcul Herăstrău) | 1-4 iunie, orele 12:00-19:00* (*pe 3 iunie, până la 18:00)

Deja cunoscut în rândul spectatorilor care vin în weekend la Opera Comică pentru Copii, turul ghidat “În Spatele Cortinei” este disponibil publicului pe toată durata festivalului. Foyerul OCC, Salonul Mozart, Sala UnderGrant, Studioul de Balet, Sala Mare, Magazia de Costume, Cabina Tehnică sunt nelipsite, însă când “culisele” sunt chiar aleile Parcului Herăstrău, curiozitatea este la ea acasă.

TREASURE HUNT

Muzeul Satului | 2-4 iunie, orele 11:30-15:30

Ce poate fi mai antrenant decât o vânătoare de comori? Un cadru natural care să vă testeze și atenția la detalii, nu doar curiozitatea! Iar Muzeul Satului “Dimitrie Gusti” are suficiente obiective încât să-i țină ocupați chiar și pe cei mai vigilenți vizitatori! Ce ziceți, vă lăsați provocați la un treasure hunt în aer liber, în incinta muzeului?

PICNICUL COPIILOR

Pajiștea Răpciuni (Muzeul Satului) | 1 iunie, ora 12:00

Ca în fiecare an, sărbătorim Ziua Internațională a Copilului alături de tineri care provin din medii defavorizate. Servim masa de prânz în aer liber, apoi ne jucăm împreună, în incinta Muzeului Național al Satului “Dimitrie Gusti”.

 EDUCAȚIE

CINEMA OCC

Cort Cinema (Parcul Herăstrău) | 1-4 iunie, orele 12:00-20:00* (*pe 3 iunie, până la 18:00)

Mâna sus cui îi place la cinema! Așa ne gândeam și noi, tocmai de aceea v-am pregătit o selecție de filme distractive și educative, pline de aventuri și învățăminte, care să vă facă să reveniți la Cinema OCC în fiecare zi de festival, până când le-ați văzut pe toate.

 ATELIERE PENTRU COPII ȘI PĂRINȚI

Cort Activități (Parcul Herăstrău) | 1-4 iunie, orele 12:00-20:00* (*pe 3 iunie, până la 18:00)

Când ați învățat ultima dată ceva nou? Cu adevărat utile și extrem de plăcute, atelierele de prim-ajutor, de tehnici de auto-apărare pentru mămici, de orientare și supraviețuire, dar și de gimnastică ritmică sau dans modern pentru copii, vor atrage cu siguranță întreaga familie în spațiul unde vă așteaptă profesioniștii dornici să vă inițieze în toate aceste activități.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa