Grila de vară a ITSY BITSY FM se îmbogăţeşte cu un jurnalist valoros: Simona Dragomir

Simona Dragomir | Totul despre mame
Simona Dragomir este noua realizatoare a emisiunii "Meditatii pentru parinti"

Vara aceasta surprizele se ţin lanţ la îndrăgitul post de radio pentru părinţi şi copii

Simona Dragomir | Totul despre mame
Simona Dragomir este noua realizatoare a emisiunii "Meditații pentru părinti"

Simona Dragomir, un jurnalist cunoscut şi cu multă experienţă, se alătură în această vară postului de radio ITSY BITSY, fiind noua realizatoare a emisiunii „Meditaţii pentru părinţi”. Emisiunea este difuzată de luni până vineri de la ora 16.00, dar şi de la ora 22:00. Simona Dragomir consolidează, astfel, echipei de profesionişti de la Itsy Bitsy FM, post de radio care şi-a propus în această vară să transforme mamele şi bucuria în familie în vedetele sezonului.

Simona Dragomir, o mamă fericită

Cea mai nouă surpriză în programul ITSY BITSY, Simona Dragomir, este o renumită jurnalistă de sănătate premiată la concursuri prestigioase, realizatoare TV de aproape 20 de ani, se declară „cea mai fericită mamă” a doi copii şi e cunoscută de public foarte bine încă de pe vremea când se numea Bălănescu. Ea va împărtăşi ascultătorilor din experienţa ei de părinte şi va căuta zilnic alături de specialişti răspunsuri la numeroasele întrebări care îi frământă pe toţi părinţii.

Toate mamele pot fi vedete premiate în această vară

Aceasta nu este singura supriză a verii, însă, pentru că la ITSY BITSY toate mamele pot fi vedete premiate vara aceasta. La emisiunea „Mamma mia”, realizată de Nouria Nouri şi de invitatul ei permanent Mario de Mezzo, se celebrează zilnic mamele „Mamma mia”. Orice ascultător poate propune o mamă pe care o admiră, pentru ca ea să fie sărbătorită în direct la radio şi chiar premiată. Înscrierile se pot face pe www.itsybitsy.ro.

Emisiunea „Râdem în familie” se difuzează seară de seară de la ora 17.00 la ora 19.00, avându-i protagonişti pe Itsy şi Bitsy, cei doi eroi extratereştri iubiţi de copii şi părinţi. Vara aceasta ei va provoacă la un concurs în direct de râs la glume, amintiri amuzante, cântece şi întâmplări haioase din viaţa ascultătorilor.

Grila de vară ITSY BITSY FM, centrată pe bucuria în familie

Potrivit Nadiei Tătaru, Director General ITSY BITSY, pentru această vacanţă de vară postul de radio a pregătit programe care să aducă bucurie în familie, astfel încât prima parte a zilei este un companion al părinţilor, iar seara este dedicată copiilor, distracţiei şi jocului în familie. Versatilitatea ofertei ITSY BITSY FM îi permite publicului să asculte emisiunile postului de radio în orice împrejurare, chiar şi pe plajă sau în vacanţă la bunici. Cu Simona Dragomir, noua realizatoare a emisiunii „Meditaţii pentru părinţi”, cu premiile zilnice de la emisiunea „Mamma mia” şi râsul sănătos alături de Itsy şi de Bitsy, fiecare zi din această vară va fi de vacanţă. Noile programe ITSY BITSY aduc relaxare şi informaţii utile părinţilor, chef de joacă şi „prietenie pe vecie” copiilor, făcând din radio alegerea preferată la orice oră din zi.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație