Petrecerea verii începe zilnic de la 8:00 la Disney Junior!

Disney Junior | Totul despre mame
Distracţia verii e în fiecare zi la Disney Junior!

Personajele noastre preferate de la Disney Junior transformă vara într-o distracţie continuă

Disney Junior | Totul despre mame
Distracţia verii e în fiecare zi la Disney Junior!

Trei copii zglobii şi trei luni de vacanţă sunt, la prima vedere, o provocare pentru orice părinte. Cu puţină imaginaţie şi cu ajutor de specialitate din partea unor prieteni mici, dar de nădejde, toată vara vom trăi o permanentă stare de bună-dispoziţie!

„Iunie-iulie, iulie-august, august-septembrie” stă scris cu litere (foarte) mari de tipar în jurnalul de vacanţă al fetiţei mijlocii, în vârstă de șase ani și un pic. De altfel, jurnalul ar trebui să fie secret, dar e arătat tuturor cu mândrie teribilă şi amuzament. E prima dintre fete care şi-a făcut un astfel de jurnal, pentru că, în urma unei consfătuiri aparent secrete desfăşurată sub caisul cel plin de fructe la ora 12:00, dar mult mai gol la ora 12:23, toate copilele mele şi-au propus să scrie în micul lor caieţel ceea ce vor face în vacanţă. Aici intră lucrurile duse la bun sfârşit pe parcursul zilei şi programul zilei următoare, culorile care vor înfrumuseţa paginile, jocurile pe care intenţionează să le joace, filmele pe care le vor vedea sau hainele pe care le vor îmbrăca dimineaţa, la prânz şi seara. Şi, cum vacanţa a început, primele cuvinte s-a aşternut în jurnalul ei, iar noi, celelalţi membri ai familiei, ne simţim obligaţi să dăm o mână de ajutor şi să venim cu multe sugestii de petrecere a timpului liber!

E vacanţă? Să vină distracţia în fiecare zi!

Jurnalul începe, firesc, cu luni (aici mai avem de negociat, pentru că cineva vrea să începem cu miercuri, iar altcineva cu sâmbătă): luni avem zi de bălăceală şi de plajă, totul inspirat din desenul Jake şi Piraţii din Ţara de Nicăieri. Piraţii circulă pe mare cu un vas semeţ, pe care noi intenţionăm să-l fabricăm cu măiestrie din scoica de nisip care stătea nefolosită şi bosumflată. Mare n-avem, dar avem un furtun puternic cu care vom improviza un jet permanent de balenă simpatică, spre stupefacţia vecinilor. Pentru că Jake e într-o permanentă căutare de comori alături de echipa sa, vom forma şi noi o echipă, că oameni avem suficient de mulţi, şi vom pleca în căutarea unei comori aproximativ valoroase. Aici va urma o negociere dură din nou, pentru că cineva vrea să ascundem bateriile de la păpuşa vorbăreaţă, altcineva a propus să îi ascundem telecomanda lui tati chiar înainte de meciurile din Brazilia, iar eu am propus să ascundem temele de vacanţă.

Marţi e pe listă o vizită la Grădina Zoologică, sperând să cunoaştem acolo un Zou în carne şi oase sau să vedem cum ar arăta în realitate drăgălaşele animăluţe din serialul În Vestul Sălbatic cu Şeriful Callie. Şi, pentru că ambele desene promovează familia, altruismul, corectitudinea, cooperarea, dar şi distracţia, vom merge la Zoo cu toată familia, adică şi cu bunica, şi vom cumpăra îngheţate de mai multe feluri, din care toată lumea va fi invitată cu drag să guste, ca să putem decerna la final titlul de „îngheţata zilei”.

Nicio zi fără voie-bună

Vacanţă, vacanţă, dar putem să ne mai folosim şi în timpul ei de cunoştinţele deprinse la şcoală. Numărul caiselor de dinainte şi de după consfătuire o să ne ajute să identificăm corect miercuri dacă noaptea avem vreun hoţ de fructe printre noi, pentru că, nu ştiu cum se face, dar în fiecare dimineaţă sunt mai puţine caise ca în seara precedentă. De mare ajutor ne este aici Clubul lui Mickey Mouse, care ne ajută să învăţăm cum se rezolvă problemele, totul pe fondul unei aventuri interactive ce îmbină învăţarea cu distracţia.

Joi ne adunăm puterile, facem o scară a măgarului lângă perete şi decretăm că, în pofida înălţimii, toată lumea este la fel de importantă în familia noastră: şi cei mici, şi cei mari. Chiar dacă nu toată lumea poate ajunge la raftul cu ciocolată din bucătărie? sunt întrebată candid. Da, chiar şi aşa! Exact ca în serialul Lilo şi Stitch, de unde ştim că toate persoanele trebuie să fie tratate, iubite şi pupăcite în mod egal.

După atâta joacă urmează şi odihna

Spre finalul săptămânii, plecăm vineri cu bicicletele în recunoaştere prin cartier, încercând să ne depăşim recordul anterior de distanţă şi să nu ne mai fie teamă de necunoscut. O putem lua şi pe străduţa neasfaltată, ba chiar şi pe cea în care s-a adunat apă de la ploi, fără să mai stăm cu presiunea drobului de sare asupra noastră. Adică fix cum ne-a învăţat şi prietenul nostru de nădejde Henry Dragomonstru, un personaj creativ şi îndrăzneţ, despre care avem numai cuvinte de laudă.

Sâmbătă şi duminică sunt zilele destinate recuperării şi relaxării, aşa că trusa sofisticată de doctor pe care a primit-o Natalia de ziua ei va fi judicios folosită pentru tratarea tuturor afecţiunilor. De la Doctoriţa Pluşica am învăţat şi cum să avem grijă nu numai de noi, ci şi de ceilalţi, iar din acest motiv vom alterna rolurile de medici cu cele de pacienţi, pentru ca toată lumea să fie pe mâini bune. În ceea ce priveşte relaxarea, ştim de la Sofia Întâi că putem organiza nişte petreceri de pomină, în care toţi musafirii să fie la fel de importanţi pentru gazde şi la care putem servi nişte fursecuri delicioase. Acesta este şi motivul pentru care vom gati în familie un desert apetisant, în forma unui îndrăgit personaj, cu care îi vom servi pe invitaţii noştri.

Şi, tocmai pentru că una dintre marile bucurii ale vacanţei sunt desenele animate, pe lângă toate aceste ghiduşe planuri, la finalul fiecărei zi o să facem o incursiune în lumea Pijanimalelor. Ele ne spulberă orice teamă sau coşmar ce pot apărea înainte şi în timpul somnului şi ne ajută să evadăm înainte de culcare în lumea atât de frumoasă a prietenilor de pe micul ecran. Cu atât mai mult cu cât e vacanţă şi niciun copil nu mai trebuie să să trezească dis-de-dimineaţă să plece către şcoală sau grădiniţă!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație