Timer-ul, cel mai bun prieten al unei mame! 15 idei pentru folosirea lui

Ramona Dinescu
copil ceas

Tu ai un timer? Vei fi uimită de toate modurile în care poți folosi un timer pentru copiii tăi și pentru ca ziua ta să decurgă liniștit.

Timpul nedefinit este un abis care nu se sfârșește niciodată. Aceasta este teoria unei mame din America, Rachel Norman, blogger foarte cunoscut în comunitățile de mămici. Ea crede că pentru că timpul este nedefinit, copiii trag de el, întârzie și lungesc lucrurile fără a duce niciodată la bun sfârșit ce au de făcut. De fapt, în secret ei se tem de lucrurile pe care noi, părinții, vrem să le facă, sau, mai bine spus, se tem că aceste sarcini pe care le primesc, vor dura o veșnicie.

Iată de ce timer-ul poate di cel mai bun prieten neînsuflețit al tău. Este de încredere și este întotdeuna la timp.

În toate situațiile serioase, timer-ul este de mare ajutor pentru a obține cooperarea copiilor atunci când vrei ca ei să facă lucruri cu care nu sunt obișnuiți. De asmeenea, te poate ajuta pe tine să faci ceva repede și cu un scop, fără ca cineva să-mi mai distragă atenția și la final să realizezi că nimic nu este făcut.

Dar, poate cea mai importantă informație este aceea că dacă vrei să te folosești de un timer, alege unul care poate scoate un sunet suficient de clar și de tare atunci când s-a scurs timpul pentru care a fost programat.

La ce folosește timer-ul?

Iată doar câteva exemple la care poți folosi timer-ul acasă, astfel încât să fiți cu toții foarte eficienți:

1.       Pentru a seta timpul de joacă singur al copilului. Dacă cel mic nu vrea să se joace singur, te va ajuta foarte mult un timer.

2.       Pentru a limita zgomotele și gălăgia. Dacă cei mici sunt neobosiți și nimic pare să nu-i liniștească, setează timer-ul și acordați-vă o perioadă în care să faceți cât mai multă gălăgie.

3.       Pentru a avea timpul tău cu fiecare copil în parte. Este extrem de important să petreci timp individual cu fiecare copil, iar timer-ul te poate ajuta. Ceilalți copii vor înțelege și își vor aștepta rândul pentru un joc, o poveste sau orice activitate împreună cu tine, fără ca atenția ta să nu fie deloc împărțită cu ceilalți.

4.       Pentru leneveala ta de seară. După ce le-ai acordat tuturor atenție acum gata! Setăm timer-ul ca și mami să aibă timpul ei de stat cu ea.

5.       Atunci când copiii sunt prinși în acitivități și realizezi că ai putea fura și tu 15 minute de somn, folosește timer-ul.

6.       Atunci când există o singură jucărie în casă pe care o vor în același timp toți copii. Dăm cu banul, setăm timer-ul și fiecare va avea momentul său de glorie.

7.       Timpul de joacă afară poate fi setat tot cu timer-ul.

8.       Poți seta timer-ul la 10 sau 15 minute și împreună cu copiii să faceți curat/ordine rapid dintr-o cameră în alta.

9.       Timer-ul este excelent pentru stabilirea timpul petrecut în fața ecranelor.

10.   Folosește timer-ul pentru setarea timpului de stat și bălăcit în baie.

11.   Timer-ul poate fi folosit pentru numărătoarea inversă a timpului rămas pentru o activitate care le place și din care nu vor să iasă niciodată: la piscină de exemplu, atunci când nu mai vor să iasă din apă, setezi timer-ul să sune după cinci minute și îi anunți că atunci când va suna, vor fi nevoiți să iasă din apă.

12.   Atunci când ai nevoie de un minut, când ești epuizată, copleșită. Spune-le copiilor tăi că setezi timer-ul pentru câteva minute de liniște și nu au voie să te deranjeze.

13.   Timer-ul pentru părinți. În fiecare seară, părinții au nevoie de câteva minute să stea împreună și să vorbească. Cei mici vor învăța ca 10 sau 15 minute cât a fost setat timer-ul nu au voie să vă deranjeze și să vă întrerupă.

14.   Cititul înainte de culcare. Toți copiii mai vor încă o poveste și încă una și încă una. Poți seta timer-ul pentru cititul poveștilor înainte de culcare. Sau, dacă copilul știe să citească singur, ca să nu se culce prea târziu, setăm timer-ul și atunci când sună, se stinge lumina.

15.   Pentru anticiparea evenimentelor importante. Atunci când copiii nu mai au răbdare și întreabă mereu când mergeți în parc sau la ce oră plecați în vacanță, setează timer-ul și atunci când acesta va suna, veți pleca.

Și probabil că vei mai găsi nenumărate situații în care să folosești timerul.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa