Trăiește fresh la orice vârstă

Cristina Călin, redactor
Trăiește fresh

Îmi place la nebunie să organizez petreceri. Ale mele, ale altora, petreceri să fie. Numai că de fiecare dată când venea vorba de meniu, am ales să comand mâncarea și prăjiturile pentru că mi-a fost frică să nu stric frumusețe de sindrofie. Gătesc pentru ai mei, nu prea se plâng, dar mereu aveam impresia că atunci când e vorba despre ceva important o să dau greș.

Acest articol conține prezentare de produs.

Într-o zi lucrurile s-au schimbat. Am pus piciorul în pragul fricii mele și am zis că trebuie să fac ceva cu mâna mea. Era aniversarea de 60 de ani a tatălui meu. Invitase la căsuța noastră de vacanță foști colegi de serviciu, rude, prieteni, chiar și pe soacra-mea. În total, vreo 40 de persoane.  I-am anunțat pe-ai mei că nu trebuie să facă ei nimic, că mă voi ocupa eu de absolut tot. Știți cum sunt fetele cu tații lor!

Primul pas pentru un meniu sănătos: cumpărături inteligente

După ce le-am comunicat decizia mea, m-a apucat frica. În ce m-am băgat! Și cum mergeam eu așa îngândurată spre casă, găsesc la cutia de scrisori un pliant de la Kaufland. Trăiește fresh, mă îndemna sloganul de marketing de pe prima pagină. Păi ce poate fi mai potrivit pentru o persoană de 60 de ani care încă merge la job, are grijă de nepoți și își face planuri să le cumpere câte o mașină când vor termina liceul, adică cel mai devreme peste vreo 10 ani.

Am ajuns în casă, mi-am făcut o cafea și am început să fac meniul. Eram atentă și la ofertele de la Kaufland, care nu sunt puține, pentru că totuși, când gătești pentru 30 de persoane, trebuie să fii cu ochii și pe buget. Având în vedere că petercerea urma să se desfășoare în curte, am ales în primul rând să facem un grătar. Tata este mare carnivor, dar pentru că de la o vârstă trebuie să mai faci și schimbări, am hotărât să avem în proporție egală carne și legume. Și la Kaufland, slavă Domnului, ai de unde alege! Ciuperci, dovlecei, cartofi, vinete, cartofi, roșii de toate felurile, sparanghel. Pe lângă faptul că sunt delicioase, nici nu aveam cum să dau greș cu ele.  Apoi, am ales să fac 4 tipuri de salate: cu avocado, roșii, usturoi și rucola, cu fasole neagră, ceapă verde și porumb dulce, banala, dar delicioasa salată de roșii cu ceapă verde peste care am adăugat tot felul de semințe pentru textură și salată de ciuperci cu maioneză și usturoi. Tot pentru aperitiv am pregătit câteva platouri cu diferite tipuri de brânzeturi, măsline, niște mezeluri crud-uscate, frigărui de mozarella, roșii cherry și ouă de prepeliță fierte.

Trăiește fresh alături de prieteni

Grătarul încins și o aniversare atât de importantă aveau nevoie de o carne de calitate, iar la Kaufland am găsit mereu ce ne trebuie. Am ales cotlete de porc, carne de vită, pește și pui. Nu puteam să las așa bunătăți fără niște sosuri potrivite. Le-am făcut pe toate la fața locului. Pentru cel de roșii am pus tomatele pe grătar, am pisat usturoi și am tocat câteva fire de busuioc proaspăt. Am mai făcut un sos de usturoi cu iaurt și unul de muștar.

Partea grea a venit la desert. Pe lângă fructe proaspete, trebuia să fac și un tort pe măsura evenimentului. Am ales unul cu blat de cacao, brânză ricotta, cremă de ciocolată albă și zmeură. O nebunie!

De ce e bine pentru copii să luăm masa în familie

Cu lista în mână m-am dus către Kaufland. Lângă casa mea sunt 2 magazine, așa că mai greu mi-a fost să aleg unde să mă duc, decât să ajung. După vreo oră de când am intrat în magazin, eram la casă cu toate cele necesare și fără semnale de alarmă la buget. Am cumpărat chiar și niște castronașe drăguțe pentru salată și ustensile pentru cofetărie, că doar trebuia să iasă tortul perfect și nu era loc de improvizații. Oamenii ăștia au dus conceptul Trăiește fresh mai departe, adică pe lângă faptul că găsești ce-ți trebuie nici nu îmbătrânești subit stând la cozi și nici când vezi nota de plată.

Și iată-mă pe mine în bucătăria noastră de vară cu sacoșile pline de ingrediente de la Kaufland care așteptau să fie transformate în meniul pentru aniversarea de 60 de ani a tatălui meu. Am dat drumul la muzică, am mai băut o cafea și la ora 16.00 când au sosit invitații masa era frumos aranjată, preparatele care trebuiau să fie gata erau la frigider, iar eu apucasem să mă dau chiar și cu ruj. Nu de alta, dar trebuia să fiu fresh!

Petrecerea a fost un succes. Nu știu dacă datorită meniului meu sau pur și simplu pentru că ne-am strâns toți cei dragi în jurul unei mese, ceea ce nu mai reușisem de ani de zile. Cert este că tata a părea că trăiește fresh mai mult ca oricând. Mi-a promis că la aniversarea mea de 40 de ani, va fi el bucătar. Iar ajutorul lui va fi tot Kaufland.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa