Cum folosim uleiul de măceşe pentru un ten luminos

Iulia Mirică

Ce beneficii are uleiul de măceșe pentru ten?

În timp ce citim lista ingredientelor de pe produsele noastre de îngrijire a pielii, am dat de multe ori peste „ulei de măceșe”. Uleiul de măceșe provide din semințele unei varietăți specifice de trandadafiri, Rosa moschata sau Rosa aff. rubiginosa. Prin intermediul unei metode de extracție la rece, uleiul de măceșe este separat de semințe și pulpa fructelor. Apoi este păstrat într-un loc răcoros și întunecos pentru a preveni râncezirea.

Atunci când vine vorba de îngrijirea feței, uleiul de măceșe oferă numeroase avantaje, datorită ingredienților săi principali: acizi grași esențiali, vitamina E, vitamina C și B-caroten, dar și o formă a vitaminei A.

Efect antiîmbătrânire

Aplicarea uleiului de măceșe pe ten are un efect antiîmbătrânire, datorită antioxidanților pe care îi conține și abilității acestui ulei de a penetra straturi profunde ale pielii și de a stimula producția de colagen. De asemenea, ajută la reducerea ridurilor sau a liniilor fine. Uleiul de măceșe este soluția sigură pentru repararea suprafeței pielii, refăcând elasticitatea acesteia și protejând tenul de razele solare și de poluare. Puterea de penetrare a acestui ulei este datorată vitaminei A, ale cărei molecule mici pot ajunge mai adânc în piele, ducând la hidratarea acesteia și estomparea ridurilor.

Reducerea procesului de fotoîmbătrânire

Razele ultraviolete ale soarelui sunt cunoscute ca factori ai fotoîmbătrânirii, sau, cu alte cuvinte, ai deteriorării tenului. Printre modalitățile în care reacționează tenul la expunerea la soare se numără ridurile și petele decolorate. Proprietățile uleiului de măceșe fac ca acest produs să fie ideal pentru combaterea deteriorării tenului cauzate de soare. Radicalii liberi care produc daune sunt combătuți de antioxidanții din uleiul de măceșe, care, alături de vitamina A și de acizii grași esențiali conținuți, duc la îmbunătățirea tonusului, texturii și pigmentării pielii. Expunerea îndelungată la soare joacă un rol important în scăderea nivelului de colagen, însă vitamina C din uleiul de măceșe ne rezolvă această problemă și ne pregătește un ten luminos pentru vară. De asemenea, putem folosi acest tip de ulei pentru a reduce roșeața și iritațiile tenului, putând elimina acneea rozacee.

Tratamentul cicatricilor

Compoziția bogată în acizi grași esențiali a uleiului de măceșe poate ajuta la tratarea cicatricilor și regenerarea pielii. Acizii grași esențiali din uleiul de măceșe acționează ca niște emolienți, ducând la îmbunătățirea flexibilității și permeabilității pielii, dar și la repararea acesteia. Acești acizi grași fac minuni și atunci când uleiul de măceșe este utilizat pentru un scalp uscat, cu mâncărimi cauzate de stres și de substanțele chimice din diferite produse cosmetice și de styling. Vitamina A din uleiul de măceșe joacă un rol important pentru tratarea țesutului cu cicatrici, datorită capacității sale de a îndrepta tonusul și textura pielii.

Sfaturi pentru utilizarea uleiului de măceșe

Din cauza sensibilității sale la râncezeală, în uleiul de măceșe se poate adăuga ulei pur de vitamina A, pentru prelungirea termenului de valabilitate. Uleiul de măceșe este clasificat drept un ulei uscat, care este absorbit rapid de piele. Poate fi aplicat direct pe față, de două ori pe zi, folosind mișcări ușoare, ca un masaj, sau poate fi folosit în rețete speciale pentru îngrijirea pielii.

Atenție, cu toate că uleiul de măceșe poate preveni și reduce cicatricile și acneea, nu ar trebui aplicat direct pe acneea activă.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa