Vrei gene mai lungi? Iată ce soluții ieftine ai la-ndemână, în propria casă!

Alexandra Constantin

Îți dorești să ai gene mai lungi, dar fără să recurgi la proceduri costisitoare? Vestea bună este că poți pune în practică trucuri simple la tine acasă, dar care dau rezultatele dorite.

Vrei gene mai lungi: periază genele cu peria de la rimel

Curăță peria de la rimel și încearcă să-ți periezi genele cel puțin o dată pe zi. Acest procedeu ajută la îmbunătățirea fluxului sangvin de la nivelul pleoapelor, respectiv la stimularea creșterii genelor. De ajutor este să folosești în tot acest timp și capsule de vitamina E. Toarnă capsula pe peria curată și periază genele de la rădăcină la vârf timp de cinci minute, potrivit www.brightside.me.

Uleiurile, un aliat de încredere

Gene mai lungi? Atunci nu ezita să folosești uleiurile pe care le poți procura din magazinele naturiste. Printre cele care aduc beneficii cel de ricin, de nucă de cocos și cel de măsline. Acestea conțin acizi grași care au rol nutritiv pentru foliculii de la nivelul pleoapelor și favorizează creșterea genelor. Indicat este să pui o picătură de ulei pe deget și să masezi genele seara, înainte de culcare.

Vrei gene mai lungi: încearcă să ai o alimentație echilibrată

Se știe că alimentația poate să influențeze sănătatea pielii, dar și a părului. Așa că nu ezita să consumi alimente bogate în vitamine, mai ales că acestea pot favoriza creșterea părului, respectiv a genelor. Pune în coșul de cumpărături produse bogate în proteine, în acizi grași și vitamine: fructe oleaginoase, carne, ouă, pește, fructe și legume proaspete.

Profită de proprietățile ceaiului verde

Bogat în vitamine și antioxidanți, ceaiul verde se numără printre soluțiile care se folosesc frecvent la fabricarea produselor care previn căderea părului. Prepară o cană de ceai verde mai concentrat (pune 5-6 pliculețe), după care lasă să se răcească. Înmoaie în ceai o dischetă demachiantă și masează ușor de două ori pe zi genele.

Masajul, soluție cu zeci de beneficii

Una dintre soluțiile pe care le ai la-ndemână dacă dorești să ai gene mai lungi este masajul. Masarea repetată poate favoriza creșterea lor. Spală-te pe mâini, aplică pe degete două picături de ulei și masează timp de cinci minute genele de sus din interior spre exterior, iar pe cele de jos în sens invers. Repetă procedeul de câteva ori pe săptămână.

Vrei gene mai lungi: aplică mască cu ou

Ouăle conțin biotină (vitamina H) și vitamine din grupul B, ambele fiind recunoscute pentru faptul că ajută la întărirea firului de păr, a genelor și că previn căderea lor. Amestecă într-un bol un ou, o linguriță de glicerină și puțină vaselină. Aplică masca pe lungimea genelor, lasă să acționeze 5 minute, apoi spală-te cu apă călduță. Bine este să aplici masca de 2-3 ori pe săptămână, timp de câteva luni.

Nu uita să te demachiezi

Lăsarea rimelului pe gene înainte de culcare este echivalentul fixativului în păr peste noapte. Genele au și mai mult de suferit atunci când le atingi de fața de pernă. Nu uita să te demachiezi înainte de culcare. Știai că și uleiul de măsline poate să fie un bun demachiant?

Vrei gene mai lungi: fără machiaj o perioadă

Gene mai lungi și arcuite? De ajutor este să nu te mai machiezi o periodă. Și asta deoarece o parte dintre substanțele pe care rimelul le conține, în special cel rezistent la apă, pot face ca genele să devină fragile și să se rupă ușor. Nu ezita să faci pauze de 1-2 săptămâni în care să nu te mai machiezi, dar și să nu folosești mai mult de 3-6 luni același rimel.

Trucuri utile pentru a avea gene mai lungi

  • Evită să folosești cleștele special pentru arcuirea genelor. Utilizarea lui frecventă face ca acestea să se rupă ușor din rădăcină.
  • Nici nu tratament nu poate face ca rezultatele să fie vizibile imediat. Bine este să știi să rezultatele o să se vadă după câteva săptămâni în care ai folosit diferite soluții.
  • Îngrijirea zilnică a genelor ajută la prevenirea căderii lor. Așa că demachiază-te în fiecare seară și aplică din când in când uleiuri care să le îngrijească.
  • O persoană pierde în medie 4 gene pe zi. Nu ezita să mergi la un consult medical dacă observi că genele cad mai tot mai mult.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa