21 de filme cu și despre mame pe care trebuie să le vezi

Adriana Moscu
filme room totul despre mame
Room (2015)

O mamă este eroina copilului ei și considerată de mulți o ființă perfectă, care nu poate să greșească. Dar ce se întâmplă atunci când este pusă în fața unor decizii de viață limită? Îți prezentăm 21 de filme cu mame în roluri de excepție, care te vor impresiona, te vor cuceri și de care te vei îndrăgosti.

Îmi amintesc sentimentele care mă încercau vizavi de părinții mei când eram doar o copilă. Nu conta dacă aveam sau nu ce pune pe masă, dacă în casă era frig sau afară era vreme mohorâtă. Tot ce conta era să știu că sunt sănătoși și să-i simt aproape. Îmi aduc aminte cum plângeam când mama pleca la serviciu și cum o rugam să-mi promită că se va întoarce de acolo. Ca să fiu sigur că nu mă păcălește, îi ceream de fiecare dată să-mi dea un obiect din poșeta ei, oricât de mic și de neînsemnat, care să-mi amintească de ea peste zi și să facă mai suportabilă despărțirea. Mamele poate că nu sunt perfecte, dar în ochii copiilor lor așa par.

Conferința ”Mamă. Și mai mult de atât” e dedicată tuturor părinților care vor să se uite în oglindă cu drag, cu blândețe și cu încredere. Psihoterapeuți validați de comunitatea TDM vorbesc despre provocările concrete ale vieții de părinte, într-o dezbatere sinceră și realistă. Vino să le asculți pe Iulia Barca, psihoterapeut cu formare în psihoterapia cognitiv-comportamentală, Oana Nicolau, psihoterapeut de cuplu și familie, Alina Pop, psihoterapeut cu specializare în tratarea și prevenirea burnout-ului parental și pe Diana Vijulie, psiholog, instructor certificat în disciplină pozitivă. Cumpără bilete de AICI.

Îți prezentăm 21 de filme cu și despre mame, care au rămas în memoria noastră, a tuturor.

filme cu mame totul despre mame1. Sirene (1990)

Rachel Flax (Cher) este o mamă singură și nonconformistă, care dă bir cu fugiții, la propriu! De fiecare dată când eșuează într-o relație sentimentală, își ia cele două fete (interpretate magistral de o Winona Ryder adoelscentă și o Christina Ricci încă o copilă) și se mută în alt oraș, pentru a scăpa de fantomele trecutului. Însă până la urmă este forțată de propriile fete să se maturizeze. Astfel, Rachel devine nu doar prietena lor de joacă (la care, oricum, se pricepea foarte bine), ci și o mamă responsabilă, care își asumă rolul până la capăt. Dacă nu ai văzut acest film până acum, nu mai amâna! Cher este o actriță încântătoare.

filme-boyhood-totul-despre-mame2. Boyhood (2014)

Acest film revoluționar a trecut la mustață de Oscar, în 2014. Regizorul Richard Linklater reușește să spună povestea unei familii americane disfuncționale, pe parcursul a 12 ani. Filmul este turnat în timp real, urmărind evoluția fizică și emoțională a personajelor. Patricia Arquette joacă rolul unei mame care încearcă să ia cele mai bune decizii pentru copiii ei, ducând o viață plină de sacrificii și privațiuni după ce s-a despărțit de tatăl copiilor (Ethan Hawke). La final, înțelege că, cel puțin uneori, copiii știu mai bine ce e potrivit pentru ei, și că fiecare trebuie să-și urmeze propriile visuri.

filme cu mama vitrega totul despre mama3. Mama vitregă (1998)

Râsetele, lacrimile, muzica și petrecerile din acest film – toate îți stârnesc emoții puternice! Chris Columbus, cunoscut mai ales pentru comediile „Singur acasă” și „Doamna Doubtfire”, regizează de această dată drama unui cuplu – Jackie (Susan Sarandon) și Luke (Ed Harris), care, în ciuda faptului că au împreună doi copii, se hotărăsc să divorțeze. Ed se va consola rapid în brațele Isabelei (Julia Roberts), un fotograf celebru, pentru care meseria reprezintă o prioritate absolută. Acest fapt stă la baza conflictului dintre cele două femei din viața lui Luke. Un eveniment tragic din viața lui Jackie schimbă însă relația dintre aceasta și rivala sa, iar Isabel își va reconsidera prioritățile, descoperind dragostea și solidaritatea. De văzut dacă vrei să te descarci printr-o porție sănătoasă de plâns!

filme-baby-boom-totul-despre-mame4. Baby Boom (1987)

Este un film deopotrivă amuzant și sentimental! Diane Keaton interpretează o femeie de afaceri din New York, care se bucură de un mare succes. Dar într-o dimineață se trezește că trebuie să aibă grijă de un copil, iar prietenul ei o părăsește. Rămâne singură și se vede depășită de situație. Însă Elizabeth, fetița de care trebuie să aibă grijă, câștigă cu încetul un loc în inima femeii. Ușor, ușor, se transformă într-o mamă devotată!

filme mamma mia totul despre mame5. Mamma Mia (2008)

Și aici, ca în oricare alt film, Meryl Streep este incredibil de savuroasă! Acțiunea se petrece în Grecia, într-un decor de vis, pe ritmurile îndrăgitei formații Abba. Sophie (Amanda Seyfried) încearcă să descopere care dintre domnii care se perindă prin viața mamei sale (Streep) este, în realitate, tatăl său. După ce găsește jurnalul Donnei din anul în care fata s-a născut, invită la nuntă trei bărbați, fiecare dintre ei putând fi tatăl său. Sophie este convinsă că îl va recunoaște, însă, în momentul în care îi vede sosind, nu are nici cea mai mică idee. De aici, o întreagă încurcătură. Un film în care apar și Pierce Brosnan și Colin Firth!

filme alegerea sofieie totul despre mame6. Alegerea Sophiei (1982)

Un alt film puternic cu Meryl Streep în rolul de mamă. De data asta, vorbim despre drama unei mame de origine evreiască, nevoită să renunțe la unul dintre copiii săi, la presiunile naziștilor. La ieșirea din lagărul de concentrare nazist de la Auschwitz, realizează că și-a pierdut soțul, copiii și părinții. Sosit la New York pentru a scrie o carte, tânărul Stingo o întâlnește și se îndrăgostește de ea. Însă dragostea nu este mai puternică decât umbrele trecutului.

filme room totul despre mame7. Room (2015)

Joy Newsom (Brie Larson) a fost răpită, încuiată și abuzată în „Cameră” – șopronul din grădina casei lui Old Nick, care o ține captivă împreună cu băiețelul ei în vârstă de doar cinci ani (născut aici). Cei doi, mama și fiul, își doresc nespus să scape de acolo.

Urmărește un film despre felul în care o mamă poate crea un univers minunat pentru copilul său, într-o încăpere de doar câțiva metri pătrați! Pentru acest rol, actrița Brie Larson tocmai a fost recompensată cu un Oscar pentru cea mai bună actriță. Vei înțelege de ce imediat ce vei vedea filmul!

filme vorbe de alint totul despre mame8. Vorbe de alint (1983)

Filmul prezintă relația dintre Aurora Greenway (Shirley MacLaine) și fiica ei, Emma (Debra Winger). Aurora este tată și mamă pentru Emma – un spirit liber, o adolescentă devotată, dar și frustrată. Cu toate că se iubesc foarte mult, mama și fiica se ceartă tot timpul. Protejată agresiv de Aurora tot timpul copilăriei, Emma scapă din „lanțurile” mamei când se căsătorește cu Flap, profesor la colegiu. Când Emma află că suferă de cancer, personajele revin la sentimente mai bune. Un film dramatic, din care vei învăța că trebuie să faci pace cu tine și cu cei din jur înainte să fie prea târziu.

filme neinfricata totul despre mame9. Neînfricată (2012)

Relația dintre Merida, o tânără mândră și cu principii cu mult înaintea vremurilor ei și Elinor, mama sa, reușește să demonstreze cât de complexă este legătura dintre un copil și părintele său și cât de important este ca părinții să respecte deciziile copiilor. Un film în care, în sfârșit, mama nu moare la început, ci stă alături de fiica sa până la final, pentru a veghea asupra fericirii sale! De văzut alături de fiica ta! 🙂

film-panic-room-totul-despre-mame10. Camera de refugiu (2002)

Un thriller cu Jodie Foster (mama) și Kristen Stewart (fata) în rolurile principale. Pelicula spune povestea unei mame și a fiicei sale preadolescente, care se ascund în camera de refugiu din locuința lor, atunci când o bandă de hoți intră în casă pentru a o prăda. Spărgătorii fac tot posibilul să intre înăuntru, dar se lovesc de înverșunarea cu care mama își apără copilul.

filme-magnolii-de-otel-totul-despre-mame11. Magnolii de oțel (1989)

Titlul se referă la acele aparent fragile femei sudiste care supraviețuiesc oricăror necazuri printr-un psihic de fier. Dolly Parton este proprietara plină de viață a unui salon cosmetic, în timp ce Shirley MacLaine e excentrica temperamentală a orașului, o cutră cu o gură mult prea slobodă. Bine crescuta Sally Fields îndură cu bravură câteva grele asalturi la sensibiltatea sa, printre care boala și moartea fiicei sale, Julia Roberts. Daryl Hannah e o coafeză zăpăcită și foarte simpatică.

filme-vinerea-traznita-totul-despre-mame12. Vinerea trăsnită (2003)

Dr. Tess Coleman (Jamie Lee Curtis) și fiica ei de 15 ani, Anna (Linsay Lohan) nu se înțeleg deloc. Nu au aceleași gusturi nici pentru haine, nici pentru pieptănături, nu le place aceeași muzică și desigur, au preferințe deosebite în ce privește bărbații. Într-o seară de joi, neînțelegerile lor se amplifică. În dimineața următoare, acea bizară vineri, Tess se trezește în trupul Annei, iar adolescenta în trupul mamei sale. Deși se cunosc de o viață, cele două descoperă că e tare greu să trăiești în locul altuia. Dar poate asta e calea cea mai bună de a căpăta respect pentru opțiunile celeilalte!

filme-forrest-gump-totul-despre-mame13. Forrest Gump (1994)

E un film la care eu, cel puțin, plâng de fiecare dată când îl revăd. Nu același lucru face și mama personajului principal. Doamna Gump trebuie să rămână puternică pentru tot restul vieții pentru fiul său, Forrest, pe care, în ciuda handicapului mental, îl învață că poate depăși orice obstacol, numai să-și dorească cu adevărat. O mamă minunată!

filme povestea unui campion totul despre mame14. Povestea unui campion (2009)

Sandra Bullock a câștigat pentru rolul din acest film un Oscar și un Glob de aur pentru cea mai bună actriță într-un rol principal. Un film despre viața reală a lui Leigh Anne Tuohy, care adoptă, împreună cu soțul său, un băiețel rămas fără cămin și dragoste părintească. Leigh Ann îi e alături și îl încurajează constant, transformându-l într-un fotbalist talentat. În cele din urmă, tânărul de culoare este selectat în echipa Baltimore Ravens și are șansa de a juca în campionatul american de fotbal profesionist. Actrița a adoptat un copilaș de culoare la scurt timp după încheierea filmărilor.

edward omul foarfece totul despre mame15. Edward, mâini-de-foarfece (1990)

Un film clasic al maestrului Tim Burton. Edward Scissorhands e un basm suburban amplasat într-un decor incredibil de fantezist. Peg Boggs (Dianne Wiest), o doamnă care vinde din ușă în ușă produse cosmetice, descoperă un experiment pe jumătate terminat – un om-monstru pe nume Edward (Johnny Depp) – al unui savant nebun (magic interpretat de Vincent Price) care trăiește într-un castel abandonat din vecinătate. Savantul a murit înainte de a-i înlocui brațele-forfece ale timidului bărbat cu mâini adevărate. Atunci când Peg încearcă să-l aducă pe Edward în lumea ei suburbană, pentru a locui alături de sceptica ei familie (soțul Alan Arkin și fiica Winona Ryder) și vecinii bârfitori, mâinile sale aparent periculoase – și totuși capabile de a crea lucruri de o frumusețe incredibilă – dau naștere unor situații stranii, amuzante și profund emoționante. Edward sculptează sublim în tufișuri și e un frizer avangardist. Curând însă, meschinăria și răutatea lumii proviniciale americane încep să-i facă probleme suavei creaturi. Însă dragostea doamnei Peg pentru cel pe care îl consideră ca și fiul său, nu se dă bătută cu una, cu două!

filme juno totul despre mame16. Juno (2007)

Juno (Ellen Page), are 16 ani și stilul său băiețos o deosebește mult de celelalte fete de vârsta ei. Tocmai de aceea se îndrăgostește de ea cel mai bun prieten, Bleeker (Michael Cera), la fel de inadaptat la viața de adolescent. În urma unei singure nopți de dragoste, cei doi devin părinți. Dar ce să facă ei cu un copil când încă nu au ieșit din copilărie? Juno nu vrea să recurgă la o întrerupere de sarcină, ci se decide să nască și să dea micuțul spre adopție unei femei mature și iubitoare, care nu poate avea propriii copii (Jennifer Garner). O decizie înțeleaptă pentru o fată atât de tânără! Iar mama sa, Bren, o susține necondiționat și o sfătuiește din umbră, cu tact și delicatețe! O comedie dulce-amară, de neratat!

filme terminator totul despre mame17. Terminator: Ziua judecății (1991)

Cred că toți puștii și puștoaicele din generația mea și-au dorit, când au văzut filmul, să aibă măcar pentru o zi o mamă ca Sarah Connor, care nu arăta doar impecabil, ci se lupta cu roboți umanoizi aproape imposibil de distrus, pentru a apăra viața băiețelului său, ce urma să salveze omenirea cândva, în viitor. O mamă luptătoare exemplară!

filme incredibilii totul despre mame18. Incredibilii (2004)

O altă mamă supereroină dintr-un desen animat care a făcut furori la vremea lui! Helen Parr este fosta Elastigirl, care-și poate schimba forma corpului pentru a-și salva familia din situații limită. Și reușește întotdeauna fără reproș!

Un film de văzut în familie pentru a ne descoperi propriile superputeri!

filme-copiii-sunt-binemersi-totul-despre-mame19. Copiii sunt bine-mersi (2010)

Separat, poate că nu sunt perfecte, dar împreună, Nic și Jules (Annette Benning și Julianne Moore) oferă un cămin iubitor, perfect pentru cei doi copii ai lor, născuți cu ajutorul unui donator de spermă care a dorit să rămână anonim. Asta pentru că cele două formează un cuplu de lesbiene care sunt împreună de 20 de ani. Un film nonconformist, despre cum poți fi o mamă excelentă, indiferent de opțiunile din viața personală.

filme kevin totul despre mame20. Trebuie să vorbim despre Kevin (2011)

Eva, personajul Tildei Swinton, a renunțat la carieră și și-a agățat ambițiile în cui pentru a-l naște pe Kevin, dar chiar de când băiatul e bebeluș, relația mamă-fiu e una dificilă. În unele zile, când micuțul Kevin nu mai înceta dintr-un plâns oribil, Eva se gândea disperată că a renunțat pentru acest copil insuportabil la jobul ei minunat de a scrie ghiduri turistice. Tatăl, Franklin, un tip nu foarte dezghețat, își idealizează fiul, iar acesta îl manipulează cu ușurință. La 15 ani, Kevin face ceva irațional și de neiertat în ochii întregii comunități: își ucide colegii de școală, dar și sora și tatăl. Eva e năucită de propriile sentimente de durere și vinovăție. E vina ei fiindcă nu și-a iubit fiul? Sau nu l-a iubit îndeajuns? Un film cu final neașteptat despre sacrificiile materne!

filme o zi minunata totul despre mame21. O zi minunată! (1996)

Melanie Parker (Michelle Pfeiffer) și Jack Taylor (George Clooney) sunt doi oameni pe care întâmplarea sau norocul îi pun față în față: ea, arhitectă, are un băiețel, el, ziarist, are o fetiță, de care trebuie să se ocupe o săptămână, cât timp fosta soție își sărbătorește noul mariaj. Amândoi, grăbiți, se cunosc într-o zi ploioasă, cu multe obligații de dus la capăt, având, mai ales, grija celor mici, recurg la o soluție salvatoare: vor avea cu rândul grijă de copii. Dar fetița se pierde, umblând după o pisică, un proiect este distrus, astfel încât disputele se țin lanț. Ajunși la sfârșitul zilei, cei doi părinți înțeleg cât de neașteptat de minunată a fost totuși această zi încurcată!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa