25 de cântece celebre din filmele pentru copii

Let it go | Totul despre mame
Elsa şi al său "Let it Go" au fermecat zeci de mii copii din întreaga lume

25 de cântece celebre & despre cum au reuşit hiturile din filmele destinate celor mici să treacă testul timpului şi să rupă gura…topurilor muzicale

Let it go Frozen | Totul despre mame
Elsa din Frozen şi al său "Let it Go" au fermecat zeci de mii de copii din întreaga lume

Let it go, let it goooooooo se aude de câteva luni în casa noastră, cântat de trei voci suave (hai patru, dacă mă pun şi pe mine la socoteală) când încet, când foarte tare, și cu accent englezo-româno-hispanic. Da, accent trilingv, pentru că renumita piesă muzicală din pelicula Frozen, cu priză la copii şi la adolescenţi şi cea care a câştigat anul acesta un premiu Oscar la categoria cel mai bun cântec original, este interpretată, printre altele, în limba română şi în limba spaniolă. Aşadar, Let It Go se combină de dimineața până seara cu S-a întâmplat şi cu Libre soy, iar vecinii cred că sunt exasperaţi de trilurile noastre domestice!

Ce-a fost întâi: filmul sau muzica?

Pe lista melodiilor care au ajuns să fie la fel de faimoase ca filmele pentru copii pe care le-au reprezentat, sau chiar mai mult de atât, se găsesc multe cântece minunate, uşor de memorat şi pe care, uneori, nici nu le mai asociezi cu filmul din care fac parte. Asta pentru că sunt atât de celebre, încât par să fi eclipsat pelicula care le-a ajutat să urce pe locuri fruntaşe în clasamentele de profil. Avem aici melodii care au trecut testul timpului şi au ajuns să rămână şi azi preferatele copiilor, dar şi melodii de factură recentă, care beneficiază de tehnologia modernă pentru a fi catchy as can be şi care rămân în mintea şi pe buzele celor mici o vreme fooooaarte îndelungată.

Cuvintele care vrăjesc

Nu trebuie să uităm, totuşi, că sunt şi filme pentru adulţi care n-ar fi complete fără o melodie sau două incluse în coloana lor sonoră. Spuneţi sincer dacă atunci când auziţi melodiile Singing in the Rain, Unchained Melody, Pretty Woman, My Heart Will Go On, All for Love sau I Will Always Love You nu vizualizaţi câteva scene cheie din peliculele din care au făcut parte!

Muzica, unealtă a mnemotehnicii

Muzica este unul dintre cele mai utilizate instrumente ale mnemotehnicii (sau al mnemonicii), iar prin intermediul ei se pot transmite informaţii preţioase. Astfel, textele plasate într-un context melodic sunt mult mai uşor memorate, deoarece ritmicitatea muzicii şi intensitatea diferită a anumitor pasaje fac mult mai uşoară reţinerea cuvintelor. La fel se întâmplă şi cu imaginile însoţite de un fundal sonor. Sincronizarea lor cu diverse momente din cadrul unei melodii este o excelentă modalitate de evidențiere a lor, respectiv de înmagazinare mentală a acestora. Nu este de mirare că muzica este adesea utilizată în scop comercial, majoritatea reclamelor folosindu-se de muzică pentru a-şi reliefa produsul şi pentru a-l face mai uşor de reţinut de către consumatori.
Ce alte unelte mai foloseşte mnemotehnica? Nume (spre exemplu, culorile curcubeului se învaţă foarte bine cu ajutorul unui nume format din iniţialele fiecărei culori în parte), expresii, modele grafice sau reprezentative, poezii, sublinieri şi adnotări, imagini. Cu ajutorul lor se pot învăța limbi străine, liste sau secvenţe numerice necesare la şcoală sau în activitatea profesională.

Cântece celebre din filmele pentru copii

Revenind la hitul Let it go din Frozen, trebuie spus că nu este singura melodie ultra-fredonată dintr-un film pentru cei mai mici spectatori. Chiar dacă succesul acesteia a fost într-adevăr remarcabil, fiind, din 1995 şi până azi, prima piesă dintr-un film de animaţie Disney care intră în primele zece locuri din top Billboard Hot 100, o serie de alte hituri din filme au fermecat generaţii întregi de copii. Iată care sunt acestea:

Năzdrăvanul căpcăun Shrek a fost ţinut minte nu numai datorită înfăţişării sale, ci şi prin prisma celor două hituri care au marcat prima şi a două parte a acestei serii: I’m a Believer, respectiv Accidentally in Love.

Trei cântece au reuşit să contribuie la succesul peliculei Regele leu: Hakuna Matata, Can You Feel the Love Tonight şi Circle of Life, acestea din urmă interpretate şi într-o altă variantă de Elton John.

Nu e o piesă propriu-zisă, dar jingle-ul Bibbidi-Bobbidi-Boo din Cenuşăreasa a fost foarte îndrăgit de copiii care au urmărit acest film minunat.

Din filmul Frumoasa şi bestia, melodia care a şi dat numele peliculei, Beauty and the Beast, interpretată de Celine Dion şi de Peabo Bryson.

Cine n-a dansat până acum la vreo petrecere de nuntă sau de botez pe cele mai țopăitoare melodii din Cartea junglei? Bare Necessities şi I Wanna Be Like You promit să reziste până la petrecerile nepoţilor noştri, atât de îndrăgite sunt!

Piesele din filmele Disney, cele mai vestite

Alte producţii Disney care se pot lăuda cu hituri unul şi unul sunt Prinţesa şi broscoiul, cu melodia Almost There, Mica Sirenă, cu hitul Under the Sea şi simpatica Rapunzel din O poveste încâlcită şi a sa I see the light. Nu uităm de evergreen-ul Mary Poppins şi piesele A Spoonful of Sugar şi Supercalifragilisticexpialidocious, deliciosul Pisicile aristocrate, cu Ev’rybody Wants To Be A Cat, dar nici de Frumoasa din pădurea adormită şi Once upon a dream. Au rămas pentru totdeauna în istoria cinematografiei şi a muzicii Albă ca Zăpada şi cele două melodii Heigh Ho şi Someday My Prince Will Come, Aladdin, cu piesa A Whole New World, interpretată de Peabo Bryson şi de Regina Belle, Tarzan, cu You’ll be in my heart, cântată de Phil Colins, Pochahontas, cu piesa Colors of the Wind, minunat interpretată de Vanessa Williams, şi, nu în ultimul rând, Pinocchio, cu When You Wish Upon A Star.

Acum, spuneţi-ne voi, cât de tare se cântă Let It Go la voi acasă?

Foto: geektyrant.com.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație