Aventuri cu piraţi în Insula Comorii

TOTUL DESPRE MAME

(Insula Comorii, de Robert Louis Stevenson, Editura Prut International, 2004, traducere de F. Brunea-Fox)

 

Şapte zile de plajă pustie, şapte nopţi pline de stele căzătoare şi lună legănată pe ape, şapte dimineţi cu valuri blânde şi argintii, şapte după-amiezi în compania piraţilor! Aşa a fost vacanţa noastră de vară, pentru că am fost însoţiţi de Insula Comorii, binecunoscutul roman de aventuri al lui Robert Louis Stevenson. În traducerea de excepţie a „Prinţului reportajului”, cum a fost supranumit Brunea-Fox, şi înfrumuseţata de ilustraţiile clasice ale lui Serghei Samsonov, volumul mi-a atras prima dată atenţia, dincolo de titlu, prin designul simplu şi clasic al coperţii colecţiei (Biblioteca pentru toţi copiii). M-a impresionat şi faptul că era un volum legat, cu coperţi cartonate! Îmi plac cărţile atent legate, nicidecum lipite prost, menite parcă să fie transmise din generaţie în generaţie, pentru că Insula Comorii chiar este o astfel de carte şi e la fel de iubită astăzi ca şi în anul apariţiei sale, adică 1883. Între timp s-a bucurat de nu mai puţin de 21 ecranizări, în care i-am regăsit pe Anthony Queen, Orson Wells sau chiar personajele Muppets!

 

S-a spus despre personajele lui Stevenson că sunt înrudite cu cele ale lui Jules Verne. Cu deosebirea că Jim Hawkins, adolescentul care trăieşte aventura vieţii sale alături de piraţi, poartă cu sine eleganţa tipic britanică. Am spus piraţi? Desigur, Insula Comorii este o carte cu şi despre piraţi. Cu aventuri, cu trădări, cu primejdii înfruntate clipă de clipă pe mare şi pe uscat şi mai cu seamă cu personaje extraordinare: lupi de mare bătrâni şi fioroşi, gata să scoată sabia pentru un cufăr cu ludovici de aur, dar care cunosc legile camaraderiei. Iar numele curajoşilor corsari vor aprinde imaginaţia cititorilor: Căpitanul Flint, Billy Bones, Long John Silver, Ben Gunn, Pew sau Israel Hands – nume inspirat din cel al unui temut pirat real, celebru în secolul XVIII.

 

Firul întâmplărilor începe a se desfăşura undeva pe un ţarm stâncos al mării, acolo unde la Hanul Amiral Benbow, deţinut de familia tânărului Hawkins poposeşte Căpitanul Billy Bones – un pirat bătrân, beţiv şi nesuferit, care cât e ziua de lungă bea rom şi scrutează golful cu privirea, în „aşteptarea” unor duşmani. În cele din urmă, o dată cu moartea sa bruscă, în viaţa tânărului Jim Hawkins lucrurile se complică și apar din ce în ce mai mulţi foşti camarazi de-ai Căpitanului, înspăimântători şi urâcioşi, hotărâţi să pună mâna pe harta unei comori, bine ferecata în cufărul fostului pirat. Strălucirea comorilor însă îi încântă chiar şi pe oamenii altminteri aşezaţi, aşa încât Hawkins, doctorul Livesey şi Trelawney vor înfrunta ei înşişi mările şi mai ales viclenia şi trădările altor marinari tocmiţi drept ajutoare, în drumul lor spre Insula Comorii. Însă nici ajunşi aici nu vor scăpa de griji, ci vor avea parte de şi mai multe peripeţii, de şi mai multe întâmplări, care vor dezvălui cititorului că, deşi este greu, nu este totuşi imposibil să rămâi credincios până la capăt legământului de credinţă făcut camarazilor tăi.

 

Stevenson a cultivat în toate romanele sale nobleţea de caracter. Jim Hawkins, personajul principal al acestei cărţi, este întocmai un model de inteligenţă, curaj şi devotament faţă de tovarăşii săi, aşa încât recomand din suflet cartea aceasta că lectură obligatorie pentru băieţeii curajoşi, care au nevoie de modele demne de urmat, dar şi pentru fetiţe cochete pentru că nu se ştie când trebuie să pleci în căutarea unei comori, pe o corabie plină de piraţi.

 

Lectură plăcută!

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa