De ce vreau să vă conving să citiţi Vântul prin sălcii

(Vântul prin sălcii, de Kenneth Grahame, Editura LiterNet.ro, 2010, traducere de Gabriela Minica Rusu şi ilustraţii de Adela Lazăr)

 

Dintotdeauna mi-au plăcut poveştile cu animale. Şi tare mă bucur că am reuşit, cumva, să le transmit şi copiilor mei aceeaşi dragoste. Iar astăzi tocmai despre o astfel de carte vreau să îţi vorbesc. Nu, nu este o simplă poveste cu animale. Este una citită chiar de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Theodore Roosevelt, care îi scria autorului în anul 1909: “Am citit-o şi recitit-o de atâtea ori, încât am ajuns să mă gândesc la personaje ca la nişte prieteni vechi”. (De altfel, datorită lui Theodore Roosevelt a fost publicată carte, de fapt datorită copiilor săi care au adorat-o, autorul negăsind un editor în Europa.)

 

Vântul prin sălcii, cartea scoţianului Kenneth Grahame, are la baza câteva poveşti de seară pe care autorul le scrisese iniţial pentru fiul său. Retras din cenuşiul oraşului undeva departe, la ţară, după ce a renunţat la serviciul său plicticos la bancă, el va transforma cele câteva întamplări într-o povestire închegată, plină de farmec, care te face să simţi parcă atmosfera liniştită, scaldata de soare si verde în care a fost scrisă. Ai crede, citind-o, că vecinii lui Kenneth Grahame au fost chiar boemul poet Şobolan-de-apă, ursuzul Domn Bursuc ori aventurierul Domn Cârtiţă.

De perioada în care citeam împreună cu cei mici cartea asta mă leagă amintiri foarte plăcute. Nu doar ei stăteau cu sufletul la gură să afle de ce păţanii va mai avea parte Broscoiul cel înfumurat, ci şi eu citeam pe nerăsuflate şi de multe ori timpul de culcare se prelungea nepermis de mult. Şi cum să fi fost altfel, când cu fiecare pagină ne apropiam din ce în ce mai mult de acest Broscoi simplu şi afectuos, dar atât de îngâmfat şi lăudăros? Astăzi ne era drag, cu dorinţa lui de nou, cu drumul mereu în picioare, cu idealismul şi copilăriile lui. Pentru ca seara următoare să ne supărăm la unison pe el pentru că şi-a lăsat prietenii baltă şi a plecat în „aventura vieţii sale”, îmbarcat într-un automobil de ultim model. Cartea aceasta vorbeşte celor mici despre prietenie şi despre loialitate, despre cum îi poţi trece cu vederea orice celui mai drag prieten şi despre cum şi el, la rândul său, este gata întotdeauna să te scape din cele mai mari belele, cum ar fi cazul în care nişte hermeline şi nevăstuici nesuferite pun mâna pe conacul tău. Aşa ceva se poate întâmpla oricui, nu-i aşa?

 

Ajunsesem într-atât de pasionaţi de povestirea aceasta, încât ne identificam rând pe rând cu personajele. Baiatului meu îi plăcea uneori să creadă că seamănă cu Şobolanul-de-apă, mereu vesel, optimist, poet visător şi mare pasionat de plimbările la orice oră cu barca pe râu. Şi unde mai pui că tocmai acest Şobolan boem îşi lasă culcuşul călduros în miezul iernii şi pleacă în căutarea prietenului său Cârtiţă, rătăcit în miezul pădurii! Să nu crezi însă că Domnul Cârtita este vreun neisprăvit fără maniere, căruia nu îi pasă câtuşi de puţin de prietenul său. Nu, nici pomeneală! Iată ce le citeam copiilor despre el: „Cârtiţă ştia că a stărui sau chiar a face aluzie la eventualele neînţelegeri contravine bunelor maniere în lumea animalelor; aşa că încheie subiectul.” Îmi amintesc că am profitat din plin de pe urma acestei cărţi: a fost pentru copii un adevărat manual de bună purtare și au învăţat ce înseamnă prietenia adevărată şi cum poţi oferi ajutor celor care au nevoie. Sau că uneori poţi descoperi cu plăcere că cei pe care îi considerăm la repezeală ursuzi şi nesuferiţi, aşa cum apare la început Bursucul, sunt de fapt calzi şi primitori, însă timizi peste măsură, într-atât încât prefera umbra Pădurii Sălbatice însoritului mal al Râului.

Şi am mai aflat multe alte lucruri noi şi interesante, cum ar fi de ce nu se înţeleg prea bine iepurii şi cârtiţele, cât de înfricoşătoare poate fi pădurea în miezul iernii, ce fac animalele ascunse sub pământul acoperit de zăpadă, de ce pleacă rândunelele toamna dar mai ales de ce se reîntorc în fiecare primavară.

 

Să vă mai spun că era cartea preferată a lui A. Milne, tatăl Ursuleţului Winnie? Sau că a fost atât de des pusă în scenă, ecranizată, animată şi ilustrată în nenumărate ediţii încât aproape că lumea nici nu mai ştie cine îi este autorul? Toate acestea pentru că este o carte atât pentru copii, cât şi pentru noi, cei mai mari. Este o carte care ne ve reaminti că uneori e bine să laşi deoparte curăţenia de primăvară numai ca să ieşi cu nasul la soare sau ca în viaţă cel mai mare dar pe care îl ai sunt prietenii adevăraţi. E o carte pe care o recomand copiilor tăi, pentru că vor creşte frumos citind-o, dar şi ţie, pentru că îţi vei odihni sufletul şi vei prinde iar curaj să trăieşti într-o lume imperfectă dar atât de plină de frumuseţe.

 

Volumul Vântul prin sălcii poate fi descărcat gratuit în format PDF de aici.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație