Desene animate în familie

7 recomandări şi un sfat

De cele mai multe ori, momentul desenelor animate este privit de noi, părinţii ca o pauză binemeritată de la slujba de părinţi. Cu ochii lipiţi de ecranul televizorului sau al laptopului, copiii nu mai vor brusc nimic, nu mai au întrebări încuietoare, nici nu mai răspund când îi strigăm. Vacanţă pentru părinţi! Dar, pentru că ne-am informat, ştim că poate fi angoasant pentru cei mici să se uite singuri la desene animate şi că este mult mai bine pentru ei să ne aşezăm şi noi pe canapea şi să apăsăm play împreună.

Reacţiile noastre îi vor ajuta pe copiii noştri să facă diferenţa dintre realitate şi fantasmă (mult mai greu de trasat în cazul desenelor decât al basmelor). În plus, de ce să nu recunoaştem, e minunat să te uiţi la desene animate, indiferent de anul în care te-ai născut şi de câte decenii s-au scurs de la acel moment. Noi îţi recomandăm şapte filme de animaţie care îi vor ţine cu sufletul la gură atât pe cei mici, cât şi pe cei mari. Pitici, mămici, tătici, bunici, unchi şi mătuşi… a început ora desenelor animate în familie!

1. Cum să îţi dresezi dragonul (2010)

În ţinutul îndepărtat şi întunecat al vikingilor, să vânezi şi să ucizi dragoni pare cea mai naturală, bărbătească şi firească ocupaţie. Nu şi pentru Hiccup, un băieţel slăbuţ, pasionat de cărţi şi care nu îşi doreşte decât să-şi mulţumească tatăl. Cum poate face asta? Omorând dragoni, desigur. Doar că, după ce reuşeşte să rănească unul, el îşi dă seama că nu poate să ucidă pe nimeni şi că dragonii sunt foarte simpatici. De aici începe o poveste frumoasă despre prietenie, prejudecăţi, teamă izvorâtă din necunoaştere şi mai ales despre curajul unui băieţel care, deşi nu poate omorî dragoni, îi poate face să devină cei mai buni prieteni ai omului!

Părinţii se vor distra, desigur, urmărind încercările tatălui de a stabili punţi de comunicare cu un copil care nu pare deloc interesat de lucrurile care îi interesează în mod normal pe copii, iar cei mici vor visa desigur la ziua în care vor avea şi ei propriul dragon pe care să îl dreseze.

 

2. Ponyo (2008)

Vă va prinde imediat această fantezie cu creaturi marine, vrăji, tsunami, o mamă singură şi un băieţel sensibil. Probabil că graniţa fragilă dintre real şi imaginar este cea care m-a fascinat atât de repede la povestea lui Ponyo. Sosuke pare să ducă o viaţă obişnuită, pe o insulă în Japonia: merge la grădiniţă, are un tată marinar mai mult plecat, o mamă mereu în întârziere care conduce ca o nebună şi o casă în vârf de deal. Ziua în care o salvează pe fetiţa-peştişor Ponyo, prinsă într-un borcan aruncat în mare, devine începutul unei aventuri pe mare şi sub mare. Citând din clasica poveste a Micii Sirene, Ponyo vrea şi ea să fie fetiţă şi să locuiască cu Sosuke în casa din vârful dealului. Dar tatăl ei, vrăjitorul, aduce apele pe uscat pentru a o recupera pe Ponyo. Personajele poveștii nu se împart în bune şi rele ca în basmele noastre europene, iar finalul nu conţine morala tipică poveştilor europene. Nu învăţăm despre ce e bine şi ce e rău, povestea lui Ponyo ne lasă pur şi simplu cu gură căscată şi muţi de încântare în faţa imaginilor venite parcă dintr-o altă lume, lumea imaginară a regizorului japonez Hayao Miyazaki.

 

3. Elefănţelul Horton (2008)

Nu îl cunoaşteţi pe Horton? Horton e un elefant atipic, un ciudat al junglei pe care doar puii de animale par să îl aprecieze. Se ştie că pe cei mici nu îi interesează criteriile noastre de normalitate. Horton este convins că pe firul de praf prins într-un scaiete se află o întreagă lume, o lume în pericol pe care el o va salva. Pot să vă spun un secret? Copiii au dreptate să îl creadă pe Horton: chiar există nişte omuleţi mici, mici, mici care locuiesc în firul de praf, este primarul din Whoville cu cele 99 de fiice ale sale şi cu întregul său oraş punându-şi toate speranţele în Horton. Of, numai de n-ar fi cangurul ăla nesuferit şi complotist… Dar, staţi, îi las mai bine pe copii să vă strice vizionarea spunându-va dinainte exact ce se va întâmpla cu Horton şi micuţii Whos. Eu tac mâlc.

 

4. În căutarea lui Nemo (2003)

Nu există părinte sau copil care să nu rezoneze la povestea lui Nemo, micul peşte-clovn răpit de scafandri, şi la povestea tatălui său care traversează oceanul pentru a-l căuta. Cum să cauţi peştele în ocean şi acul în carul cu fân? Doar dacă ai prieteni de nădejde, cum se va dovedi peştişorul Dory a cărei problemă cu memoria de scurtă durată îi va băga în bucluc de vreo câteva ori. Cum când? Păi numai la întâlnirea rechinilor care încearcă să devină vegetarieni, şi tot era să o păţească rău de tot! Pe scurt, un copilaş prea curajos şi un părinte uşor anxios (vă sună cunoscut?) se caută, se regăsesc, se redescoperă şi ajung să se cunoască într-o călătorie pe care o facem cu toţii alături de copiii noştri. Chiar dacă nu traversăm Oceanul Indian pentru asta.

 

 5. Porco Rosso (1992)

Ştiu că nu se face să numesc două filme ale aceluiaşi autor într-un top atât de restrâns, dar prefer să fiu capricioasă ca un copil şi să recunosc că nici eu, nici băiatul meu mai mare nu ne putem dezlipi de lângă ecranul pe care rulează un film al lui Hayao Miyazaki, cel care a realizat şi Ponyo. Porco Rosso este un erou al epocii hidroavioanelor, un tânăr frumos transformat în porc de un blestem a cărui origine nu o aflăm nici până la sfârşitul filmului. Porco Rosso trăieşte pe insulele din Mediterana împreună cu superbul său hidroavion roşu, vânează piraţi ai mării şi ai cerului şi îşi ascunde pe cât se poate sufletul mare şi generos. Copiii vor fi încântaţi de avioane, piraţi şi scamatorii aeriene, iar părinţii vor aprecia desigur subtilitatea relaţiilor umane create între personaje, fie ele şi cu cap de porc.

 

 6. Epoca de gheaţă 1,2,3 (2002, 2006, 2009). Şi câte vor mai fi…

Recunosc că am văzut pentru prima oară Epoca de gheaţă când eram tânără, studentă şi fără griji. Copiii erau pe vremea aceea un proiect la fel de îndepărtat şi improbabil ca şi ieşirea la pensie. Sau cam ca epoca de gheaţă, nu-i aşa?

Filmul are personaje cu lipici, iar al treilea film al seriei, Epoca de gheaţă 3. Apariţia dinozaurilor include şi o naştere în scenariu, prilej de discuţii în familie despre de unde şi cum vin copiii pe lume şi de ce sunt bărbaţii întotdeauna atât de înspăimântaţi de momentul nașterii. Încă de la prima vizionare, personajele noastre preferate au fost Sid şi ghinda. Ale voastre care sunt?

 

7. Prinţesa şi broscoiul (2009)

Oricât ar părea de neobişnuit, băieţii mei se uită cu entuziasm şi la aşa-zisele filme pentru fetiţe. Unul dintre ele este Prinţesa şi broscoiul, film care a făcut furori pentru felul în care a fost răstălmăcită povestea clasică a prinţului transformat în broscoi şi pentru că personajul principal a fost prima prinţesă de culoare promovată de studiourile Disney. De data aceasta, atât prinţul Naveen cât şi Tiara, o chelneriţă de culoare care visează să îşi deschidă propriul restaurant, sunt transformaţi în broaşte şi abia de aici începe povestea lor de dragoste. Tot filmul, o animaţie-musical, se petrece pe fundalul New Orleans-ului în epoca jazzului. Muzica e deci la înălţime, iar băieţii nu se lasă păcăliţi de pretextul unei poveşti cu prinţese: sunt destui crocodili, vrăjitoare, umbre şi aventuri în junglă cât să fie mulţumit şi un spectator-băieţel!

 

Nu uitaţi: Oldies but Goldies!

Nu vă feriţi niciodată de filmele clasice care ne-au încântat şi nouă copilăria, văzute cu purici la vreun prieten care avea video! Copiilor nu le pasă dacă filmul a fost făcut în 1940 (greu de crezut, dar Tom şi Jerry sunt de vârsta bunicilor noştri!) sau în 2012, atâta vreme cât povestea îi captivează şi personajele îi conving.

Aşadar, din categoria oldies but goldies, preferatele noastre sunt 101 dalmaţieni, Pisicile aristocrate şi, bineînţeles, Cartea junglei. Ar fi un sacrilegiu, desigur, să încerc măcar să vă povestesc despre ce este vorba în aceste poveşti atât de bine cunoscute. Farmecul lor nu este neapărat povestea, ci felul în care ea este spusă, desenată şi cântată. Am să vă zgândăr însă memoria doar cu un refren:

Everybody wants to be a cat,
because a cat’s the only cat
who knows where it’s at.

(Nu-i aşa că o seară cu Pisicile aristocrate poate fi o dulce reîntoarcere în copilărie pentru părinţi?)

 

Toate filmele prezente în acest top au fost vizionate, aprobate şi răs-vizionate împreună cu fiul nostru de patru ani. Niciunul nu a fost văzut de mai puţin de douăzeci de ori şi putem astfel garanta calitatea lor de tovarăşi buni la drum lung şi turaţie maximă.

 

Care sunt animaţiile preferate ale copilului tău?

 

DISTRIBUIȚI
TOTUL DESPRE MAME
În fiecare zi discutăm despre neliniștile și problemele cu care se confruntă orice părinte, ne consultăm cu psihologi și medici pentru a vă oferi cele mai bune sfaturi și…

Citește mai multe despre autor

Intră în conversație