Dragă profesore Einstein,

Maria Tănăsescu
draga profesore einstein totul despre mame

Editoarea Alice Calaprice adună în volumul „Dragă profesore Einstein” câteva zeci de scrisori trimise de copii omului de știință și răspunsurile acestuia, pline de blândețe și umor.

În copilăria noastră, fratele meu și cu mine am întreținut o corespondență asiduă cu bunicul nostru matern; era pasionat de citit, scris, biciclete și esperanto. Ni se făcea foarte dor în lunile alea de după lungile vacanțe de iarnă și vară pe care le petreceam la ei, la munte. Așa că el a propus treaba asta cu scrisorile (rămâne antologică în familie o scrisoare în care ne propunea un job de cioban dacă planul cu școala nu dădea roade).

Ador volumele de corespondență; ador memoriile, biografiile, jurnalele, confesiunile , le parcurg cu mare bucurie, sunt intime hublouri către viețile unor oameni admirați.

Așa că am primit cu entuziasm volumul „Dragă profesore Einstein – Din corespondența lui Albert Einstein cu copiii”, publicat de Editura Humanitas, mai ales că schimburile de scrisori care sunt cuprinse aici sunt între (marele deja) profesor și copii; copii care nu se împiedică de celebritatea destinatarului și sunt ei înșiși: amuzanți, curioși, ludici, lipsiți de inhibiții.

Despre copilul și tânărul Albert

Să fiu cinstită, dacă aș fi inventariat spontan lucrurile pe care le știam despre Einstein, aș fi epuizat  rapid lista.

M-am bucurat, așadar, să aflu din prima parte a cărții că busola primită la vârsta de cinci ani a fost un element de fascinație, că a fost evaluat ca elev mediocru într-o Germanie cu un model extrem de autoritar de educație, că a iubit muzica (a și cântat la pian), că a primit o educație religioasă însemnată (catolică la școală, iudaică acasă), că a fost apatrid vreme de cinci ani, renunțând la apartenența la o țară aflată în expansiune nocivă în Europa, în fine, că i se oferă președinția Israelului și o refuză.

Einstein și educația

O altă latură poate mai puțin știută este cea a activismului său pentru o schimbare în educație. La vremea aceea (între războaie, dar și după), educația în Germania se baza în mare măsură pe autoritate, învățare mecanică, exercitarea forței; în linii mari, pe o atitudine milităroasă față de elevi.

Ultimul an de studii în Elveția, unde întâlnește o viziune asupra educației diametral opusă celei din Germania natală, îi oferă prilejul unor afirmații perfect valide și azi:

“Școala asta, cu spiritul ei liberal și cu profesori a căror seriozitate simplă nu se baza pe vreo autoritate exterioară, a avut un efect de neuitat asupra mea. Comparând-o cu cei șase ani de instrucție la autoritarul gimnaziu german, mi-am dat repede seama de superioritatea pedagogiei care pune accentul pe munca independentă și răspunderea personală față de cea bazată pe repetiție, autoritate exterioară și ambiție”.

Einstein a militat împotriva examenului de absolvire din Germania, criticat ca fiind dur, inutil și dăunător. El publică în acest sens un articol într-un mare ziar german, în care condamnă acest examen. Avea darul, spunea el, de a distruge curiozitatea și personalitatea, „singurele două daruri pe care educația trebuie să le cultive”.

Lui Einstein îi plac fursecurile?

În privința corpusului de scrisori care s-au păstrat, am să vă las bucuria să descoperiți ce le răspunde Einstein copiilor; am selectat însă câteva din lucrurile pe care voiau copiii să le afle de la marele om de știință:

– Dacă oamenii de știință se roagă;

– Dacă el cunoaște a patra dimensiune și poate traversa un zid;

– Dacă știe ce sunt timpul, sufletul și Împărăția cerurilor;

– Dacă și el își va pierde mințile, precum toate geniile;

– Dacă nu crede că ar trebui să se tundă;

– Dacă el face vreodată greșeli;

– Dacă e adevărat că îi plac fursecurile.

Cartea e o lectură lejeră, rapidă și o cale inedită, interesantă de a le face copiilor cunoștință cu latura mai puțin vizibilă a unui uriaș al științei, prin mijlocirea unor copii ca ei. Altfel spus, de citit negreșit!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa