O revistă super simpatică pentru elevi: Școala de basm

Scoala de basm revista pentru copii / Totul despre mame

Scoala de basm revista pentru copii / Totul despre mameO revistă pe placul copiilor și al părinților: „Școala de basm”

Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la viața mea de elev de gimnaziu, parcă-mi saltă și acum inima de bucurie! Şi, Doamne, frumos era pe atunci, căci nu aveam nicio grijă, învățam cu plăcere, în afară de cele câteva ore de școală tot timpul era al meu, nu aveam after-school, activități și opționale impuse, băteam maidanul cu cheia de gât şi toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă era toată lumea a mea! Și cea mai mare distracție, în afară de sărit „elastica”, schimb de timbre și alte jocuri la scara blocului, plimbări aventuroase după liniile ferate sau în cimitirul de lângă gară, mărginit de grădini prin care mai scăpa ca din întâmplare cioporul de copii, era să citesc. Mă duceam noaptea la baie, mult după ora de culcare, special ca să termin vreun capitol, și toată copilăria mi-am dorit o veioză din aceea minusculă cu clește și abajur fixat direct pe becul lunguieț, ca o ciupercuță, cum avea bunica prinsă de Biblie. Pentru cine își amintește, literatura pentru copii era destul de limitată în vremuri comuniste, și chiar dacă drumul meu de la școală trecea prin librărie, rareori puteam zări vreun titlu nou. Nu e de mirare de ce eram abonată la revista „Cutezătorii” și „Almanahul copiilor”, singurele publicații distribuite în școli pe vremuri (în afara culegerelor de mate, fizică sau română). Si vai, cu câtă febrilitate așteptam noile apariții! Nu am cuvinte să descriu dragostea pentru aceste reviste în copilărie, și cu câtă grijă le răsfoiam, de la final, de la început, să nu pierd niciun rând și să se termine cât mai târziu.

O revistă dedicată „isteților de 6-12 ani din toată țara”!

Scoala de basm revista pentru copii / Totul despre mameNu e de mirare nici de ce copilul din mine a tresărit de emoție când o prietenă, grafician, mi-a arătat câteva extrase în premieră din primul număr al unei reviste pentru elevi, în curs de apariție. Eram atât de curioasă să pun mâna pe revista „în carne și oase”, încât am rugat-o să nu mă uite cu un exemplar când avea să apară. Și iată pe masa mea primul număr, din octombrie, al „Școlii de basm”, și ceea ce începuse ca gest egoist, să îmi satisfacă nostalgia, a devenit unul altruist, pentru că începând cu micul școlar din casa mea și terminând cu voi, vreau să afle toată lumea ce revistă frumoasă a pus la cale acest colectiv mic, dar creativ! Mă pot pune în pielea unui copil și pot simți bucuria de a pune mâna literalmente pe această revistă, pentru că hârtia e de bună calitate, lucioasă, colorată, are fermitate și foșnet plăcut, abunda de desene și grafica generală e cât se poate de modernă. Știu cât de evoluate sunt publicațiile zilelor noastre pentru copii, ce calitate au, ce pot ascunde paginile cărților, de la pop-up, sunete și poate și mirosuri și știu cât de greu de mulțumit  pot fi copiii zilelor noastre, de aceea faptul că această revistă dedicată „isteților de 6-12 ani din toată țara” se adresează direct școlarilor și abundă de conținut inteligent pentru ei, mi se pare că întrunește toate rigorile de calitate la categoria ei.

Dar să intru direct în subiect: primele opt pagini sunt dedicate serialului de bandă-desenată Făt-Frumos întors pe dos, o creație originală semnată de Valentin Cristescu, artist grafic, și mi se pare o strategie bună pentru că revista prinde din start. În acest prim număr, alături de colegii lui de clasă Greuceanu, Harap-Alb, Prâslea, Muma-Pădurii, Ilenușele, Laur-Balaur, Aleodor și cei trei iezi cucuieți, Făt-Frumos întoarce școala pe dos pentru a rezolva… criza pixurilor! Textele sunt amuzante și în limbaj destul de pe gustul puștilor (la strănutul lui Laur-Balaur s-au topit toare pixurile: Prâslea: „Ce pixuri? S-au topit toate! Nu mai găsești nici picior de pix…” Harap-Alb: „Nici capac și nici mină. Suntem în pom cu pixurile”). Aventura personajelor de basm nu se oprește aici. Pe tot parcursul revistei, eroii noștri cu ghiozdanul în spate îi vor ghida pe micuții cititori într-o varietate de domenii: literatură, istorie, mitologie, matematică, pictură, muzică, sport, ecologie, sănătate și nutriție, călătorii, dar felul în care o fac e deopotrivă amuzant, distractiv, însă și educativ, pentru că e strecurată prin joc și o mare cantitate de informație.

De exemplu, într-o povestioară intitulată „Mașina timpului” sunt multe informații despre hieroglife și cum scriau egiptenii (Apropo, știați că egiptenii nu notau vocalele? Eu nu!), dar și un joc de descifrat hieroglife, există pagini cu competiții între culori, Pagina Roz – Pagina Blue, în care se întrec câte trei reprezentanți ai culorilor respective – obiecte, animale sau fenomene ale naturii. Bineînțeles, există și un concurs în urma căruia, prin trimiterea unui cupon, fetele pot câștiga o pereche de role roz sau baieții albastre.

O recenzie fără minusuri

Scoala de basm revista pentru copii / Totul despre mameCă veni vorba, în cele cincizeci de pagini ale revistei sunt strecurate douăzeci de concursuri sub forma unor cupoane. Copiii noștri își pot încerca norocul răspunzând la ghicitori, rezolvând probleme, antrenându-și imaginația, și pot câștiga tot felul de premii utile, de la articole sportive și ghiozdane pentru școală, truse de pictură și jocuri, până la lenjerii de pat, iar pemiul cel mare este o tabletă! Recunosc, eu inițial nu am acordat mare atenție cupoanelor de premii, având în vedere că singurul premiu câștigat vreodată nu mi-a fost trimis niciodată, deși fusesem anunțată telefonic de reușită (o caseta VHS cu videoclipuri, în urma unui top realizat de mine pentru o revistă muzicală pentru copii, ce tocmai se lansase pe piața românească – vorbim de anul 1992), însă uitându-mă acum mai atent observ că sunt destul de atractive. Copilului meu i-au plăcut bineînțeles toate paginile cu benzi desenate (ușor dezamăgit că unele sunt cu „va urma”), povestea mărului și a misiunii de pe Marte, jocurile de observație, „Secretele din jur”, dar și glumele, și de fapt a fost atât de încântat de revistă (deși i-au mai trecut prin mână până acum reviste de la chioșc, însă nu a fost foarte impresionat) încât a folosit până și caietul  primit gratuit împreună cu revista (pe care eu nu-l băgasem în seamă), intitulat cu litere de-o șchioapă „Jurnalul lui Petru”.

Mie nu știu ce mi-a plăcut mai mult la această revistă, faptul că mi-a trezit amintiri din copilările, că este adaptată vremurilor noastre și vizual și din punctul de vedere al informației, că mă bucur să vă recomand un produs de calitate la un preț just, că mi-am distrat copilul citindu-i în fiecare seară pe canapea câteva pagini, în loc să se uite la desene animate „de relaxare”, prea obosit pentru alte activități după o zi plină la școală, sau că pur și simplu am vrut să scriu o recenzie sinceră, cu plusuri și minusuri, dar că nu am găsit minusuri și asta e chiar cea mai mare surpriză?

 

Puteți vizita și site-ul revistei dacă nu mă credeți pe cuvânt.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație