Şoricelul cel lacom

O dată pe lună, prietenul nostru Povestilă ne spune o poveste cu personaje haioase care au tot felul de probleme și de încurcături în viața de zi cu zi.

Astăzi ne întâlnim cu un șoricel care, pentru nu era deloc mulțumit de mâncarea de la el de acasă, s-a hotărât să guste cașcavalul vecinilor. Dar, vai, ce a pățit bietul șoricel!

Continuarea o citiți mai jos:

 

De jur împrejurul lui pluteau arome care mai de care mai delicioase. Intra zilnic în cămara Bătrânilor și ajunsese să știe cu ochii închiși încotro era cașcavalul, unde erau fructele, în ce parte erau sticlele cu lapte și unde stăteau sa-l aștepte alte bunătăți, aflate acolo numai și numai pentru el. Era stăpânul casei și i se părea normal sa fie tratat regește.

De când fusese salvat de Bătrân din fața unei pisici înfometate, trecuseră parcă ani de zile. Aproape că nu-și mai amintea cum era înainte, dar, de când stătea în casa Bătrânilor, ajunsese să creadă că totul i se cuvenea. Nimic nu-i mai ajungea la nas și nimic nu-i mai plăcea din toate cele pe care părinții lui i le aduceau pe tavă.

 

– Nu-mi place, n-ai auzit?, strigă el țâfnos la Bătrână, mișcându-și capul de parcă i-ar fi oferit cine știe ce pocitanie urât mirositoare și nu mâncare aburindă, care ar fi îmbiat chiar și cel mai pretențios călător.

– Dar trebuie să mănânci ceva, șoricelule, primi răspuns. Nu știu ce să-ți mai fac. Asta nu-ți place, cealaltă nu-ți place, aproape că am ajuns să cred că nu-ți mai place nimic din ce fac. Am ajuns să vorbesc cu vecinele, să le rog să-mi dea ele o rețetă năstrușnică, doar, doar te-oi face să mănânci ceva.

– M-am săturat de mâncărurile voastre. Aș vrea ceva bun, bun de tot, zise șoricelul uitându-se cu dispreț la Bătrână. Și, pe măsură ce se uita, îi veni o idee poznașă. Ce-ar fi să dea o raită prin casa vecinilor? Poate, cine știe, au ei mâncăruri mai bune. Întotdeauna a crezut asta, de fapt. Că vecinii au lucruri mai bune decât cele ale Bătrânilor. Și acum voia să vadă cu ochii lui dacă e adevărat. Sigur așa era! Și, dacă ar fi mâncat din bunătățile vecinilor, sigur s-ar fi simțit mai bine.

Așteptă deci să plece Bătrâna și se cățără iute pe calorifer, se aruncă pe o perdea, țopăi puțin pe masa de televizor și ajunse, într-un final, drept pe pervazul geamului de la stradă. Geamul era deschis, așa că șoricelul sări afară, traversă curtea, se chinui să intre printre scândurile din gard și, deodată, se trezi în mijlocul curții vecinilor. Atent, merse pâş – pâş către geamul deschis de la bucătărie și din doua sărituri și-o tumbă se trezi drept pe masa din bucătărie a vecinilor. Speriat, se gândi ca tocmai a fost prins asupra faptului, dar nu, în cameră nu era nimeni.

Se uită de jur-împrejur și, când era aproape să creadă că vecinii n-au nimic bun de mâncat în bucătărie, ochii îi căzură pe o bucată de cașcaval delicioasă. Era jos, în colțul camerei și părea a-i striga dulce să o mănânce pe toată. Ochii i se lărgiră de plăcere, urechile se pleoștiseră, iar mustățile se îndreptau cu toate spre bucata de cașcaval, de parcă toată viața lui depindea de acea îmbucătură plină de poftă.

– Știam eu!, zise el încetișor, și sări jos de pe masă. Doar o înghițitură de cașcaval și se va simți cu muuult mai bine. Se apropie sigur de bucata de cașcaval și o atinse cu labuța. Deodată, un zgomot groaznic se auzi, iar labuța lui se fixă repede de podea, lovită de un fier zdravăn.

– O, nuuu, gemu șoricelul nostru, în timp ce lăbuța îl durea rău de tot. Și pricepu într-o clipită. Tocmai se prinsese într-o cursa de șoareci. Cine știe ce soartă groaznică îl aștepta acum. Și totul, pentru o bucată de cașcaval care, privită de aproape, era mult mai lipsită de stralucire decât cașcavalul lui de acasă.

Și, în momentul acela, i se facu foame și se trezi gândindu-se la mâncărurile Bătrânei. Văzu castronul cu lapte și mărul pe care i-l adusese aseară. O văzu pe Bătrână plangand de grijă că el nu mănâncă și se gândi cât de mult a supărat-o în ultima vreme.

Gândurile nu-l lăsara decât mai târziu, când vecinii se întoarseră acasă, îl găsiră în cursă și îl dusera înapoi la Bătrâni. Pe drum, îi auzi spunând ca a avut mare noroc. Pisica era bolnavă și nu se mișcase toată ziua din casă. Că altfel, dacă îl prindea, era vai și amar de el.

– Știi, îi spuse șoricelul spășit Bătrânei mai târziu, când stăteau amândoi în bucătărie și el înfuleca de zor o tartă cu mere, îmi place mult de tot acasă. Și-mi place mâncarea ta. Și imi pare rău că m-am purtat ca un nesuferit. Am fost lacom și mi-am învățat lecția.

 

Lăcomia, dragi copii, e sentimentul acela care ne face să nu ne săturăm niciodată cu ce avem. Și vrem mâncarea vecinilor, vrem jucăriile altor copii, îi vrem pe părinții prietenilor noștri și tot asa. Asemenea șoricelului din povestea noastră, trebuie să știm că, pentru a ne simți bine nu contează câte lucruri noi dobândim, ci cât de mult apreciem lucrurile pe care le avem deja. Dacă suntem lacomi, ajungem să plătim întotdeauna un preț pentru lăcomia noastră. Iar șoricelul a avut noroc, nu-i așa?

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație