Cum au petrecut vedetele de Halloween

Ian Ziering
Ian Ziering şi familia sa, la cules de dovleci

Familiile celebre au făcut parada celor mai ingenioase costume

Halloween-ul nu putea să treacă nemarcat cu fast tocmai la Holllywood, unde, în ultima zi de octombrie, vedetele au profitat de tradiţia deghizării şi şi-au costumat copiii în fel de fel de personaje. Printre acestea s-au numărat prinţese, oameni păianjen, vrăjitoare, spiriduşi, super-eroi şi cocoşi! Iată:

Jimmy Fallon
Winnie, fetiţa lui Jimmy Fallon, deghizată în cocoş

Prinţesă sau cocoş?

Una dintre cele mai populare alegeri pentru costumele de Halloween a fost, bineînțeles, costumul de prinţesă. Acesta a fermecat-o şi pe actriţa Michelle Stafford, una dintre protagonsitele longevivului serial Tânăr şi neliniştit, care a îmbrăcat-o pe fetiţa sa Natalia, în vârstă de 3 ani, într-un astfel de costum.

O mică vrăjitoare a fost alegerea surorii celebrei Britney Spears, Jamie Lynn Spears, care a ales pentru fetiţa sa Maddie, care are 5 ani,  o costumaţie de vrăjitoare deloc înspăimântătoare. Iar dacă va imaginaţi că inspiraţia vedetelor se opreşte la personaje din poveşti, va înşelaţi! Actorul de comedie Jimmy Fallon şi-a îmbrăcat bebeluşul în vârstă de 3 luni într-un costum în formă de cocoş. Reuşita deghizare a micuţei Winnie a fost făcută ca la carte: costumul avea pene smotocite, dar şi o creastă roşie foarte vizibilă.

Familia Garner-Affleck, pe poziţii

Familia Affleck
Familia Affleck, la colindat

Parţial deghizate au fost în tandem actriţa Jennifer Garner şi fiica sa cea mare, Violet. Cu câteva zile înainte de Halloween, cele două au fost surprinse de paparazzi plecând de la ora de karate a lui Violet cu câte o mustaţă amuzantă, spre deliciul fotografilor. Singurul amănunt care lipsea din deghizare era zâmbetul, niciuna dintre cele două protagonsite nefiind zărită cu vreun surâs pe chip.

În ziua de Halloween, însă, toţi copiii familiei Affleck şi-au intrat serios în rol şi au plecat să colinde prin vecini, însoţiţi de părinţi, deghizaţi în fel şi chip: deşi mijlocia Seraphina era cea mai serioasă, într-un costum bleu cu roşu, mezinul Samuel, îmbrăcat într-un simpatic animăluţ, şi Violet, care era mumie, au fost atuurile găştii.

Să ne deghizăm cu mic, cu mare!

 

În spiritul Halloween-ului a intrat întreaga familie a actorilor Naomi Watts şi Liev Schrieber, care, împreună cu cei doi copii ai lor, Sascha şi Kai, au defilat pe străzile din New York îmbrăcaţi ca pentru o peterecere tematică. Naomi avea o pereche uriaşă de aripi de fluture, Liev părea un sportiv din anii ’70, în timp ce băieţeii erau deghizaţi în Doamna cu coasă, respectiv în vrăjitoare.

Costumaţi şi foarte drăgălaşi au fost şi gemenii lui Mariah Carey şi ai lui Nick Cannon, Moroccan şi Monroe, în vârstă de doi ani şi jumătate, care au devenit pentru o seară Superman, gemenele Loretta şi Tabitha ale cuplului Sarah Jessica Parker şi Matthew Broderick, îmbrăcate în personaje de la curtea Regelui Soare, dar şi fratele acestora, James, care, la 11 ani, a decis să se deghizeze în Danny, personajul principal din pelicula Grease.

May the Force Be with You!

Alyssa Milano
Alyssa Milano şi Milo

Ieşind un pic din tiparele eroilor, actriţa Alyssa Milano s-a transformat pentru o noapte împreună cu  băieţelul sau Milo în personaje din Războiul Stelelor, în timp ce familia actorilor Alyson Hannigan şi Alex Denisof au mers pe mâna tradiţionalei teme irlandeze, costumându-se in corpore în spiriduşi. De altfel, această familie simpatică este una dintre familiile care reuşesc să obţină din partea publicului cele mai multe voturi pentru alegerile lor de Halloween, impresionând de-a lungul anilor prin costumele în formă de căluţi de mare, sperietori de ciori sau canguri.

N-au ocolit Halloween-ul nici Beyonce şi fetiţa sa Blue Ivy, care s-au deghizat în înger, respectiv în albină, familia cântăreţei Gwen Stefani, care ales să se costumeze în mireasă, Gwen, şi în ţestoasele Ninja, copiii, ori Sandra Bullock şi fiul său Louis, ce au mers pe mâna costumelor fioroase în formă de scheleţi cu prilejul unei petreceri de Halloween la care au fost invitaţi.

La cules de dovleci

Ian Ziering
Ian Ziering şi familia sa, la cules de dovleci

Sărbătoarea Halloween-ului este foarte gustată de copiii de vedete nu numai pentru că au ocazia să se deghizeze, ci şi datorită faptului că au ocazia să meargă la cumpărături cu părinţii, special pentru această ocazie, pentru a lua dovleci pe care să îi transforme în cele mai înfricoşătoare felinare din cartier.

La fermele din apropierea Hollywood-ului de unde s-au putut achizitiona aceşti dovleci au tot fost zărite în ultimele două săptămâni vedete, însoțite de copiii lor.

Printre cei surprinşi de fotografi s-au numărat stilistul şi designerul Rachel Zoe, însărcinată cu cel de-al doilea copil, care a venit cu băieţelul său, Skyler, Heidi Klum şi copiii ei, cântăreaţa Christina Milian şi fetiţa sa Violet, dar şi actriţa Molly Sims împreună cu băieţelul Brooks şi actorul Ian Ziering, cunoscut din serialul Beverly Hills 90210 şi tatăl a două fetiţe de 2 ani, respectiv 5 luni, care a venit cu toată familia să aleagă cei mai frumoşi dovleci.

 

Voi ce ați făcut de Halloween? E adevărat că această sărbătoare este importată din SUA, dar este atât de distractivă pentru cei mici!

 

 

Foto: celebritybabyscoop.com

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație