Lume, lume, faceţi cunoştinţă cu prinţesa Charlotte a Marii Britanii!

printesa-charlotte-totul-despre-mame

Primele imagini oficiale cu micuţa prinţesă Charlotte din Marea Britanie fac înconjurul lumii

Unele vedete fac tot ce pot pentru a-şi ţine departe copiii în primele luni de viaţă de ochii curioşi ai presei şi ai publicului, altele negociază la sânge preţul publicării primelor imagini cu odraslele lor, în timp ce unele celebrităţi se afişează de bună voie alături de familia lor în mediile de socializare.

Printre acesta categorie din urmă se numără şi Catherine, Ducesa de Cambridge, şi soţul său, Prinţul William, care tocmai ce au făcut publice pe contul de Twitter al Palatului Kensington nişte poze minunate cu nou-venita în familia lor, Prinţesa Charlotte, aflată în braţele protective ale frăţiorului ei, blondul şi bucălatul Prinţ George. Cei doi copilaşi se găseau în momentul fotografiei acasă, în reşedinţa lor de la ţară, Anmer Hall, parte a domeniului reginei din Sandringham, Norfolk, iar culorile mobilei şi ale vestimentației copiilor, precum şi stilul aparent vintage al hainelor lor, creau o imagine parcă desprinsă din povestirile retro ale familiilor regale din Europa.

Prințesa Charlotte a fost fotografiată chiar de mama ei, Ducesa de Cambridge

Extrem de interesant este faptul că pozele nu sunt semnate de vreun fotograf profesionist angajat de Casa Regală Britanică special pentru acest moment emoţionant, ci au fost făcute chiar de Ducesa de Cambridge, la jumătatea lunii mai, adică atunci când bebeluşa avea aproximativ două săptămâni.

Atmosfera de familiaritate şi de intimitate a mai fost surprinsă și în urmă cu aproape doi ani, când o poză similară cu micuţul George, părinţii săi şi căţelul familiei, prezentată presei, a fost făcută nu de un fotograf profesionist, ci chiar de tatăl ducesei, Michael Middleton. Deşi se ştie că Ducesa de Cambridge nu este un novice în ceea ce priveşte arta imaginilor, ea fiind licenţiată în istoria artei, statutul său i-ar fi permis cu uşurinţă să se lase fotografiată de cei mai renumiţi specialişti din Regat. Decizia de a-şi poza singură copilaşii pare să însemne şi că atât ea, cât şi familia ei, vor să aducă în casa lor şi chiar în sânul dinastiei britanice un aer de normalitate pe care mulţi supuşi li-l impută că lipseşte şi pe care îl aşteaptă să fie dat în doze mai mari.

Următoarele poze cu prințesa, la botez

Dacă vi se pare că n-aţi apucat să vedeţi prea bine cât de drăgălaşă e cea mai nouă membră a familiei regale britanice, nu fiţi trişti! Peste numai o lună, mai precis pe 5 iulie, va avea loc botezul micuţei. Creştinarea se va desfăşura la biserica St. Mary Magdalene aflată la aceeaşi reședință Sandringham, iar slujba va fi oficiată de Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby. Încă nu se ştie cine vor fi naşii de botez şi nici numărul invitaţilor, deşi toată presa din Marea Britanie speculează că evenimentul va fi, la fel ca la Prinţul George, o afacere restrânsă de familie, cu veșminte de ceremonie cu patină, doamne bine îmbrăcate, obligatoriu cu pălării, şi cele mai frumoase fotografii de pus în album şi în ramele moștenite de la nobilii strămoşi.

Rame care vor fi plasate deasupra şemineului din impunătorul şi renovatul conac în care locuiesc mama, tata, doi prichindei şi un căţel.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație