Şi copiii celebri muncesc, nu-i aşa?

Romeo Beckham
Punem pariu că Romeo Beckham (stânga) va fi, la rândul său, celebru?
Romeo Beckham
Punem pariu că Romeo Beckham (stânga) va fi, la rândul său, celebru?

O vrăbiuţă se pare că a ciripit la urechea tabloidului britanic The Sun și a aruncat pe piaţă o informaţie bombă conform căreia celebra Suri Cruise, fiica lui Katie Holmes şi a lui Tom Cruise, ar fi semnat recent un contract ultra-bănos în valoare de 1,5 milioane de dolari pentru lansarea propriei linii vestimentare. Linia – ce ar fi fost realizată împreună cu mama sa şi stilistul acesteia, cel care au pus pe roate brandul de îmbrăcăminte Holmes & Yang – ar fi urmat să poarte numele fetiţei-star şi să intre pe piaţa americană la finele anului în curs. Din păcate pentru fanii micuţei, totul n-a fost decât un zvon, purtătorul de cuvânt al lui Katie dezumflând rapid gogoaşa şi declarând că ştirea este 100% falsă. Până vom vedea dacă talentul creativ al lui Suri se va concretiza sau nu, să aruncăm o privire la alţi copii de la Hollywood, care se pot mândri cu faptul că au semnat nişte contracte reale ce le rotunjesc binişor bugetul lunar.

 

Reclama, sufletul comerţului

Cu un zâmbet tocmai bun pentru o reclamă la pasta de dinţi, Romeo, al doilea băiat al cuplului Victoria şi David Beckham, a fost protagonistul campaniei Burberry primăvară/vară 2013. Îmbrăcat nu numai cu un trenci, simbolul brandului britanic, ci şi cu tot felul de cămăşi şi jachete metalizate, cu aspect futurist, şi asortând la outfit-urile alese pentru poze o pereche de ochelari, spre deliciul fotografului Mario Testino şi al colegilor de platou, simpaticul puşti în vârstă de 10 ani a dat gata audienţa. Bineînţeles, puştoaicele cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani au fost corul principal de lăudători.

Campania Got Milk
Campania Got Milk?, cu copiii actorilor Rebecca Romijin și Jerry O'Connell în roluri principale

Romeo nu este singurul copil de vedetă care şi-a asociat numele cu un brand de îmbrăcăminte şi accesorii, ba chiar îngroaşă la rândul său rândurile copiilor cu părinţi celebri care au făcut acest pas. Printre aceştia se numără Kaia Gerber, fiica supermodelului Cindy Crawford, care a ales să reprezinte brandul Versace, Max şi Emme, gemenii lui Jennifer Lopez, protagonişti într-o campanie Gucci, sau Peyton Nicole, fiica renumitului interpret, compozitor şi producător muzical Babyface, şi Dannielynn, fiica controversatului şi regretatului model Anna Nicole Smith, ambele alese pentru a face reclamă brandului Guess.

Recordul vârstei fragede îl deţin, însă, cei doi copii ai actorilor Rebecca Romijn şi Jerry O’Connell, care au apărut alături de mama lor în faimoasa campanie la lapte din Statele Unite ale Americii, intitulată Got Milk? pe când aveau doar câteva luni.

Şi în România copiii celebrităţilor locale au primit acceptul părinţilor pentru a apărea în reclame. Dylan, băieţelul Nadiei Comăneci, Sofia, fetiţa Danei Nălbaru şi a lui Dragoș Bucur, sau Ianca, fetiţă moderatorului TV Răzvan Simion, jumătatea brunetă din Răzvan şi Dani, au fost protagoniştii unor reclame televizate la diverse produse.

 

De pe micul pe marele ecran 

Micuța Vivienne Jolie-Pitt, în schimb, a căpătat o partitură actoricească mai lungă decât micuţii de mai sus, primind în cea mai nouă producţie Disney, pelicula Maleficent, atribuţii precise alături de mama sa, faimoasa Angelina Jolie. Şi la capitolul salariu a fost totul cât se poate de clar, pentru rolul său, Prinţesa Aurora în copilărie, drăgălaşa blonduţă primind nu mai puţin de 3000 de dolari pe săptămână (nu se ştie exact, însă, câte săptămâni a trebuit să fie prezentă pe platoul de filmare), ceea ce este o sumă destul de frumuşică pentru un copil de patru ani, celebru sau nu. Şi, dacă tot intrăm în teritoriul „nepotismului”, Marten Weiner, interpretul băiatului matur pe nume Glen Bishop din serialul Mad Men, nu este altul decât fiul producătorului acestui serial celebru de televiziune, Matthew Weiner. O alegere inspirată, căci micul Marten e într-adevăr talentat, iar rolul i se potriveşte că o mănuşă.

 

 

Marten Weiner, fiul producătorului Matthew Weiner (Mad Men)

Să îmbinăm distracţia cu munca

O activitate mai pragmatică, însă, dar aducătoare de profit pentru visteria familiei, au desfăşurat în urmă cu ceva vreme cei doi copii ai familiei de actori Ben Stiller – Christine Taylor, Ella şi Quinlin. Cei doi puştiulici, pe-atunci în vârsta de 8, respectiv 5 ani, au fost încurajaţi de ai lor părinţi să-şi deschidă un chioşc în care să vândă limonadă, ceea ce au şi făcut. Se pare că toneta a fost vizitată de destul de mulţi clienţi, căci la finalul zilei copiii au închis casa de marcat cu un total de 120 de dolari încasaţi, un adevărat „plin” de încredere în forţele proprii, nu numai o suplimentare de venituri.

Sunt curioasă, totuşi, dacă aceste mici joburi ocazionale sunt acceptate de părinţi pentru a le crea celor mici un sentiment de responsabilitate, pentru distracţie sau dintr-o nevoie reală de suplimentare a veniturilor celor mici, care nu dispun la liber de bugetul generos al familiei? Voi ce ziceţi?

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație