Top 10 mame cu stil

Lake Bell | Totul despre mame

Detaliile fac diferenţa!

Rochiile sunt rochii, pantofii sunt pantofi, iar genţile sunt genţi, ar spune cei nu foarte îndrăgostiţi de modă. Dar, când toate aceste articole vestimentare şi accesorii ies din anonimat cu ajutorul unor detalii inedite sau al unui design ingenios, până şi cei mai puţini interesaţi de fashion vor recunoaşte că o haină potrivită sau un pantof potrivit la locul potrivit fac minuni.

Iată ce accesorii sau piese de îmbrăcăminte unice au ales mamele celebre, iar rezultatul a fost extrem de inspirat:

Lake Bell  | Totul despre mame
Lake Bell, în Stella McCartney

1. Salopetele chiar sunt cele mai bune prietene ale unei gravide, iar actriţa Lake Bell ne-a demonstrat acest lucru cu ocazia petrecerii Vanity Fair din New York, derulată în cadrul Festivalului de Film Tribeca 2014. Pentru eveniment, Lake, însărcinată cu primul bebeluş, a îmbrăcat o salopetă Stella McCartney de culoarea vinului roşu, cu spate parţial gol, ornat cu franjuri. O pereche de pantofi nude Christian Louboutin şi un plic tip casetă au întregit look-ul actriţei.

Solange Knowles | Totul despre mame
Solange Knowles, în Christopher Kane

2. Cântăreaţa Solange Knowles, mereu un fan al culorilor, a optat pentru o ţinută galbenă cu prilejul unui eveniment din New York. Aceasta a fost alcătuită dintr-o fustă plisată alb cu galben şi un top galben, ambele semnate de Christopher Kane, cărora le-a adăugat nişte accesorii mai mult decât interesante: o geantă Kate Spade în formă de lămâie şi o pereche de pantofi Acne Studios de culoare gri-metalizat.

Jennifer Lopez | Totul despre mame
Jennifer Lopez, în Lanvin şi Vivienne Westwood

3. Cântăreaţa şi actriţa Jennifer Lopez a ales pentru o nouă ediţie a emisiunii American Idol o cămaşă Lanvin de culoarea bronzului, căreia i-a adăugat o fustă Vivienne Westwood de culoarea cuprului. La categoria încălţăminte s-au potrivit de minune sandalele Brian Atwood, în al căror design se regăseau ambele culori ale hainelor. Nişte bijuterii aurii au completat look-ul vedetei.

Naomi Watts | Totul despre mame
Naomi Watts, în Preen

4. Actriţa Naomi Watts şi-a luat din nou în serios rolul de ambasador al brandului de bijuterii Bvlgari, fiind prezentă în Houston la o expoziţie de profil organizată de această casă italiană. O rochie galbenă Preen, o pereche de pantofi Christian Louboutin, un plic argintiu şi nişte bijuterii Bvlgari au fost alegerile actriţei pentru seara texană.

Reese Witherspoon | Totul despre mame
Reese Witherspoon, în Oscar de la Renta

5. Cu prilejul unui eveniment californian, actriţa Reese Witherspoon a îmbrăcat o rochie Oscar de la Renta confecţionată din brocart. Rochia cu imprimeu floral a fost accesorizată cu un ingenios plic Charlotte Olympia de culoare verde, realizat din Perspex (un plastic transparent), o pereche de sandale Manolo Blahnik şi o brăţară aurie.

Lake Bell | Totul despre mame
Lake Bell, în Dolce & Gabbana

6. Lake Bell a mai putut fi zărită şi la 2014 American Comedy Awards din New York, îmbrăcată într-o rochie Dolce & Gabbana de culoare bleu, care îi accentua noile forme. Deoarece rochia s-a remarcat printr-o serie de aplicaţii strălucitoare de mici dimensiuni, plasate în zona bustului şi a gâtului, Lake a renunţat complet la bijuterii, lăsând piesa vestimentară să fie în centrul atenţiei.

Angie Harmon | Totul despre mame
Angie Harmon, in Oscar de la Renta

7. Actriţa Angie Harmon a luat şi ea parte la evenimentul californian la care a fost prezentă şi Reese Witherspoon, alegând o rochie semnată de acelaşi Oscar de la Renta. Creaţia roz şi gri a designerului american a beneficiat de o broderie cu fir de mătase şi a fost accesorizată cu o pereche de sandale Oscar de la Renta din satin şi nişte bijuterii fine cu diamante.

Christy Turlington Burns | Totul despre mame
Christy Turlington Burns, în Calvin Klein

8. Supermodelul Christy Turlington Burns a ales pentru Gala 100 Time desfăşurată în New York o rochie Calvin Klein lungă, albă, realizată dintr-un material croşetat foarte fin. Rochia a primit o serie de accesorii simple, care au accentuat eleganţa apariţiei.

Melanie Brown | Totul despre mame
Melanie Brown, în Roksanda Ilincic

9. Cântăreaţa Melanie Brown, fosta membră a trupei Spice Girls şi cunoscută drept Mel B, a participat la 2014 iHeartRadio Music Awards din Los Angeles. Pentru eveniment, Mel B, mama a trei fetiţe, a optat pentru o inedită salopetă Roksanda Ilincic realizată din două tipuri de material. Într-o combinaţie de portocaliu şi negru, salopeta avea o tăietură în talie, dând impresia unui pantalon şi a unei bluze separate. Accesoriile au constat într-o pereche de pantofi Christian Louboutin şi nişte bijuterii aurii.

Alyson Hannigan | Totul despre mame
Alyson Hannigan

10. Actriţa Alyson Hannigan a participat la un eveniment caritabil derulat în Beverly Hills, iar pentru această ocazie a ales o rochie din piele întoarsă, de culoare bluemarin. Accesoriile viu colorate, un plic Prada de culoare portocalie şi o pereche de sandale verde deschis, cu pietre albastre, au reuşit să scoată rochia în evidenţă.

Foto: celebritieswonders.net, forums.thefashionspot.com.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație