Top 10 mame cu stil

Raluca Dumitrică
Sienna Miller | Totul despre mame
Sienna Miller, in Burberry

Mamele celebre fac trecerea de la rock, la glam

Sienna Miller este nu numai o actriţă renumită în toată lumea şi mama unei fetiţe în vârstă de doi ani, ci şi un fashion icon contemporan. Jonglând cu mai multe stiluri vestimentare pe care le poartă cu aplomb, Sienna a demonstrat că este foarte posibil să fii într-o zi o tipă eminamente boho sau indie rock, iar în alta să te metamorfozezi într-o divă rafinată. Pasiunea sa pentru modă a depăşit, de altfel, zona propriului dulap şi s-a concretizat prin deschiderea unei afaceri de profil, intitulată Twenty8Twelve, pe care a pus-o pe roate în 2007 alături de sora sa şi care s-a dovedit pe parcurs că a fost o iniţiativă de succes. Până să ajungeţi să cumpăraţi produsele concepute chiar de Sienna, inspiraţi-vă din stilul său ecletic şi încercaţi şi voi să treceţi, măcar de câteva ori pe an, dintr-un stil într-altul. Va fi distractiv, veţi vedea!

Iată cele mai frumoase zece ţinute ale mamelor celebre din această săptămână!

Sienna Miller | Totul despre mame
Sienna Miller, în Burberry

1. Îmbrăcată într-o rochie Burberry lungă, din dantelă roz, Sienna Miller a atras toate privirile la cea de-a 60-a ediţie a London Evening Standard Theatre Awards derulate în Londra. O coafură lejeră si o manichiură într-o nuanță de roşu închis au întregit look-ul vedetei.

Karolina Kurkova | Totul despre mame
Karolina Kurkova, într-o rochie asimetrică

2. Demonstrând că e un fan al versatilităţii, supermodelul Karolina Kurkova a îmbrăcat o rochie portocalie cu croială asimetrică şi aplicaţii din catifea în relief cu prilejul British Fashion Awards care au avut loc la Londra. Rochia a fost accesorizată cu o pereche de sandale portocalii cu barete subţiri şi şi nişte cercei mici cu şurub.

Angelina Jolie | Totul despre mame
Angelina Jolie, in Ralph Russo Couture

3. Pentru premiera londoneză a filmului Unbroken, Angelina Jolie a ales să poarte o rochie albă Ralph & Russo Couture, accesorizată cu o pereche de pantofi nude, nişte cercei vintage Beladora şi o broşă în forma macului ce simbolizează în Marea Britanie Ziua Comemorării (Remembrance Day).

Tilda Swinton | Totul despre mame
Tilda Swinton, într-o rochie roz

4. Tilda Swinton, recunoscută pentru stilul său nonconformist, a îmbrăcat la Gotham Independent Film Awards derulate în New York o rochie roz pal spre portocaliu, din voal şi satin de mătase. O pereche de patofi nude şi o coafură minimalistă au întregit look-ul vedetei.

Evangeline Lilly | Totul despre mame
Evangeline Lilly, în Reem Acra

5. Evangeline Lilly, protagonista filmului The Hobbit: The Battle of the Five Armies, a îmbrăcat la premiera din Londra a acestei mega-producţii o rochie Reem Acra formată dintr-un top decorat cu zeci de aplicaţii strălucitoare şi o fustă amplă din tafta de mătase. La capitolul accesorii, actriţa a ales un plic Edie Parker, nişte cercei cu pietre şi o brăţară aurie.

Kate Moss | Totul despre mame
Kate Moss, în Alexander McQueen

6. Supermodelul Kate Moss a participat şi ea la British Fashion Awards din Londra, alegând să poarte la acest eveniment de profil o rochie scurtă Alexander McQueen cu imprimeu retro, accesorizată cu o capă din blană, o pereche de pantofi negri, un plic negru şi o pereche de cercei voluminoşi.

Victoria Beckham | Totul despre mame
Victoria Beckham, într-o creație proprie

7. Albul a fost alegerea Victoriei Beckham pentru o zi de muncă în magazinul său din Londra, designerul îmbrăcând cu această ocazie o haina albă cu lungime trei-sferturi, decorată cu un lanţ auriu, o pereche de pantaloni albi şi un top în aceeaşi culoare. În ceea ce priveşte accesoriile, vedeta a ales un plic cu imprimeu animal şi o pereche de pantofi negri cu vârful ascuţit.

Teri Hatcher | Totul despre mame
Teri Hatcher, intr-o rochie gri cu maneca lunga

8. Actriţa Teri Hatcher, desemnată să aprindă instalaţia ce urma să lumineze faimoasa clădire Empire State Building în portocaliu, ca marcare a Zilei internaţionale pentru eliminarea violenţei împotriva femeii, a îmbrăcat cu această ocazie o rochie gri cu mânecă lungă, căreia i-a asortat o pereche de sandale decupate de culoare neagră şi câteva bijuterii colorate.

Emily Blunt | Totul despre mame
Emily Blunt, in David Koma

9. Emily Blunt a fost surprinsă de paparazzi în New York în timp ce mergea la emisiunea de televiziune Late Show With David Letterman. Pentru această ocazie, vedeta a ales să îmbrace o rochie David Koma bicoloră şi o haină neagră. O pereche de pantofi Brian Atwood şi o coafură lejeră au întregit look-ul actriţei.

Melanie Chisholm | Totul despre mame
Melanie Chisholm, intr-o rochie scurta

10. Melanie Chisholm, fosta Spice Girl, a fost imortalizată de fotografi în drum spre studiourile ITV din Londra, îmbrăcată într-o rochie scurtă cu guler din paiete şi o geacă din piele, cărora le-a adăugat o geantă albasttru electric şi o pereche clasică de pantofi negri.

Foto: hawtcelebs.com, usmagazine.com, zimbio.com.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa