Placentă la micul dejun

TOTUL DESPRE MAME
January Jones, celebră pentru rolul din Mad Men, dar și pentru că și-a mâncat propria placentă
January Jones, celebră pentru rolul din Mad Men

Excentricităţi mici şi mari ale unor mame celebre

O serie întreagă de vedete ne-au surprins în ultimul timp cu laturile nebănuite ale personalităților lor, în contrast cu imaginea perfectă întreţinută de armata de oameni aflată în slujba lor. Chiar dacă pentru unii poate fi doar o strategie de PR, iar pentru alţii un mod de viaţă, micile sau marile excentricităţi ale starurilor care ne încântă cu apariţiile lor ramân un subiect de şuetă, dar şi de anliză mai serioasă.

January Jones nu este doar un chip angelic şi interpreta unuia dintre rolurile principale feminin (Betty Draper/Francis) din serialul Mad Men, ci şi o persoană nonconformistă, care a declarat că ia un mic dejun mai puţin obişnuit, ce constă în bucăţi de… placentă. Nu este cazul să citiţi de două ori, aţi înţeles foarte bine, este vorba de placenta care l-a însoțit timp de nouă luni pe bebeluşul său. În cazul în care doriţi să închideţi calculatorul, îngrozite la gândul că cineva ar putea îngurgita aşa ceva, aflaţi că nu este vorba decât despre faptul că January a aflat înainte de a naşte despre beneficiile placentei, printre care se numără îndepărtarea depresiei postnatale, reglarea nivelului hormonal sau refacerea rapidă a organismului, şi s-a gândit la o soluţie ingenioasă pentru a putea beneficia de toate acestea. Astfel, actriţa a dus placenta la o companie specializată care a deshidratat-o şi a încapsulat-o, sub forma unor pastile uşor de înghiţit.

January a vorbit degajat despre acest lucru chiar presei, adăugând spre finalul declaraţiei faptul că femeile sunt singurele care nu îşi mănâncă placenta, spre deosebire de restul mamiferelor care fac acest lucru instinctiv. Pentru cei sceptici, este bine de ştiut că astfel de capsule în care se regăsesc compuşi placentari din surse animale se află de ani buni pe rafturile farmaciilor din întreaga lume, la fel cum există diferite companii care îţi pot încapsula placenta personală.

Dacă January Jones s-a gândit să profite direct de pe urmă acestor ingrediente minune aflate în compoziţia placentei, Camila şi Matthew McConaughey au avut în urmă cu câţiva ani alte gânduri în ceea ce priveşte placenta primului lor copil. Cele două staruri au anunţat imediat după naşterea celui mic că şi-au propus să planteze placenta într-o livadă, astfel ca miraculoasele sale ingrediente să ajute un copac să crească spectaculos şi să facă nişte fructe pe măsură.

Familia McConaughey (aproape) completă

Ideea plantării placentei i-a venit lui Matthew după ce a întreprins o călătorie în Australia, unde a văzut un copac-placentă pe marginea unui râu. Băştinaşii i-au povestit actorului că toate placentele provenite de la mamele locului erau plantate sub acel copac, care devenise între timp un arbore gigantic, ce emana sănătate şi vigoare.

Un alt subiect savuros pentru presă a fost istorisirea actriţei Alicia Silverstone, care a postat pe blogul sau un videoclip în care îşi hrănea băieţelul, pe atunci în vârstă de 11 luni, direct din propria gură, dându-i alimente în prealabil mestecate de ea. În completarea filmuleţului ce a stârnit ulterior extrem de multe controverse, Alicia, o înfocată vegană şi adepta unui stil de viaţă sănătos, a explicat că mâncase la micul dejun o delicioasă supă japoneză miso.

Hmm, cât de confortabil o fi să discute tot Mapamondul despre cum îți hrănești copilul?

Această conținea varză, ridichi daikon, ulei de in, alge şi alte rădăcini, și a fost şi pe placul lui Bear Blu, băieţelul său, care a apreciat mâncărica furnizată din gura mamei. Surprinsă de reacţia furibundă a presei şi a publicului, care s-au declarat oripilaţi de gestul Aliciei, actriţa a declarat cu nonşalanţă şi umor că acest obicei de a mesteca mâncarea înainte de a i-o da copilului se practică de mii şi mii de ani şi face parte din procesul de diversificare a alimentației unui bebeluş.

Altă mamă controversată de la Hollywood este Mayim Bialik, mamă a doi băieţi în vârstă de aproape șapte și respectiv patru ani. Dacă naşterea naturală, complet nemedicalizată, alăptarea, co-sleeping-ul şi purtarea bebeluşului nu au mirat pe nimeni, fiind considerate normale până şi în lumea vedetelor de la Hollywood, polemicile au fost stârnite de metoda elimination comunication (comunicarea eliminării) practicată de Bialik.

În familiile în care se practică EC, bebelușii nu poartă scutece, ci sunt puși pe oliță (sau orice alt înlocuitor) încă din fragedă pruncie.

După un doctorat în neuroștiințe la UCLA, Mayim Bialik a scris o carte despre creșterea copiilor

Avantajele acestui concept, care pleacă de la premisa că părintele trebuie să fie atent la indiciile date de copil, şi modalitatea în care poate fi pus în practică au fost pe larg explicate de Bialik în cartea sa Beyond the Sling, publicată în prima parte a anului 2012. Actriţa americană, doctor în neuroştiinţe şi star în serialul de succes The Bing Bang Theory, a mai şocat şi prin faptul că a declarat că face homeschooling şi că locuieşte alături de familia sa într-o casă cu un singur dormitor, în care nu există produse cosmetice pentru copii, jucării scumpe şi alte simboluri ale consumerismului ce caracterizeaza societatea actuală. Totodată, Bialik a mai afirmat că se arată mai mult decât încântată de rezultatele acestui stil de educaţie parentală care se intitulează green style parenting.

Le vedem în filme, le zărim în paginile revistelor glossy, în clasamentele celor mai bine îmbrăcate vedete, dar nu le putem bănui la prima vedere de cine ştie ce excentricităţi. Cu toate astea, mamele din showbiz sunt la fel de oameni ca şi noi, cu secrete mai mici sau mai mari. Să ne bucurăm că, din fericire, secretele noastre sunt mult mai bine păstrate, în afara luminii reflectoarelor.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa