Deco: joacă în stil polonez

TOTUL DESPRE MAME

Cum se mai joacă părinții și copiii în ziua de astăzi? Scriem cu cretă pe farfurii acoperite cu vopsea specială – o nouă metodă de a-l învăța pe cel mic alfabetul? Sau asamblăm cartoane din hârtie reciclată și construim minicastele sau tot felul de căsuțe, astfel încât copiii noștri să aibă un mediu propice pentru a-și exersa creativitatea, imaginația și libertatea? Sau ne jucăm cu păpușile într-o căsuță ultramodernă care poate fi și casa visurilor noastre, a adulților?

Prietenii noștri de la designist.ro s-au întors din Polonia, de la Łódź Design Festival, cu tolba plină de obiecte semnate de designeri polonezi, unele dintre ele doar prototipuri, altele produse de serie, aflate în portofoliul unor producători locali, iar altele deja cunoscute, create de designeri polonezi și produse de branduri faimoase. Au găsit acolo tot felul de minunății pentru cei mici și au făcut un top al celor mai ingenioase, ludice și interactive obiecte destinate copiilor, pe care le-au văzut în cadrul festivalului și care pot servi foarte bine ca inspirație pentru joaca noastră de zi cu zi.

Miniio Doll House este o casă pentru păpuși contemporană. Este, de fapt, transpunerea în miniatură a casei la care visăm cu toții, în care fiecare detaliu e o lecție de design. Autorii ei (Małgorzata Drozdowska, Agnieszka Klimczak-Pyryt, Bogusław Saganowski) au plecat de la premisa că, pentru orice copil, joaca este un lucru serios. Așadar jucăriile trebuie abordate cu toată seriozitatea. Păpușa Barbie se simte aici ca acasă, doar a fost croită pe stilul și dimensiunile ei. Producător: Miniio.

Plateboards sunt farfurii din ceramică acoperite cu vopsea-tablă de scris. Ni se par nemaipomenit de ingenioase! Sunt create de designerul polonez Alicja Patanowska, care recuperează farfuriile respinse în procesul de producție din cauza unor minusuri în ceea ce privește calitatea și le transformă apoi în farfurii decorative, care invită la interacțiune. Plateboards se pot agăța pe perete, desenate de fiecare dată altfel, pe post de obiecte de decor, sau te ajută să-ți înveți copilul alfabetul, formule matematice de bază etc.

Robol este un robot polonez din lemn. De fapt, vorbim despre mai mulți roboți, pentru că înfățișarea lor depinde de imaginația proprietarului. Elementele din lemn din care este compusă jucăria se prind cu ajutorul magneților așa cum ne dorim noi. Rolul lui Robol este să ne distreze pe toți, cu mic cu mare, și să ne surpindă prin nenumăratele fețe pe care le poate lua. Designeri: Małgorzata Żółkiewska, Przemek Ostaszewski.

Hocki sunt felii de turtă dulce care, asamblate, recreează căsuța lui Hansel și Gretel. Glumim! Ar fi fost mâncate până acum și acest paragraf ar fi fost lăsat gol. Sunt cartoane astfel gândite pentru a fi asamblate ușor și a crea căsuțe, minicastele sau tot felul de ansambluri care să le ofere copiilor un mediu propice pentru a-și exersa creativitatea și pentru a-și construi un univers propriu.

Hocki este un design care încurajează jocurile în echipă și integarea copiilor în grupuri. Suprafața neutră stimulează creativitatea, pentru că poate fi pictată, decupată, decorată, iar componentele pot fi asamblate astfel încât să creeze tot felul de structuri. Design: Wojciech Drab. Producător: Od Rzeczy.

Cardboard toys, din hârtie reciclată – adică mașină de spălat, dulap, aragaz și leagăn, pe care copiii și le pot crea singuri din foi de carton colorat. Cei doi designeri polonezi, Farida și Krzystof Dubiel, s-au gândit că e nevoie de o alternativă la jucăriile din plastic, gata făcute și cam încărcate, care se găsesc în magazine. Iar pentru că cei mici au nevoie să-și creeze propriul lor univers, aceste jucării le dau posibilitatea să facă tocmai asta: să-și construiască și să-și decoreze jucăriile ei înșiși. Producător: Trzy myszy.

Fotografii:  Łódź Design Festival

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa