Cum alegem ținute inspirate de Sărbători? Recomandările consultantului de imagine, Gabi Urdă

Se apropie acele zile din an în care stăm în fața șifonierului și așteptăm un moment de inspirație pentru a compune ținutele de sărbătoare. Am putea aștepta mult și bine, dacă nu avem câteva repere sau experiență. Sau putem să o chemăm pe Zâna Bună, care, în zilele noastre se numește ”consultant vestimentar”, pentru câteva sfaturi avizate. Noi am ales a doua variantă și am vorbit cu Gabi Urdă, iar ceea ce am aflat împărtășim cu voi, să vă fie alegerile bune, iar petrecerile pline de stil.

Primește cele mai utile articole de parenting direct la tine în Inbox

sau
Înscrie-te cu Facebook

1. Care sunt ținutele de Revelion și Crăciun cu care nu dăm greș niciodată, care sunt mereu actuale sau mereu actualizabile?
Când pornim acest proces, alchimic aproape, al transformării unei haine într-o ținută, e bine să știm și să ajungem să stăpânim câteva formule “chimice”, de bază, așa încât să nu ne trezim ba speriate, ba păgubașe, ba dezamăgite în fața dulapului înaintea cinei de Sărbătoare.
Prima formulă este cea a țesăturii prețioase: mătase, dantelă, brocard, stofă din lână, cașmir, angora, catifea, voal fin, broderii. Dacă avem o piesă vestimentară pe care o considerăm prețioasă, o asociem cu o alta mai puțin pretențioasă, chiar denim, pantalon negru, cămașa albă, în general basics, că doar e musai să ne simțim confortabil, plusăm cu ceva bijuterii festive, niște cercei mari sau un colier, ori o broșă floare, câțiva stropi de parfum și ruj.
A doua formulă este cea a unei rochii clasice, într-o culoare neutră, în care știm sigur ca ne stă bine și ne simțim în largul nostru. Nu este obligatoriu să fie neagră, orice piesă în nuanțe de bej, chiar nude, gri, bleumarin, poate fi asortată cu o alta neutră, cu alb sau negru, ori cu o culoare care vă place, chiar, sau mai ales, cu cele metalice. O curea metalică, bijuterii, un pulover cu nasturi colorat, o pereche de dresuri plasă și pantofii cu toc și elementele se preschimbă într-o ținută sărbătorească.

2. Care sunt capcanele în care riscăm să cădem din punct de vedere vestimentar de Crăciun și de Revelion?
Derapajele se pot controla, așa cum o face orice șofer cu spiritul alert. Ele sunt inevitabile uneori când te entuziasmezi sau ești pe grabă. Cele două borne între care ne mișcăm vestimentar sunt ”prea mult” și ”prea puțin”.

”Prea mult” s-ar traduce în “prea împopoțonat”, agresiv vizual, mai mult de trei culori, două-trei imprimeuri purtate o singură dată, podoabe declarative peste tot: colier mare, cercei candelabru, brățări mari, inele simultan, apoi, prea sexi – când dezgolim prea multă piele, când atragem atenția la mai mult de o zonă din corp: decolteu, fustă scurtă, tocuri, brațe goale, mulat, toate o singură dată. O nuanță ar fi și la acel overdressed, prea bine îmbrăcat, care ține mult de circumstanță, de anturaj, dar și de stilul personal. Este bine să te informezi înainte despre locul în care mergeți pentru a ști să adaptezi ținuta. La o cină cu o familie în jeansi, poți fi o apariție disconfortanta, dacă tu porți rochie, cercei zornăitori și tocuri. Păstrează cerceii și îmbracă jeanșii și o cămașă de mătase sau un pulover fin.

”Prea puțin” este atât de prezent, încât, din păcate, este normalitate. Temerea de a experimenta, de a fi judecate, lipsa de informație, de încredere în sine, ne face să ne ascundem în conformismul călduț. E de înțeles, este securizant, dar agonizant de plictisitor și lipsit de potențial.

Starea de bine, de festiv se creează, ea nu există! Și cel mai ușor prinde contur când, după o zi de copt, gătit și cumpărături, facem un duș, ne dăm unghiile cu ojă, ne hidratăm pielea și deschidem ușile dulapului – după ce am citit formulele de le prima întrebare.:).
“Ei și ce? E o zi ca oricare alta”, “n-am timp”, “n-am dat banii pe vreo ținută de Crăciun”, “prostii din astea” și altele asemenea sunt traducerile personale pe care le dam lui “eu nu merit”, “Sărbătorile sunt un moment dificil și abia aștept să treacă”, “eu mă sacrific”, “îmi e teamă de schimbare”. Să vă spun un secret! Și mie! Și pentru mine și pentru fiecare dintre noi se aplică în câte un procent mai mic sau mai mare ceea ce eu numesc “Necadoul de Craciun”, adică rănile și traumele care ies la iveală acum. Dar, mai e un secret, acela de a ne îmbrăca frumos, cu drag de noi, pe dinafara, ca să ne simțim bine pe dinăuntru. Și dar din dar se face. Mutăm atenția pe partea luminoasă și plină de iubire, o creștem și ea ne crește pe noi.

Recomandări



3. Cum compunem o ținută memorabilă de sărbători din propriul șifonier?
Pasul 1, cu o întrebare: Care sunt cele trei haine care îmi plac tare de tot din șifonierul meu? (Este musai să fie în stare bună, sa va vina și să fie curate).
Pasul 2: Le scoatem pe pat și ne rezervăm câteva minute (max 10) pentru documentare targetată, în funcție de piesele alese) pe blogul meu, www.gabiurda.ro, pe Pinterest, în alte surse de inspirație.
Pasul 3: Vă garantez ca aveți deja ideea și vă pregătiți ținuta.
Pasul 4: Puneți o melodie dansantă, un pahar de vin, pentru atitudinea care să impregneze hainele.
Pasul 5: Faceți-vă cu ochiul în oglindă! Și un compliment, hai două.

4. Ce recomandări vestimentare de sărbători ai pentru viitoarele mame, deci doamnele însărcinate.
O rochie, o rochie și iar o rochie, aș zice. Mi se pare cea mai ușor de transformat într-o ținută festivă, este cea mai reprezentativ feminină și cea mai confortabilă. O rochie mai largă sau mai strâmtă, în funcție de tipul de gravidă pe care îl reprezinți, care își arată burta sau care o ascunde, alături de o pereche de botine comode, dresuri cu burtă sau colanți negri, eventual un pulover cu nasturi mai prețios (paiete, mohair, broderii, lame, culoare etc.). Și nu uitați, dar nu uitați, că toate ne suntem datoare cu podoabe și cu împodobire, așa că uzați de ele: cercei mari, coliere sofisticate, brățări, că inele mai puțin (degetele-s umflate), bandane cu lame, eșarfe cu paiete etc.

5. Dacă ar fi să ne recomanzi o singură piesă pe care să o cumpărăm pentru aceste sărbători, care ar fi ea și de ce?
O eșarfă paietată este un dar frumos și versatil. De obicei, mă gândesc la una îngustă, care poate ține locul unui colier, de o înnodăm la gat, unui choker, unui șirag, ea poate fi brățară, înfășurată la mână, bandană când o legăm în plete, putem să o facem o fundă și să o prindem ca o broță în piept, spre umăr, să ne-o legăm curea în talie, să ne iasă din buzunarul sacoului ca o batista ochioasă… fantezia e nelimitată.

Fiți cel mai bun Moș Crăciun al vostru și al femeilor din viața voastră!

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.