Cântec pentru Tisha, o piesă de teatru pentru copii, în care veselia și optimismul sunt molipsitoare

Duminică, 19 februarie, ora 11.00, te invităm la spectacolul muzical, Cântec pentru Tisha, la Teatrul Elisabeta.

Primește cele mai utile articole de parenting direct la tine în Inbox

Scrie-ne adresa ta de email

Este un spectacol pus în scenă de Mini Art Show by Ioana Ginghină și se adresează atât copiilor peste 4 ani, cât și părinților. Prin interacțiune și jocuri noi, piesa aduce în prim plan relația dintre copii și părinți, importanța și nevoia de a petrece cât mai mult timp cu copilul.

Tisha este o fetiță care are părinții plecați să lucreze în Italia și, în fiecare zi, la anumite ore, fetița se întâlnește cu ei pe Skype. Cei care îi sunt alături și o ajută să uite de dorul de părinți sunt jucăriile ei. Un urs haios, păpuşile Rază de soare și Gratziline și coșarul vesel îi propun o serie de jocuri hazlii, interactive. Astfel se nasc o serie de jocuri distractive, la care vor participă activ și copiii din public.

Printre cântecele unice, special create pentru acest spectacol, copiii vor putea recunoaște și câteva cântece celebre ale copilăriei noastre.

Educația prin teatru vine să dezvolte intelectul și personalitatea copilului. Teatrul poate fi o metodă de educare și învățare, care poate interveni în formarea unui tânăr, atunci când învățământul alternativ nu este suficient. Învățarea prin teatru se bazează pe joc, iar strategia educațională prin joc înseamnă inventivitate și ingeniozitate, dezvoltarea imaginației şi a atenției, a spiritului de observație, al comunicării și al spontaneității –  Ioana Ginghină

Detalii despre bilete și spectacol, găsiți pe pagina de Facebook a evenimentului.