Comunicat de presă: 1 din 5 români crede că pediculoza este o problemă de igienă personală

TOTUL DESPRE MAME

Conform celui mai recent studiu la nivel urban comandat de Omega Pharma România şi Paranix, implementat cu ajutorul Exact Cercetare şi Consultanţă, 79% dintre respondenţii cu vârste cuprinse între 25 şi 55 de ani declară că au avut păduchi de cap, iar 21% cred că pediculoza este o problemă de igienă personală. Reacţia majorităţii românilor atunci când află că au pediculoză este predominant una de jenă.

În general, românii sunt destul de bine informaţi când vine vorba de pediculoză, cu toate acestea, 21% dintre cei chestionaţi afirmă că pediculoza este „o problemă de igienă personală”, în timp ce 23% spun că este „o afecţiune ruşinoasă” sau „o boală a copilăriei”. Părinţii chestionaţi în cadrul acestui studiu consideră că cel mai important lucru din perspectiva copilului lor este ca acesta „să nu fie marginalizat, jignit sau ridiculizat în niciun fel de către adulţi şi colegi”. Din perspectiva lor, cel mai important lucru este „să fie tratat repede, bine, cu un tratament eficient şi sigur, dovedit medical”.

Cu toate acestea, tratamentele tradiţionale, respectiv gazul, prevalează asupra tratamentelor medicale. Astfel, 64% dintre adulţi au folosit gazul versus 30% tratamentele medicale, iar 2 din 3 respondenţi nu cunosc niciun produs farmaceutic care tratează pediculoza.

Silviu Toader, General Manager Omega Pharma România, declară: „Atunci când le vorbim copiilor despre păduchii de cap, îi învăţăm de fapt despre cum trebuie să reacţioneze atunci când au o problemă de sănătate. Ei învăţă nu doar cum să se comporte atunci când au pediculoză, ci mai ales despre ce înseamnă prevenţia şi despre responsabilitatea pe care o au faţă de ei înşişi şi faţă de colegii lor, atunci când apare o problemă de sănătate. Noi credem că este vital să le transmitem copiilor mesaje pozitive legate de sănătatea publică.”

Din acest motiv, compania Omega Pharma lansează, cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Știinţifice, o campanie de educare şi informare privind prevenţia şi tratamentul pediculozei, adresată părinţilor, copiilor şi cadrelor didactice. „Este bine să înţelegem că pediculoza este un eveniment care poate apărea în viaţa oricăruia dintre noi. Pediculoza nu este o problemă de igienă personală, ci, la fel ca o gripă sau viroză, ea este o afecţiune transmisibilă întâlnită adeseori în comunitate. Tot ce trebuie să facem noi, adulţii, este să ştim care sunt metodele de tratament şi de prevenţie, să reacţionăm firesc, astfel încât să nu le provocăm copiilor sentimente negative inutile”, adaugă Silviu Toader.

Rezultatele studiului arată că, într-adevăr, părinţii sunt dezgustaţi (30%) şi panicaţi (24%) atunci când află că copilul lor are păduchi de cap. Mai mult decât atât comportamentul părinţilor influenţează major şi reacţia copiilor, care se simt panicaţi (25%), speriaţi (22%) sau murdari (19%).

Psihologul Cristiana Haica confirmă că stresul părinţilor produce efecte negative asupra copiilor. „Este clar că pediculoza generează un stres considerabil nu numai copiilor care au fost infestaţi, ci şi părinţilor. Ca în orice altă problemă, copiii învaţă cum să reacţioneze emoţional faţă de ea de la adulţi. Astfel, dacă văd repulsie, dezgust, teamă, frică sau disperare la adulţii din jurul lor, vor învaţă să reacţioneze asemănător. Reacţia adulţilor este condiţionată de propriile experienţe din copilărie faţă de această afecţiune şi de aceea este important să desfăşurăm campanii de educare şi informare, astfel încât părinţii şi copiii să ştie că există metode facile de prevenţie şi tratament.”

Mai mult decât atât, Monica Reu, specialist în comunicare non-violentă, adaugă: „Modul în care ne purtăm şi comunicăm are efecte pe termen lung, mai ales atunci când este vorba de copii. Dezgustul, intoleranaţa şi ruşinea afectează imaginea de sine a copiilor şi implicit modul în care se vor purta cu ceilalţi acum şi în viitor.”    

Studiul realizat de Exact Cercetare şi Consultanţă şi susţinut de Omega Pharma România şi Paranix arată, de asemenea, că există deja o schimbare la nivelul comportamentului românilor. Locuitorii din mediul urban folosesc din ce în ce mai mult tratamentele medicale atunci când vine vorba de păduchii de cap. 90% dintre părinţii ai căror copiii au avut pediculoză spun că au folosit tratamente farmaceutice împotriva păduchilor, chiar dacă ei, în copilărie, au fost trataţi cu gaz sau alte metode tradiţionale. Mai mult decât atât, gradul de satisfacţie în urma tratamentelor farmaceutice este mult mai ridicat decât în cazul celor tradiţionale, părinţii declarându-se extrem de satisfăcuţi. Cu toate acestea efortul de informare şi educare în privinţa tratamentului trebuie susţinut în continuare şi, mai mult decât atât, trebuie încurajată comunicarea pozitivă, astfel încât copiii care au păduchi de cap să nu fie afectaţi emoţional.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa