Amenzi pentru părinții care fumează în prezența copiilor. Care sunt țările cu o astfel de lege

Părinții care fumează în prezența copiilor nu au nicio scuză pentru a face asta, pentru că efectele nocive ale fumatului pasiv sunt demonstrate de mii de studii. Micuții care sunt expuși la fum de țigară pot suferi toată viața din această cauză. Cu toate avertismentele venite din partea medicilor, sunt persoane care continuă să fumeze în preajma copiilor. Pentru a-i opri, autoritățile din mai multe state au ajuns la concluzia că trebuie să interzică prin lege ca adulții să-și aprindă țigara în preajma celor mici.

Studiu: Fumatul în timpul sarcinii le cauzează bebelușilor boli renale

Malta este statul unde s-a luat cel mai curând decizia de a-i pedepsi pe cei care fumează în mașinile personale atunci când în automobil se află și un minor cu vârsta sub 16 ani. ”Copiii în mod special sunt expuși riscurilor asociate inspirării fumului de țigară pentru că pot dezvolta infecții la nivelul căilor respiratorii foarte ușor în primii cinci ani din viață. Bebelușii care fumează pasiv pot deceda din cauza sindromului morții subite”, a declarat ministrul Sănătății maltez, ca susținere pentru inițiativa legislativă. Mai mult, el a spus că astmul și infecțiile la nivelul urechilor sunt alte vulnerabilități pe care copiii expuși la fumul de țigară le pot căpăta. Într-o mașină, care este un spațiu închis, nivelul de toxine poate crește foarte repede, și, astfel, riscurile sunt enorme.

Cum vorbești cu copiii despre fumat

Legea din Malta se aplică tuturor tipurilor de țigări, inclusiv celor electronice. Cei care nu respectă prevederea vor fi amendați cu 50 de euro, anunță timesofmalta.com. În această țară, fumatul în spații publice închise este interzis din aprilie 2004.

Fumezi în mașină, 250 dolari amendă

Malta nu este singurul stat care a interzis fumatul în mașina personală în prezența copiilor. În SUA, câteva state deja au luat această decizie, iar în altele este supusă dezbaterii publice. În Arkansas și Louisiana este interzis din 2006, iar în California o prevedere similară a intrat în vigoare în 2008.

Ce să le spui copiilor despre droguri în funcție de vârstă. Cum să îi ții departe de tentațiile periculoase

Și în Australia adulții sunt pedepsiți dacă își aprind țigara în mașina în care se află și minori, încă din 2009. Amenda este de 250 dolari australieni pentru oricine încalcă legea. Canadienii au și ei o prevedere în acest sens, însă nu în întreaga țara. Doar în orașele Manitoba, Nova Scotia, Newfoundland, Labrador, Alberta și Ontario este interzis fumatul în mașină în prezența copiilor. În Puerto Rico, cei care își aprind o țigară în autovehiculul în care se află un minor cu vârsta sub 13 ani riscă o amendă de minimum 250 dolari.

În Noua-Zeelandă nu s-a restricționat fumatul în mașină, însă autoritățile au pornit o amplă campanie de conștientizare a pericolelor. Ei au mers mai departe și au inclus în această mișcare chiar și locuințele, astfel încât este de așteptat ca, dacă efectele demersului lor nu sunt cele scontate, să legifereze fumatul în preajma copiilor chiar și în propria casă. Ministerul Sănătății din Marea Britanie a supus o dezbatere publică în aceste sens.

Cum scapi de un obicei prost? Aplică această tehnică științifică, explicată pas cu pas

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Cristina Călin
Sunt Cristina Călin. Jurnalist și blogger. Mama de fată și de băiat—în această ordine, cu aproape 6 ani diferență între ei. Soție. Suporter practicant al echipei…

Citește mai multe despre autor

Intră în conversație