China a renunţat la regula copilului unic

Raluca Dumitrică
scris pe
copilul-unic-china-totul-despre-mame

Guvernul chinez le-a dat familiilor undă verde pentru doi copii, renunţând, astfel, la copilul unic

După un summit de patru zile organizat la Beijing de Partidul Comunist, Guvernul Republicii Populare Chineze a anunţat că le va permite tuturor familiilor din ţară să aibă câte doi copii, spre deosebire de situaţia de până acum, stabilită în 1980, în care acestea aveau voie să aibă un singur copil. Decizia a fost luată atât din pricina îmbătrânirii populaţiei Chinei, astăzi ajunsă la un total de aproximativ 1,4 miliarde de locuitori, cât şi din considerente economice. Un raport al Naţiunilor Unite estimează că în anul 2050 în China vor fi în jur de 440 de milioane de persoane trecute de vârsta de 60 de ani, în timp ce populaţia cu vârsta cuprinsă între 15 şi 59 de ani, considerată aptă de muncă, continuă să scadă (de anul trecut şi până azi s-a diminuat cu 3.71 de milioane de locuitori).

Controverse peste controverse

Decizia întăreşte, cumva, trendul de relaxare a planificării familiale în care se află China de câţiva ani. Primii paşi către această relaxare au putut fi simţiţi încă de acum doi ani, când legislaţia chineză a început să fie mai permisivă cu familiile de etnie minoritară şi cuplurile din mediul rural, în care primul născut era fetiţă şi cărora li se permitea să aibă un copil în plus. Dar anunţul făcut de legiutori nu a rămas şi fără critici, mai ales din partea celor care ştiau că realitatea de pe teren era cu totul diferită de toate declaraţiile oficiale cu privire la situaţia pozitivă din ţară.
Tocmai de aceea vocile care au ieşit în presă la aflarea aceşti veşti s-au aflat de ambele părţi ale baricadei. Unele s-au declarat bucuroase de această decizie extraordinară şi au privit hotărârea drept un pas către libertatea personală a chinezilor. Altele, în schimb, au interpretat decizia drept o nouă intervenţie a partidului comunist aflat la putere în intimitatea unui cuplu, aşadar nimic deosebit faţă de ce s-a întâmplat până acum. Nu au lipsit nici cele care au declarat că legea se dovedeşte în continuare ambiguă pentru cei divorţaţi sau cuplurile necăsătorite, pentru care nu există specificaţii clare cu privire la numărul exact de copii pe care îl pot avea.

Implicaţii economice imediate în urma anunţului

Tot pe fondul reacţiilor furtunoase au venit şi veştile din domeniul economic. Imediat după anunţarea acestei decizii, acţiunile companiilor producătoare de scutece, cărucioare şi lapte praf, precum şi ale altor produse de puericultură au crescut rapid. De altfel, pronosticurile anunţă între 3 şi 6 milioane de copii născuţi în plus în fiecare an, începând cu 2017, ceea ce va reprezenta şi o creştere evidentă a vânzărilor produselor şi serviciilor pentru cei mici.

Deciziile de ieri, nu tocmai inspirate azi

China a introdus în anul 1980 o lege prin care obligă toate cuplurile din ţară să se alinieze la regula de a avea un singur copil, din pricina numărului ridicat de locuitori şi de teamă ca populaţia să nu ajungă rapid la cote şi mai mari. Măsura luată în urmă cu peste trei decenii a venit cu o serie de dezavantaje, printre care s-au aflat sterilizări obligatorii, eventual la ambii parteneri, sarcini şi naşteri ascunse, pruncucideri, dar şi sarcini selective în care sexul copilului păstrat era obligatoriu să fie cel masculin. Această ultimă decizie a dus la o situaţie delicată, şi anume la o diferență notabilă (de aproximativ 25%) între numărul femeilor şi cel al bărbaţilor, ceea ce face ca astăzi zeci de milioane de bărbaţi chinezi să se afle în imposibilitatea de a-şi găsi o parteneră.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa