Comunicat de presă: De ce cafeaua ar putea dispărea în viitor

Cafeaua, una dintre cele mai iubite băuturi la nivel mondial, ar putea să nu mai fie disponibilă pentru generațiile viitoare. Cauzele sunt fluctuațiile de temperatură, diversitatea genetică și dăunătorii.

De altfel, potrivit unui studiu[1] recent, specialiștii estimează că până în 2050, producția de cafea Arabica va scădea cu 25%, asta în condițiile în care din boabe de cafea Arabica se produce aproximativ 75% din cafeaua comercializată în toată lumea.

În cadrul evenimentului ”Pașaport în lumea NESCAFÉ”, NESCAFÉ a vorbit despre inițiativa dezvoltată la nivel mondial pentru a susține cultivarea cafelei naturale și disponibilitatea acesteia și în viitor.

Amenințări pentru arborii de cafea

Arborele de cafea se numără printre speciile sensibile la schimbările climatice, diversitate genetică și dăunători. Pentru a se dezvolta și pentru a oferi o cafea de calitate, acesta trebuie plantat într-un mediu propice.

”Planta de cafea este sensibilă la cele mai mici variații ale climei, o schimbare de un grad putând avea un impact semnificativ asupra recoltei. Alte amenințări asupra arborilor de cafea vin din partea dăunătorilor și bolilor. Astfel, culturile de cafea pot fi afectate de peste 900 de specii de insecte, peste 20 de specii de nematozi și nouă specii de păianjeni. Boala cea mai frecventă și care poate produce daune importante este rugina frunzelor, produsă de o ciupercă parazită. Dar poate una dintre problemele cele mai mari este reprezentată în prezent de scăderea diversității genetice, mai ales în cazul speciei Coffea arabica, aceasta fiind o plantă cu autopolenizare. Fenomenul este responsabil de scăderea rezistenței plantelor la boli, la dăunători și chiar la variații de temperatură. Tuturor acestor amenințări li se adaugă faptul că în cultivarea arborelui de cafea este necesar un efort îndelungat, mai ales că de la semănat și până la coacerea primelor fructe este nevoie să treacă 4-5 ani. Luând în considerare toate aceste probleme, constatăm că agricultorii se confruntă cu o adevărată provocare. Din aceste motive, este important să fie dezvoltate proiecte de sustenabilitate, care să îi ajute pe aceștia să aibă grijă de arborele de cafea”, a declarat Conf. Dr. Paulina Anastasiu, Directorul Grădinii Botanice ”Dimitrie Brândza” a Universităţii din Bucureşti.

NESCAFÉ susține agricultorii care cultivă plante de cafea

Producția de cafea este în scădere din cauza provocărilor cu care se confruntă cultivatorii de cafea și a recoltelor mai mici, în condițiile în care cererea pieței continuă să crească. Din acest motiv, din 2011, NESCAFÉ derulează programe în comunitățile de agricultori unde își desfășoară activitatea: organizarea de consiliere agricolă pentru cultivatori, distribuirea în comunitățile de agricultori a arborilor de cafea, achiziționarea de cafea direct de la agricultori.

”Inițiativa NESCAFÉ se desfașoară în 14 țări, printre care și Brazilia, Vietnam, Filipine, Etiopia. Obiectivul nostru este ca până în 2020 un total de 340.000 de cultivatori să beneficieze de consiliere agricolă. De asemenea, până în 2014, NESCAFÉ le-a oferit agricultorilor 73 de milioane de arbori de cafea, plănuind ca până în 2020 să distribuie în comunitățile cultivatorilor de cafea 220 de milioane de plante. În plus, NESCAFÉ a achiziționat, până în 2015, aproximativ 180.000 de tone de boabe, de ajuns pentru a obține 90 de miliarde de căni de cafea, direct de la 175.000 de cultivatori. În acest fel, asigurăm responsabilitatea dincolo de cană”, a declarat Silvia Sticlea, Division Executive Manager, Nestlé România.

NESCAFÉ oferă fanilor săi o călătorie virtuală captivantă pe plantațiile de cafea din Brazilia

Pentru o experiență completă, NESCAFÉ pune la dispoziție fanilor săi aplicația NESCAFÉ 360°, disponibilă în 13 țări. Ea este bazată pe ultima versiune Google Cardboard, care este accesibilă pentru toate tipurile de smartphone. Datorită noii tehnologii, fanii cafelei pot accesa priveliști panoramice, splendide asupra culturilor de cafea cu ajutorul filmărilor interactive speciale. Aplicația este compatibilă cu telefoanele cu sistem de operare Apple sau Android. Experiența interactivă poate fi accesată și de pe Youtube cu ajutorul telefonului sau al calculatorului.

 

Despre NESCAFÉ

Cafeaua solubilă a fost inventată de Nestlé în 1938 şi a fost denumită NESCAFÉ, derivat din numele companiei Nestlé şi café. Astăzi, NESCAFÉ este cafeaua nr. 1 în lume, venind în întâmpinarea consumatorilor cu foarte multe varietăţi de produse pentru toate gusturile.

Nestlé, la nivel global

Nestlé este lider mondial în industria alimentară, fiind prezent în 86 de țări, cu un număr de 468 de fabrici și 333.000 de angajați. Prin misiunea companiei „Good Food, Good Life”, Nestlé își ia angajamentul de a îmbunătăți calitatea vieții consumatorilor în fiecare zi, în întreaga lume, oferindu-le o varietate de produse, ca parte dintr-un stil de viață sănătos.

Nestlé în România

Nestlé a intrat pe piața din România în 1995, în momentul de față având 1.000 de angajați în București și în Timișoara, unde este localizată fabrica Nestlé.

În România, Nestlé este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața alimentară, cele mai multe dintre brand-uri fiind lideri în categorie (locul 1 sau 2 pentru majoritatea segmentelor în care acestea sunt prezente). Portofoliul Nestle România are o gamă largă de produse din diverse categorii, pentru a răspunde cererii consumatorilor: băuturi (Nescafé, Nesquik), dulciuri (JOE, Nesquik, Kit Kat, Lion, After Eight), produse pentru gătit (Maggi), înghețată (Nestlé Ice Cream), produse alimentare pentru sugari și copii mici (Nestlé Infant Nutrition), Nestlé Professional, divizia de soluții “out of home”, batoane și cereale pentru mic dejun (Nestlé Fitness, Musli, Nesquik, Chocapic etc) și hrană pentru animale (Purina). Nespresso, nume de referință la nivel mondial în domeniul cafelei de lux ambalată în capsule, este prezent oficial în România ca divizie a Grupului Nestlé începând din 2014.

Napolitanele JOE și Nesquik, precum și specialitățile de cafea NESCAFÉ 3in1 sunt produse în România, la fabrica din Timișoara.

[1] Oriana Ovalle-Rivera, Peter Läderach , Christian Bunn, Michael Obersteiner, Götz Schroth, 14.04.2015 Projected Shifts in Coffea arabica Suitability among Major Global Producing Regions Due to Climate Change, in PLOS One

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație