Copiii au ales: aproape 60% dintre micuţi preferă în vacanţă plastilina Play-Doh

TOTUL DESPRE MAME
scris pe

57% dintre copiii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani adoră să se joace în această vară cu super-plastilina Play-Doh „Frizeria pentru minioni”. Potrivit unui studiu realizat de producătorul de jocuri și jucării Hasbro România, în parteneriat cu Phoenicia Holiday Resort din stațiunea Mamaia, cei mici preferă jocurile creative în vacanță. Cercetarea face parte dintr-un proiect inițiat de Hasbro România cu scopul de a afla care sunt jucăriile preferate de copii pe timpul verii.

Simpaticii minioni i-au cucerit pe copiii aflați pe litoral, care au ales să dea frâu liber creativității alături de plastilina Play-Doh. Conform aceleiași cercetări, pe locul al doilea în topul preferințelor copiilor de 3-6 ani se află un alt set de plastilină: Play-Doh „Salonul lui Rainbow Dash”.

În același timp, 70% dintre fetițele cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani au ales să intre în lumea magică My Little Pony, împreună cu poneiul Rarity, iar băiețeii din aceeași categorie de vârstă au plasat figurinele Transformers în topul preferințelor.

Copiii cu vârste de peste 10 ani au participat și ei la cercetarea Hasbro, iar 44% dintre aceștia au oferit jocului Jenga titulatura de cel mai distractiv joc al verii. Astfel, chiar și în vacanță, copiii aleg jucării care le stimulează imaginația și care le testează și dezvoltă perspicacitatea. Pe de altă parte, copiii de peste 10 ani care au participat la cercetare au plasat pe locul al doilea blasterele Nerf și Nerf Rebelle, care le permit să pornească adevărate bătălii răcoritoare cu alături de prieteni.

Pornind de la această cercetare, adulții care se pregătesc să plece în vacanță alături de copiii lor știu ce jucării să pună în bagaj. „Pentru părinți, alegerea jucăriilor potrivite pentru vacanță este o mare provocare. Acest studiu ne convinge încă o dată de importanța pe care adulții trebuie să o acorde alegerii jucăriilor atunci se pregătesc să plece în vacanță cu familia. Este bine să țină cont de faptul că toți copiii au nevoie de diversitate pentru a nu se plictisi, de aceea trebuie să aleagă, împreună cu cei mici, jucării ce le vor stimula creativitatea și care le dau posibilitatea să interacționeze cu părinții. Astfel vor reuși să petreacă o vacanță plină cu armonie, înțelegere și amintiri frumoase” a declarat Ligia Moise, psiholog.

Cercetarea privind topul preferințelor copiilor în materie de jucării de vară este prima activitate de acest fel întreprinsă de Hasbro în România și Phoenicia Holiday Resort.

 

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa