Răspunsul unei mame căreia medicul i-a sugerat avortul

Iulia Mirică
scris pe
avortul

Chiar înainte de a o naște pe fiica sa, Emersyn Faith, Courtney Baker a știut că trebuie să scrie o scrisoare foarte importantă medicului său. Acesta îi sugerase avortul.

avortul

În cele 15 luni care au trecut de la nașterea lui Emmy, mămica din Florida s-a gândit ce să-i spună doctorului care a descoperit că fetița sa are sindromul Down, într-un control prenatal, dezvăluindu-i că avortul este calea cea mai ușoară. După ce a scris mesajul impresionant, Courtney a trimis scrisoare și, ulterior, a făcut-o publică pe pagina ei de Facebook. Așa a considerat ea că îi poate lua apărarea fiicei sale și îi va dovedi doctorului că a greșit când a spus că va avea o calitate a vieții îngrozitoare, dacă nu alege avortul.

Iată ce scrisoare i-a trimis Courtney doctorului care i-a sugerat avortul

Dragă doctore,

O prietenă mi-a povestit recent despre momentul în care specialistul prenatal i-a văzut copilul în timpul ecografiei și a exclamat că este perfect. În momentul în care băiețelul său s-a născut cu sindromul Down, ea a fost la același doctor. El s-a uitat la băiețelul ei și i-a spus: „Ți-am spus. E perfect.”

Povestea ei mi-a sfâșiat inima. Deși eram atât de recunoscătoare pentru experiența prietenei mele, m-a întristat teribil, din cauza a ceea ce ar fi trebuit să am. Mi-aș fi dorit ca tu să fi fost acel doctor.

Am venit la tine în cel mai dificil moment din viața mea. Eram îngrozită, neliniștită și complet disperată. Nu știam încă adevărul despre copilul meu și asta era ceea ce aveam nevoie cu disperare de la tine. Dar, în loc de sprijin și încurajări, ai sugerat să avortez. Ți-am spus numele ei și m-ai întrebat din nou dacă înțeleg cât de scăzută va fi calitatea vieții mele cu un copil cu sindromul Down. Mi-ai sugerat să-mi regândesc decizia de a continua sarcina.

De la acea primă vizită, eu și partenerul meu ne-am temut de programările noastre. Cel mai dificil moment din viața mea a fost aproape de nesuportat din cauza faptului că nu mi-ai spus adevărul.

Copilul meu a fost perfect.

Nu sunt supărată. Nu sunt înverșunată. Sunt doar tristă. Sunt tristă că micile inimi care bat și pe care le vezi în fiecare zi nu îți umplu inima cu o uimire permanentă. Sunt tristă că detaliile complicate și miracolul acelor degețele drăguțe, plămâni, ochi și urechi nu te impresionează. Sunt tristă pentru că ai greșit spunând că un bebeluș cu sindromul Down ne-ar scădea calitatea vieții. Și am inima frântă pentru că poate i-ai spus asta unei mămici chiar astăzi. Dar cea mai tristă sunt pentru că nu vei avea privilegiul de a o cunoaște pe fiica mea, Emersyn.

Pentru că, vezi tu, Emersyn nu numai că ne-a îmbunătățit calitatea vieții, ci le-a atins inimile a mii de persoane. Ea ne-a dat un scop și o bucurie care este imposibil de exprimat. Ne-a făcut zâmbetele mai mari, de-a dat mai multe râsete și sărutări dulci decât am primit vreodată. Ea ne-a deschis ochii spre adevărata frumusețe și iubirea pură.

Așa că rugămintea mea este ca nicio altă mămică să nu mai treacă prin ce am trecut eu. Rugămintea mea este ca tu să vezi acum adevărata frumusețe și iubirea pură din fiecare ecografie. Și rugămintea mea este ca atunci când vezi următorul bebeluș cu sindromul Down în pântecele mamei sale, te vei uita la acea mămică și îi vei spune adevărul: „Copilul tău este absolut perfect.”

Foto: Popsugar

Dacă ți s-a plăcut acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa