Peste 4000 de școli nu au autorizații și avize de funcționare

TOTUL DESPRE MAME
scris pe
autorizatii

Ca în fiecare an, începutul de an școlar scoate la suprafață o serie de nereguli din instituțiile de învățământ, multe fără autorizații și avize de funcționare.     

Conform mediafax.ro, 4.221 de clădiri şcolare din întreaga ţară necesită aviz de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi autorizaţie de sănătate de la direcţiile de sănătate publică.

De fapt, peste 20.700 de clădiri în care se desfășoară activități de învățare nu au aceste avize şi autorizaţii, însă nu toate le necesită, aici fiind implicaţi mai mulţi factori, cum ar fi anul de construcţie, reabilitarea/renovarea acestora.

Tragedia de la Colectiv a înăsprit condițiile de avizare

În Capitală, în jur de 500 de şcoli au probleme cu avizele ISU. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat: „Din nefericire, o situaţie tragică, cum a fost cea de la Colectiv, a înăsprit foarte mult condiţiile de avizare din partea ISU şi acum unităţi care nu ar fi avut niciun fel de problemă în a primi astfel de avize sunt în oarecare dificultate. Primarii de sectoare care au în administrare toate şcolile din Capitală mi-au spus că au situaţia sub control şi sunt într-o permanentă legătură cu reprezentanţii ISU tocmai pentru a primi toate avizele necesare şi pentru a îndrepta probleme pe care le au în acest moment. Sunt aproape 500 de şcoli, dar multe din ele au deja avize de funcţionare”, a spus Firea.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marian Banu, a declarat pentru Mediafax că există două școli în Capitală care nu vor putea obține avizul din cauza proiectului de construcție, care datează din perioada interbelică. ”În ceea ce priveşte avizele ISU, din 919 clădiri destinate spaţiilor educaţionale, 544 de clădiri nu sunt autorizate, doar 37 au autorizaţie, iar pentru 338 nu este obligatorie obţinerea autorizaţiei. Procesul e mai dificil pentru că presupune ajutorul autorităţilor locale în executarea unor expertize”, a spus Banu.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa