Secom® sărbătoreşte copilăria cu jocuri de altădată

De 1 iunie, jucăm cu mic și mare Șotronul, Țară, țară vrem ostași, Rațele și vânătorii, la Muzeul Satului din București

De Ziua Internațională a Copiilor, Secom® invită părinții și copiii să sărbătorească copilăria prin joacă, în cadrul evenimentului special “Joacă-te ca altădată”. Între orele 11:00 și 13:30, bunicii, părinții și copiii sunt așteptați la Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”, pe pajiștea verde de lângă Biserica Răpciuni, să joace frumoasele jocuri ale copilăriei de ieri: Șotronul, Țară, țară vrem ostași, Rațele și vânătorii, Elasticul, Coarda sau Alunelul, să participe la ateliere de creație, concursuri, tombolă și să se bucure împreună cu echipa Secom® de frumusețea copilăriei.

Copiii mai sunt invitați să-și pună la încercare imaginația și creativitatea și să confecționeze moriști, avioane și vaporașe din hârtie, în cadrul atelierelor care se vor desfășura în cadrul evenimentului. Cei mai iscusiți maeștri de moriști și avioane vor fi premiați cu cadouri surpriză.

“Evenimentul și-a propus să readucă în prim plan frumusețea jocurilor copilăriei de altădată care au început să se piardă. Astăzi, rareori mai vedem copii alergând prin curte sau jucându-se cu alți copii De-a prinselea, De-a v-ați ascunselea sau sărind elasticul. Jocurile copiilor de astăzi sunt pe tabletă, telefon sau console.

Sub sloganul “Joacă-te ca altădată”, Secom®invită părinții să-și reamintească jocurile de ieri și să le transmită copiilor lor. Deși poate nu suntem conștienți, aceste jocuri contribuie la dezvoltarea fizică a copiilor, la dezvoltarea emoțională, ajutându-i să-și dezvolte abilitățile de comunicare, creativitatea și lucru în echipă, afirmă Lucia Costea, managing partner Secom®.

Evenimentul este desfășurat în parteneriat cu Școala de Joacă prin Caravana de Joacă și se adresează tuturor celor care-și doresc să se bucure de frumusețea copilăriei active.

Intrarea este liberă, iar accesul se face pe la intarea din şoseaua Kiseleff nr. 30, fostul sediu al Ministerului Culturii (parola acces eveniment Secom®).

Detalii despre eveniment aici.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație