„Singur acasă” pe bune

singur-acasa-totul-despre-mame

Cine nu știe faimosul film „Singur acasă”? Se pare că povestea filmului se repetă și în viața reală!

După 150 de kilometri, părinții au realizat că și-au uitat copilul

Un articol publicat recent în The Guardian povestește cum niște părinți francezi și-au lăsat copilul într-un popas de pe autostradă și au parcurs nu mai puțin de 150 de km până au realizat că fetița nu mai era în mașină.

Fetița de numai trei ani a fost găsită de niște turiști și tot ce a putut spune a fost că are un frate și o soră și că merge la mare, însă a văzut cum mașina lui tati a plecat fără ea.

Părinții au realizat isprava pe care au făcut-o abia după ce s-a dat o alertă prin radio, apoi s-au întors din drum și au recuperat copilul, însă au fost și interogați de polițiștii care vor investiga cazul.

De altfel, până și prim-ministrul britanic, David Cameron a făcut aceeași greșeală cu fiica sa de opt ani, când a uitat-o într-un pub după ce au luat prânzul de duminică.

Să fie stresul de vină? Sau pur și simplu iresponsabilitatea părinților? Voi ce părere aveți?

Pentru orice eventualitate, nu uitați că prevenția este responsabilitatea tuturor și încercați să-i explicați copilului ce are de făcut dacă se rătăcește.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație