Un bebeluş abandonat, alăptat de o poliţistă la locul găsirii

Raluca Dumitrică
alaptat-totul-despre-mame

Descoperit întâmplător într-o pădure, nou-născutul a fost salvat şi datorită faptului că a fost alăptat

Un bebeluş de-abia născut şi descoperit întâmplător într-o pădure columbiană de o localnică, care era în acel moment acolo la cules de portocale, a fost alăptat de una dintre poliţistele aflate în echipajul care a venit la faţa locului. Edinora Jimenez, o femeie în vârstă de 59 de ani, culegea portocale într-o pădure din zona Santa Marta, când a auzit plânsetele copilaşului. În primă fază, aceasta a crezut că e vorba despre o pisică, dar când a înaintat a observat că, în realitate, era un bebeluş. Imediat femeia a alertat poliţia din localitatea La Marina, care s-a deplasat cât de repede a putut la locul cu pricina, unde a preluat copilaşul abandonat. Poliţiştii prezenţi au putut observa când au ajuns acolo că bebeluşul avea în continuare cordonul ombilical ataşat, indicând o naştere extrem de proaspată, şi că prezenta semne de hipotermie.

Mama ştie cel mai bine

Poliţista Luisa Fernanda Urrea a fost cea căreia i s-a înmânat bebeluşul, până la venirea echipajului medical, iar reacţia imediată a acesteia a fost de a pune bebeluşul la sân şi de a-l alăpta. Această reacţie a fost una absolut firească pentru tânăra femeie, dat fiind că născuse la rândul ei de foarte puţină vreme şi alăpta. „Deoarece îmi alăptez şi eu copilul, ştiu care pot fi nevoile unui copil aşa de mic, aşa încât am hrănit-o pe fetiţă, pentru că am văzut că îi era foame. Cred că orice altă mamă aflată în situaţia mea ar fi procedat la fel”, a declarat poliţista. Medicii care au preluat nou-născutul în vârstă de doar câteva ore au declarat că gestul poliţistei a fost unul de o importanţă majoră pentru viaţa micuţei fetiţe abandonate, deoarece starea sa nu era prea bună în momentul găsirii sale, iar laptele primit a fost exact ceea ce îi trebuia.

O poveste cu final fericit

Potrivit unui site local, bebeluşul găsit în pădurea columbiană a fost dus ulterior la spitalul Tomas Uribe din oraşul Tuluá şi preluat din braţele poliţistei de medicii de acolo, care i-au acordat ajutorul necesar şi care au reuşit să o stabilizeze pe micuţă. Bebeluşul a fost mai apoi predat autorităţilor locale de protecţie a copilului, care au demarat o ancheta în încercarea de a o găsi pe mama sa şi de a afla care au fost motivele din spatele abandonului.

Aceasta nu ar fi prima situaţie în care un bebeluş este alăptat de altcineva decât mama sa, nu de mult o poveste emoţionantă şi similară având loc în China. Acolo, un copilaş de numai câteva luni, care trebuia să fie supus la o delicată intervenţie chirurgicală, a fost alăptat cu succes în sala de operaţii de o asistentă medicală aflată în apropiere, care a aflat de caz de la un coleg.

https://www.youtube.com/watch?v=2qt8RwLBd14

Citește și:
Un bebeluş a fost alăptat de o asistentă în timpul unei intervenţii chirurgicale
Alăptare de succes după întoarcerea la serviciu: 7 sfaturi practice
Un tată văduv şi-a ajutat copilul să fie alăptat multe luni după decesul mamei
Îngrijirea copilului prematur

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa