Copiii şi hotelul: aventuri cu final neaşteptat

copii-hotel-totul-despre-mame

Nu toate şederile la hotel împreună cu copiii sunt cele mai fericite!

Una dintre marile mele bucurii din copilărie era să merg cu părinţii prin ţară, atunci când ei erau plecaţi în interes de serviciu, şi să stau la hotel. Totul mă fascina acolo: de la intrarea impozantă şi uniformele apretate ale personalului hotelier, până la lifturile mult mai mari şi mai moderne decât cele din blocul meu, camerele imense şi geamurile largi, cu draperii grele.

Ţin minte chiar că, ajunşi la un hotel dintr-un oraş de munte, care avea o privelişte impresionantă din camera noastră, mi-am petrecut aproape 20 de minute trăgând încontinuu de draperie cu beţişorul de lemn ataşat, ca să văd cum se face lumină şi întuneric în cameră. E de la sine înţeles că şi copiilor mei le place la hotel la fel de mult ca mie, iar descoperirea unui nou loc de găzduire pentru vacanţele noastre e o încântare deplină pentru ei. Totul ar fi perfect, dacă n-am întâmpina şi probleme pe parcursul şederii noastre acolo.

Iată câteva exemple de situaţii mai puţin agreabile atunci când mergi cu copiii la hotel!

Hotelul unde n-ai voie să te simţi ca acasă

Dacă vă gândiţi că la hotel oricum nu poţi să faci toate trăsnăile de acasă, ei bine, nu despre asta este vorba. Bunul simţ trebuie să existe mereu, aşa că nu întindem niciodată coarda când mergem la hotel, chiar dacă părerea multor oameni este că, din moment ce plăteşti, poţi să faci ce vrei în cameră. Nu prea.

Dar există nişte hoteluri atât de neprimitoare în lumea asta, încât mai-mai că-ţi vine să pleci imediat de-acolo, cu riscul de a pierde avansul dat. Hoteluri din ţară sau din străinătate unde n-ai voie să stai pe cuvertura de pe pat, că se mototoleşte, hoteluri unde nu poţi porni aerul condiţionat decât foarte puţin, pentru că aparatul e mare consumator de curent, hoteluri unde nu e voie să intri cu iaurt sau fructe în cameră, pentru că pătează mobila, mocheta şi restul obiectelor sau hoteluri în care trebuie mereu să închizi uşa cu gingăşie maximă, ca să nu cumva să facă zgomot. Sau, aşa cum ni s-a transmis, „do not bang-bang the door, the door is new and beautiful, be good to the door”.

Hotelul care îţi face program

E ora 20:00? La culcare, ma chère. Ni s-a întâmplat, de două ori, să fim sfătuiţi blajin, în primă fază, după care aproape somaţi să nu mai facem niciun fel de gălăgie după această oră. Adică, să nu ni se mai simtă prezenţa niciunuia dintre noi după lăsarea întunericului. E drept că unul dintre locurile de cazare era o afacere de familie şi proprietarii erau prezenţi nonstop pe coridor, în curte sau pe terasele micului hotel, iar majoritatea celor găzduiţi acolo păreau de-ai casei. Dar al doilea era un stabiliment hotelier în toată regula, cu zeci şi zeci de turişti din toate colţurile lumii cazaţi în impunătoarea clădire. Ba am nimerit într-un alt concediu şi un al treilea hotel în care internetul şi apa caldă funcţionau după bunul plac al patronilor, pe principiul economisirii în „aceste vremuri de criză care ne-au pus economia pe butuci”, ca să citez din spusele acestora. Aşadar, dacă aveai nevoie de mângâierile unui duş bun sau de beneficiile World Wide Web-ului la o anumită oră, nu se putea şi pace.

Hotelul în care ai voie cu copii doar la nivel declarativ

Înainte de a face o rezervare, verific întotdeauna dacă hotelul în care urmează să ne cazăm este nu neapărat child friendly (situaţia ideală), ci că ne lasă, efectiv, să venim cu copiii. Ştiu că există situaţii în care copiii şi hotelul sunt noţiuni incompatibile şi că în unele locuri din start nu se primesc prichindei, pentru că funcţionează pe principiul adults only. Dar, atâta timp cât acest lucru nu e specificat nicăieri, nu înţeleg de ce situaţia se schimbă la faţa locului. Poate că în lumea aceasta trăiesc şi oameni care nu-şi pot dezlipi încă din minte ideea copilului care stă smirnă şi doarme ca un îngeraş ce este, dar realitatea este un pic altfel.

Un copil poate plânge, se poate certa cu sora sau cu fratele lui pe jucării, haine, colacii de plajă sau geanta cu sclipici, un copil aleargă, ţopăie, râde, cântă şi se joacă de-a supermarketul, se uită pe laptop la Frozen, e zburdalnic şi viu, e un copil ca toţi ceilalţi. Să fii ofensat şi să-i baţi părintelui obrazul că a îndrăznit să vină cu copiii la hotelul lui este nu numai o nepoliteţe maximă, dar şi o lipsă de gestionare cu cap a unei afaceri ce se doreşte a fi profitabilă. Fără copii? Nicio problemă, doar să fie menţionat clar acest lucru înainte, iar toată lumea va avea de câştigat. Nici noi nu vom rămâne cu o amintire tristă din vacanţă, nici hotelierii nu-şi vor mai pierde timpul lor preţios cu explicaţii şi stres.

Voi ce păţanii aveţi cu hotelurile?

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație