Cum se transformă vacanţa de vis într-un eşec de proporţii

Vacanta ratata/Totul despre mame

Vacanta ratata/Totul despre mameSocoteala de acasă nu prea se potriveşte cu cea din târg

Credeaţi că toate vacanţele sunt de excepţie? Unele se pot transforma într-un eşec chiar de la început.

Vine vremea vacanţelor, ah, ce bucurie! Soare, mare, plimbări relaxante, toate ne aşteaptă cu braţele deschise! Pentru o perioadă le vom spune adio! aragazurilor şi cuptoarelor, nu vom mai spăla vase şi rufe şi ne vom admira copiii care aleargă pe o peluză atent tunsă, în timp ce noi sorbim nonşalant dintr-un frappé. Cu o singură condiţie: să ne ocolească ghinionul!

Când visul devine parţial realitate…

Voiam să ajung de nu ştiu când pe plajele greceşti, aşa că, în urmă cu doi ani, am reuşit să îmi pun marele plan în aplicare. Destinaţia era Thassos, iar vacanţa de familie urma să aibă loc în formula completă, adică eu, al meu soţ şi cei trei copii. Nici n-am ajuns bine la destinaţie, însă, că fix după a doua zi de plajă fetiţa cea mare ne-a spus că o dor picioarele. Am crezut că era obosită şi am lăsat-o să se odihnească mai mult pe parcursul zilei, dar ne-am panicat seara, la plimbarea prin staţiune, când n-a mai putut merge, efectiv, şi a început să plângă din pricina aceloraşi dureri.
Ajunşi în camera de hotel am observat că avea temperatură, iar pe tălpile ei erau zeci de puncte mici, roşii, aidoma unor înţepături de insecte sau urme de ace. Bănuind că a călcat în vreo plantă otrăvitoare ori pe vreun arici de mare, am pus mâna pe telefon să ne sunăm medicul de familie de acasă. După explicaţii amănunţite şi câteva poze trimise pe e-mail, medicul ne-a spus că toate simptomele corespund bolii gură-mână-picior, boală virală pe care o căpătase, cel mai probabil, înainte de a pleca în concediu.

… şi coşmar

La două zile de la identificarea bolii şi după ce fetiţa îşi revenise, a mai apărut un pacient în familie. De data aceasta bolnavul eram chiar eu. Partea proastă a fost că boala m-a lovit într-un mod mult mai agresiv decât pe fetiţa mea, care, ori a fost mai rezistentă, ori a avut o formă mult mai uşoară a bolii. Durerile atroce din tălpi au fost dublate de febră mare şi de mâncărimi insuportabile ale palmelor, vecine cu paroxismul, ce m-au făcut să ajung în primul spital găsit, plânsă toată şi ţinută în braţe de soţ, depăşit şi el de situaţie.

Din fericire, după confirmarea diagnosticului şi o pungă de antihistaminice şi de antiinflamatoare prescrise, la câteva zile de la apogeul bolii mi-am mai revenit şi am reluat complet mersul biped, redescoperind bucuria primilor paşi.

Dă-i omului mintea de pe urmă

Şi cum mă bucuram eu în ultima parte a vacanţei că puteam din nou să zburd pe plajele Greciei, iată că o măsea de minte nărăvaşă se gândi să-şi facă de cap. Păi da, nu ştiaţi că nu există niciun moment mai bun pentru ca o măsea să-ţi crape gingia decât concediul? După ce că, din pricina picioarelor, nu putusem să ajung până atunci la vreun restaurant, să încerc bucătăria locală, iată că acum puteam să ajung, dar nu puteam să mănânc. Gura mi se încleştase din pricina durerii, iar mirosul năucitor de souvlaki, miel la cuptor şi caracatiţă la grătar mă ameţise şi mă enervase total. Nici să vorbesc nu mai puteam, dar limbajul mimico-gestual a fost suficient pentru ai mei să-şi dea seama că aromele care-mi gâdilau nasul şi  culorile ce îmi treceau prin faţa ochilor erau de vină pentru fumul ce-mi ieşea pe urechi.

Un final de pomină

Ultima zi de vacanţă ne-a găsit pe toţi sănătoşi. Nimeni nu mai avea nimic, totul era minunat. Nu chiar totul, însă, pentru că exact când am plecat spre casă maşina a intrat în gardul hotelului (cu daune minore, din fericire), pecetluind definitiv concediul şi transformându-l într-o amintire deloc plăcută.

Credeaţi că ăsta a fost finalul? Iată că nu. La o lună de la vacanţa în Grecia, talpile s-au descuamat grotesc, lăsând la iveală nişte membre de vertebrate marine, de parcă eram omul amfibie, iar unghiile de la picioare au căpătat o culoare dubioasă, de galben spre portocaliu. La încă o lună după, unghiile au început să-mi cadă una câte una, afectate de urâta boală gură-mână-picior. Noroc că apusese vremea sandalelor, iar „frumoasele” mele degete erau acoperite de încălţăminte. Până la finalul iernii am reuşit să îmi recapăt cu brio toate unghiile de la picioare, dar şi pielea de pe tălpi, iar astăzi arată cât se poate de firesc (să zicem).

Morala: un ghinion nu vine niciodată singur, ci însoţit de toate rudele lui. Şi, pentru că anul ăsta aş vrea să merg din nou în vacanţă în Grecia, mai am câteva luni la dispoziţie să prind nenorocul şi să-l leg bine într-un sac.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație