Mă-sa vs Ta-su: Nervi grei de vacanţă

Copiii se relaxează în vacanță

Sau cum cele mai bune tantrumuri se fac întotdeauna în vacanță de toată lumea: atât de copii, cât și de părinți

Scandalul bun începe de dimineață 

Ta-su: Dormind mai mult cu ochii pe tavan în timp ce mă încordam să mai ațipesc o tură, a sunat ceasul telefonului. Era ora 5 dimineața și urma să mergem la mare. Mi-am crăpat ochii și am sărit din pat că un arc să pregătesc plecarea. Urmă să închid bagajele, să iau mâncarea din frigider și să car lucrurile la mașină. Corpul istovit era pe pilot automat, mânat de bucuria plecării. La fel erau și Delia și Luca – fiecare cu drumul lui prin casă și cu grijile lui înainte de plecare. La un moment dat am început să ne lovim unii de alții și începem să cârâim – unde ai pus încărcătorul? de ce nu ești îmbrăcat? iar ai uitat încălțările? hai mai repede cu mâncatul că nu avem toată ziua etc. Din bucuria curată cu care ne trezisem, ajunsesem la încordare și o vagă umbră de nervi din cauza grabei să plecăm să ne simțim bine. Subit mi-am amintit de plecările la drum din copilărie. Dimineață începea impecabil urmând ca în timpul facerii bagajelor să înceapă scandaluri. Nu știu de ce fiecare plecare trezește în oameni mici monstruleți. Copiii se agită că o băutură acidulată exuberanți și fericiți de îți vine să îi dai pe mute, adulții se încarcă cu mii de griji că să fie siguri că vacanță ce va veni va fi perfectă. Tocmai din grijă de perfecțiune se pierde perfecțiunea vacanței. Din cauza asta oamenii își strică vacanță încă înainte de a o începe.

Mă-să:  Întotdeauna am urât plecările cu noaptea în cap. Mi se trage de la toate vacanțele cu părinții care începeau cu planificarea plecării: plecăm neapărat la 3 dimineața, să nu prindem căldură pe drum și să ajungem la timp pe plajă. Pentru că un drum până la mare dura cel puțin 9 ore, părinții decideau că ora 3 dimineața e cea mai potrivită pentru a face tot drumul Bacău-Constanța. Și să prindem primii bacul la Brăila, la ora 7. De aceea, atunci când soțul a decis: la 6 suntem deja pe autostradă, să ajungem la 9 maximum pe plajă, deci, dăm trezirea la 5 jumate, deja mi se luase de mare. Urmau 5 zile la mare pe care cu greu le-am planificat atât logistic, cât și calendaristic, așa că nu îmi doream decât un start bun. Și așa avem puține zile de vacanță pe an pe care le plănuim în cel mai mic detaliu, de ce să nu ne bucurăm de ele pe relaxare, nu pe fugă? Așa am plecat spre Jupiter, prima noastră oprire.

Cum vin nervii din senin

Ta-su : Am ajuns cu bine la mare, dar perfecțiunea încă nu începuse. Era ora 10 și soarele deja ardea pe plaja din Jupiter. Nu puteam să beau o bere că încă nu eram 2 Mai și mai aveam de condus. Apa pe care o aveam de băut nu era rece așa cum era apa mării (de îmi clănțăneau dinții) și îmi intrase și nisip în încălțări. Unde e vacanță perfectă??? Păi să nu mă enervez? Ba da. Pac, bag o mutră acră. Delia se face că nu o vede, dar ca să fie o vacanță perfectă închide niște bombănelile în ea. La păstrare. Eu la fel. Luca, în fundal, cerea ceva, ca de obicei, dar acum nu aveam timp de el și începea să enerveze și el. Ceva nu mergea perfect. Am înghițit cu apa (că alcool nu aveam voie) și am mers mai departe. A doua zi, după ce am îndurat căldură plajei până pe la amiază și m-am jucat cu copilul în toate felurile, am zis să mă răcoresc cu o bere rece cu toată gașcă la terasă. Văi, ce senzație bună. Mmmm. Și mâncarea bună! Nu mai mișc de aici, zic eu în gând. Dar surpriză, Luca fiind obosit după ce a rupt plaja și marea în două se mâțâie că vrea la culcare. Pfua! E rândul meu. Renunț la o a doua bere perfectă pe care  o aveam în gând și mă duc amărât cu el la cort. Nu zic că nu m-ar fi plăcut să mă cuibăresc father and son în cort, să căutăm locul cu răcoare și să plănuim plecări băiețești la munte pentru viitor, dar nu îmi ieșise planul măreț de relaxare totală. Încă o amărăciune închisă în mine pentru mai târziu.

Mă-sa : Vacanța fiind în toi, am asistat, ba chiar am experimentat câteva tantrumuri în șir. Pentru că cele mai bune se fac atunci când toată familia e reunită, relaxată, fără deadline-uri și program fix de bifat. La copii se numesc tantrumuri, la adulți crize de furie. Sau cel puțin așa le denumim că să nu ne încurcăm în termeni. În ambele cazuri încep abrupt, dintr-o nimica toată, și cu cât durează mai mult, cu cât ajungi la miezul lor, la adevăratul motiv care l-a declanșat. După câțiva ani de crize de plâns, am ajuns să îmi cunosc copilul atunci când are nevoie de limită și când se pregătește de un tantrum mare. De obicei, se întâmplă în week-end sau în vacanță, fix când e cu noi acasă, când se simte cel mai în siguranță. Și, desigur, crizuțele își arătau colții după două zile de stat la cort. Mai mult pentru soț, decât pentru copil, pentru că, nu-i așa, e greu să te culci la 4 dimineața și să fii fresh la 8 pe plajă. Dar cine l-a pus să stea toată noaptea treaz, parcă era vorba că eram în vacanță în familie, nu fiecare cu programul lui?

Cum vin nervii din nori de ploaie

Ta-su: Am strâns cortul și am plecat spre Bulgaria să petrecem între pereți vreo două nopți. Super! Partea a doua a vacanței perfecte. Ajungem acolo și găsim cazarea perfectă, dar când să plecăm în căutarea plajei sau la piscină, hop, a început să plouă. Mrrr. Grrr, asta e, ne culcăm. Luca delira și de somn dar și de mârâială că vrea la piscină sau să ne jucăm. Părinții mârâiam și noi ca un motor de mobra așa că am tras o leacă pe dreaptă să ne mai venim în fire. După somn și răsplată că ieșit soarele și am sărit în piscină. Aproape perfect. Era ea cam micuță în lungime dar bună. Supărarea a venit când au venit și alți colocatari și piscină s-a transformat puțin în autobuzul 101 la ceas de vârf. Mrrr. Încă niște nervi. Nu aveam pe cine să dau vina și asta mă enerva și mai tare. A urmat apoi o seară liniștită în care m-am enervat timid, în mine – ba că frigiderul nu răcea berea perfect, ba că Luca nu știa cum să se mai joace și tot trăgea de noi, ba că i s-a făcut somn și voia la culcare, ba că aș mai fi băut încă vreo câteva beri spre dimineață dar a două zi trebuia să mă trezesc. A doua zi m-am trezit nervos că a trebuit să mă trezesc și am continuat așa că nu am apucat să beau și eu cafeaua că omul după o noapte grea. Am făcut bagajele în fugă și am plecat către o plajă mișto. Cafeaua tot nebăută și eu tot nervos. Acolo era cu adevărat perfect, în sfârșit…. Doar că apa era cam rece, foarte soare și nu puteam să pun gură pe alcool căci aveam de condus mult către casă. Și nici cafea nu găseam căci era o plajă cam pustie. Am mai strâns încă odată din dinți și am mai închis un snop de nervi în mine. Luca și el nervos că era apa prea mică, prea rece, că nu ne-am scufundat sub stabilopozi, că nu am intrat în peșteră plină peturi și de gunoaie și că de ce mergem acasă?

Mă-să: După trei zile minunate la mare, pe plajă, cu cortul, timp în care copilul s-a simțit bine, liber, s-a jucat de dimineață până seară în aer liber și a cerut singur să doarmă când simțea că nu mai poate, au urmat două zile într-un spațiu închis. Ne-am strâns cortul din 2Mai și am plecat pentru două nopți în Bulgaria, tot la mare, însă într-un apartament închiriat. Schimbare mare de decor: dintr-un spațiu deschis cu mare și nisip la îndemână, am ajuns într-un spațiu închis unde joacă era limitată și dependentă de părinți și de disponibilitatea lor. Copilul relaxat și înțelegător s-a transformat rapid într-un copil mereu nemulțumit, cu chef de luptă și de gâdilit (semn de nevoie de conectare fizică) și mereu pus pe harță. Au urmat două zile în care l-am forțat să scoată din el toate supărările și dramele pe care le ținea undeva ascunse. Primele crize au fost fără plâns, mai mult cu țipete și lovituri, dar îl simțeam cum avea nevoie să scoată din el și lacrimi, așa că am apăsat pe pedală cât am putut și l-am ajutat să plângă atunci când ne lovea și vorbea urât cu noi și nu ne lasă să ne atingem sau să ne ținem în brațe. Și totuși, nu îl simțeam liniștit. După o călătorie cu mașină de câteva ore, după ajunsul acasă și regăsirea jucăriilor, a urmat o zi în care mi-a pus la încercare toate limitele (joase, căci și eu fusesem în vacanță) și m-a provocat în așa fel încât i-am zis că nu mai am chef de el și să mă lase în pace câteva minute. Aveam nevoie și eu de o pauză.

Vacanța la cort
Vacanța la cort
Vacanța la cort
Vacanța la cort

Și părinții fac tantrumuri

Mă-sa: Ziua grea abia începea, căci după crizele lui, au urmat ale noastre. Ale părinților. E drept, abia venisem din vacanță și așteptările comune erau să fim deja relaxați și cu bateriile încărcate, nu ne certasem deloc în cele 5 zile la mare, tot ce făcusem a fost să ne concentrăm să îi fie copilului bine. Pe noi ne-am pus de-o parte, de parcă am fi așteptat să ne vina și nouă rândul la relaxare și la pauză de gândit. N-a fost deloc greu să găsim punctul sensibil al cuplului nostru și să începem o ceartă că la carte, cu reproșuri și învinuiri, cu gesturi dramatice și declarații belicoase, cu trântit și pufnit, cu lacrimi, din fericire, fără trântit pe jos, așa cum fac cei mici. Deși, nu cred că mi-ar fi stricat niște descătușări ale corpului. Ce ne-a oprit din dramatism a fost chiar copilul care, mai inteligent decât noi, a găsit jocuri care să ne relaxeze și să ne scoată din starea de nervozitate. El ne băgase acolo, tot el ne scosese. Și tot el și-a cerut scuze că ne-a provocat. Nu știu ce zice soțul, însă mie mi-a făcut și rău și bine. Rău, pentru că am simțit fizic ce simte un copil atunci când e furios și i se încleștează obrajii, bine, pentru că m-am eliberat de o stare conflictuală pe care o țineam ascunsă în concediu.

Ta-su: Când am ajuns acasă totul era perfect – peștii trăiau toți, părea răcoare și mirosea subtil a vase uitate în chiuvetă (m-am enervat căci nu îmi aminteam să le fi uitat eu). Am desfăcut bagajele în grabă și visam să ne prăbușim osteniți în pat. Nu am putut căci copilul era stătut și a început să scoată monștrii strânși toată vacanță. Maaamaaa, tattaaaaa, vreaaaau să va jucați cu miiineeee. A băgat un plâns scurt și un strigăt de luptă. Eu nu m-am lăsat mai prejos și am pocnit cum a apăsat cineva pe bubă. Delia n-a stat nici ea deoparte și s-a băgat vânjos în război. Eu pac, o replică tăioasă, un strigăt de vitejie. Bang, o altă replică peste fața rămasă mască a adversarilor. Adversarii aruncă și ei cu venin și fiere. Alt strigăt de lupă. Și încă unul. Unul se da bătut și tace. Celălalt strigă mai tare. Luca, mai deștept, se calmează și iese din luptă. Începe cu mânuțele lui mici și dibace să ne panseze rănile dar era prea târziu – vacanță noastră perfectă se terminase prost. După o noapte petrecută în convalescență de după scandal mi-am dat seamă de ce se ceartă oamenii și copiii în vacanță – pentru că au așteptările prea mari. Toți visează la vacanțe perfecte și cum ceva iese din tipar se strânge o guriță de otravă. Când se strânge prea multă dă pe afară și îi pătează și pe cei de lângă noi. Cam nasol. Data viitoare nu am să mă mai aștept la nimic. Poate mă întorc mai relaxat.

Vouă cum vă e în concediu?

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație