Vacanță all-inclusive cu copiii, pe vârste. La ce să te aștepți

Istoria vacanțelor noastre cu copilul este ca o reclamă ieftină pe sistemul înainte și după. Numai că, de data asta, dăm mult mai bine în pozele de dinainte. Pentru că, sinceră să fiu, în primii ani cu copilul în vacanță, ne întorceam mai șifonați și mai obosiți decât la plecare.

Partea bună e că acum, la cei 8 ani jumătate ai copilului, atmosfera din vacanțe e complet diferită de ceea ce se întâmpla cu patru ani în urmă. S-o luăm sistematic, așadar, pe vîrste.

All inclusive la 1 an și jumătate

Din rătăcitorii aventurieri care suntem (să ne înțelegem, ne-am petrecut luna de miere pe plaja pustie de la Vadu, cu cortul!) am ales cu inima strânsă un all-inclusive la bulgari. A fost un afront adus însăși esenței noastre de umblători brambura. Ajunși la vecinii bulgari, am descoperit că un hotel confortabil, curat, cu piscină și piscinuță, cu mese la ore fixe, fără bătăi de cap organizatorice, cu plimbări leneșe prin parcul bogat în vegetație și tentații s-a dovedit a fi salvator din anumite puncte de vedere. Anumite. Cert e că Tudor al nostru strâmba din nas la mai toate felurile de mâncare, refuza cu strictețe să se hrănească în intervalul orar dedicat acestei îndeletniciri, iar să pui la somnul de prânz un tânăr pasionat de apă, cu tentația piscinelor și a mării sub nas nu a fost lucru ușor. Am supraviețuit cumva și ne-am întors acasă nu neapărat mai odihniți, nu neapărat cu bateriile încărcate, dar cu siguranță mult mai grași. Noi, cei mari. Tudor arăta ca după o săptămână petrecută la un centru de remodelare corporală: vesel, odihnit, bronzat și slab țâr.

All inclusive la 3 ani

Sărim peste vacanța de la 2 ani, când ne-am dus la 2 Mai și a fost acceptabil. La 3 ani, consideram deja că avem nevoie disperată să ne odihnim noi, cei mari. Așa că ne-am sumes mânecile și am lansat o invitație subversivă bunicilor de la Cluj care, din pricina distanței mari, nu prinseseră foarte multe zile legate cu copilul. Le-am povestit despre Bulgaria și hotelul la care mai stătusem de parcă am fi fost angajați cu carte de muncă și bonuri de masă de ministerul de turism bulgar. Plaja era luxuriantă de-a dreptul, parcul exotic (deși nu știu cât au crezut cu adevărat, având în vedere că la Varna clima e fix ca la noi, așa că palmieri ioc, măslini ioc, flori cât capul ioc). Bucătăria… mvai, un deliciu! Iar băuturile (niște soiuri de bere și tării locale care imitau palid versiunile originale) deveniseră niște sofisticate cocteiluri menite să te facă să trăiești fiecare secundă ca-n sânul lui Avram. Ce aveam noi în minte era că vom plasa copilul în brațele bunicilor și că ei vor sta în piscinuța de copii, fascinați până la refuz de jocul cu pistolul de apă sau cu găletușa și lopățica. De venit, au venit. S-au lămurit că descrierea locurilor fusese o manevră josnică de marketing a celor doi părinți ahtiați să paseze copilul în cârca altcuiva. Numai că socoteala de acasă… După câteva zile, bunicii extenuați au început să cârâie și să ne arate cu degetul discrepanțele dintre paradisul promis și descris de noi și realitatea din jur. În plus, aveau și ei nevoie de odihnă. Așa că iată-ne rupți între toanele și dorințele copilului și perechea de bunici pe care încercam să o convigem că merită să traversezi toată România pentru o vacanță pe litoralul bulgăresc, iar că zona de lounge, cu șezlonguri umbrite și muzică în surdină este de o mie de ori mai plictisitoare decât zona însorită agresiv de la piscina copiilor și decât jocul de-a stropitul cu pistolul de apă, ore în șir. Ne-am întors extenuați și apăsați de vină.

All-inclusive la 8 ani

Eeeei, acum lucrurile stau altfel. În primul rând, copilul s-a prins că suntem mult mai anoști decât alți copii, cu care preferă, evident, să petreacă timp. A prins gustul restaurantelor și se simte magnific să mănânce ce vrea el, nu ce-i gătesc eu. Înoată mai bine decât noi doi la un loc, așa că nu mai stai cu ochii pe el ca pe butelie când e în apă. Și, deși nu suntem, în continuare, fanii sistemului all-inclusive, de data aceasta chiar am simțit nevoia să ne odihnim plenar. Așa că purcedem spre litoralul otoman cu mic, cu mare, cu avionul (căci n-am nervi să mă cert cu jumătatea mea 1.400 de km pentru viteza, depășiri si alte lucruri despre care discută pasional doi șoferi la drum lung – când conduce celalalt). Lăsăm aventura pe altă dată și mizăm de dulcele farniente de care am nevoie ca de oxigen. Cât despre copil, sper să-și facă prieteni și să se descurce, eu am de gând să citesc mult, să mănânc puțin și să mă răsfăț maxim!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație