Naștere naturală după cezariană. Avantaje și riscuri

TOTUL DESPRE MAME
gravida spital sot medic

Dacă până de curând expresia „o cezariană cere altă cezariană” era un adevăr de necontestat, iată că lucrurile au început să se schimbe și auzim din ce în ce mai des de nașterea naturală după cezariană, denumită în engleză VBAC (vaginal birth after cesarean) și pe care noi o vom numi NVDC (naștere vaginală după cezariană).

Tot ce trebuie să știi despre Nașterea Vaginală După Cezariană

Dacă până acum câțiva ani o naștere naturală după cezariană era privită ca o procedură medicală foarte riscantă, părerea specialiștilor a început să se schimbe și, conform American Pregnancy Association, 90% dintre femeile care au trecut printr-o cezariană sunt candidate pentru NVDC. În 2010, și Colegiul American al Obstericienilor și al Ginecologilor și-a reviziuit recomandările și a declarat că „NVDC este o procedură sigură pentru majoritatea femeilor care au în istoricul medical o operație de cezariană, sau chiar două operații de cezariană”.

Dacă tu şi doctorul tău cădeţi de acord asupra unei NVDC, va trebui să treci printr-o probă de travaliu. Aceasta înseamnă că plănuieşti să intri în travaliu cu scopul de a naşte natural. Dar, ca în orice formă de travaliu, este greu de ştiut dacă NVDC va funcţiona. E posibil ca, în loc de o naștere naturală, să ai din nou nevoie de o operaţie de cezariană. În SUA, statisticile spun că 4 din 10 femei care trec printr-o probă de travaliu ajung să nască prin cezariană.

Este o probă de travaliu sigură pentru a fi încercată?

Dacă este sau nu potrivită pentru tine depinde de mai mulţi factori, inclusiv de motivul pentru care a trebuit să naşti prin cezariană în trecut.

O femeie care se hotărăşte asupra unei NVDC este monitorizată îndeaproape. Ca la orice naştere naturală, dacă mama sau copilul prezintă vreun semn de complicaţii, este efectuată o operaţie de cezariană de urgenţă.

Care sunt avantajele unei NVDC?

Avantajele unei NVDC, în comparaţie cu o operaţie de cezariană, includ:

  • Eviţi încă o cicatrice pe uter. Acest lucru este foarte important dacă îţi mai doreşti copii în viitor. Cu cât ai mai multe cicatrici, cu atât este mai mare riscul să apară probleme şi complicaţii la o sarcină viitoare.
  • Mai puţină durere după naştere.
  • Mai puţine zile în spital şi o perioadă mai scurtă de recuperare la domiciliu.
  • Risc scăzut de infecţie.
  • Un rol mai activ atât pentru tine, cât şi pentru partener, în procesul naşterii copilului.

Ce riscuri prezintă o naștere naturală după cezariană?

Cel mai mare şi grav risc al unei NVDC este ruptura uterină de-a lungul vechii cicatrici de la cezariana anterioară. Acest fenomen este destul de rar, însă – atunci când şi dacă are loc – poate pune în pericol atât mama, cât şi copilul.

Probabilitatea ca o cicatrice să se deschidă este mică, de aproximativ 0,5% dacă este o singură cicatrice și travaliul s-a declanșat natural şi nu prin medicamente. Tocmai acest risc reprezintă motivul pentru care NVDC este adesea o posibilitate doar în spitalele care pot efectua o operaţie de cezariana de urgenţă.

Dacă treci printr-o probă de travaliu şi ai nevoie de o operaţie de cezariană, riscul unei infecţii este un pic mai mare decât dacă ai face direct cezariană.

Ce poate împiedica succesul unei NVDC?

Sarcina, travaliul şi naşterea sunt diferite pentru fiecare femeie în parte şi sunt destul de greu de prezis. Chiar dacă ai avut nevoie de o cezariană la prima sarcină, e posibil ca la următoarea să nu mai ai nevoie.

Probabilitatea ca o NVDC să decurgă normal şi sigur este influenţată de mai mulţi factori. De obicei, o combinaţie de factori afectează cât de bine sau rău decurge proba de travaliu.

Şansele ca NVDC să decurgă normal sunt mai mari atunci când:

  • Cezariana anterioară nu a fost făcută din cauza unui travaliu prelungit.
  • Nu ai aceeași problemă medicală care a dus la o operaţie de cezariană în trecut (cum ar fi un făt în poziţie pelviană sau cu picioarele în jos).
  • Ai mai avut o naştere vaginală sau o NVDC de succes.
  • Travaliul începe natural, iar cervixul se dilată bine.
  • Ai mai puţin de 35 de ani.
  • Cezariana sau cezarianele anterioare au fost făcute prin incizii orizontale și nu verticale.
 Şansele de succes ale unei NVDC sunt mai mici atunci când:
  • Cezariana anterioară a fost efectuată din cauza unui travaliu dificil, numit distocie. Acest lucru este valabil mai ales dacă ai fost complet dilatată atunci când ai avut o cezariană pentru distocie.
  • Eşti obeză.
  • Ai mai mult de 35 de ani.
  • Fătul este foarte mare (estimat la mai mult de 4,082 g).
  • Ai mai mult de 40 de săptămâni de sarcină.
  • Ai gemeni.

La ce să te aştepţi de la o NVDC

Informarea, pregătirea şi munca în echipă sunt musai necesare pentru a avea o naştere vaginală după cezariană (NVDC) de succes.

Naştere şi educarea pentru NVDC

Pentru a te pregăti de travaliu, ia în considerare înscrierea la un curs de naştere la o clinică sau un spital. Tu şi partenerul tău aţi putea învăţa:

  • La ce să vă aşteptaţi în timpul travaliului şi naşterii.
  • Cum să gestionaţi naşterea după cezariană folosind exerciţii de respiraţie şi sprijin fizic şi emoţional.
  • Ce opţiuni de diminuare a durerii există pentru o naştere naturală.

Travaliul

În afară de faptul că necesită o monitorizare îndeaproape, travaliul la o naștere după cezariană pe căi naturale decurge la fel ca la o naştere normală. La început, femeia poate fi pe cât de activă şi mobilă îşi doreşte. Nu există restricţii speciale pentru NVDC decât după ce începe travaliul activ. În acel moment, este monitorizată activitatea cardiacă a copilului pentru a preveni din timp stresul fetal sau rupturile uterine.

Dacă încerci o naștere naturală după cezariană şi, de altfel, eşti la prima naştere naturală, sau cezariana a fost efectuată la începutul travaliului, va fi ca o primă primă naştere și e posibil să dureze destul de mult.

Dacă ai mai avut o probă de travaliu îndelungată sau ai mai născut natural, corpul tău se va adapta, cel mai probabil, pentru a face naşterea cât mai uşoară.

Medicamente pentru inducerea sau potenţarea travaliului

Pe măsură ce te apropii de termen, cervixul, în mod normal, se înmoaie şi începe să se dilate şi să se subţieze, pregătindu-se pentru travaliu şi naştere. Când travaliul nu începe în mod natural pe cont propriu, poate fi indus.

În general se evită să se folosească medicamente pentru inducerea unei probe de travaliu pentru o NVDC, din același motiv pentru care administrarea de medicamente în sarcină e, în general evitată. Medicii iau întotdeauna în calcul posibilitatea unei rupturi uterine. Unii medici sunt de acord cu cu folosirea atentă a ocitocinei pentru inducerea travaliului atunci când cervixul este moale şi dilatat.

Dacă travaliul încetineşte sau se opreşte, medicul ar putea folosi ocitocină pentru a mări contracţiile.

Medicamente pentru durere

Ca în majoritatea naşterilor naturale, numeroase femei care aleg să aibă o NVDC pot face anestezie epidurală pentru durerea din timpul naşterii, care este în mod normal administrată atunci când dilataţia cervixului este între 3 şi 4 cm. Studiile au arătat că, spre deosebire de alte medicamente în sarcină, anestezia epidurală nu creşte riscul rupturilor uterine în timpul unei NVDC.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa