Semnificația numelui Agnes, de la originile sale grecești de la cuvântul hagnes, este aceea de pur, curat, cast și chiar sfânt. Numele ajunge în onomastica creștină prin cultul unei fecioare din Roma, martiră în timpul lui Dioclețian.
Din sec. al IV-lea se răspândește rapid și datorită asemănării cu termenul de “agnus” – miel, a cărui valoare simbolică este recunoscută în religia creștină.
Sfânta Agnes
Sfânta Agneza este sărbătorită în calendarul romano-catolic pe data de 21 ianuarie. Sfânta era o cunoscută fecioară din Roma, de o frumuseţe izbitoare. Încă din copilărie şi-a închinat viaţa lui Iisus Hristos, păstrându-şi puritatea.
Legenda spune că unul dintre pretendenţii săi a orbit subit de durere atunci când fecioara i-a refuzat cererea în căsătorie. Însă, tânărul s-a vindecat la scurt timp după acestă tragedie datorită rugăciunilor Sfintei Agneza.
Sfârşitul vieţii ei este unul extrem de trist, devenind victimă persecuţiilor împăratului Diocleţian şi moare prin tăiere de cap. La începutul secolului al IV – lea a fost martirizată, iar pe locul unde a fost înmormântată s-a construit biserica “Sfânta Agnia”.
Pentru mai bine de 400 de ani, a fost în topul primelor 3 nume de fete folosite în onomastica țărilor vorbitoare de limba engleză.
Variante ale numelui Agnes
Annice, Annis, Inez (țări vorbitoare de limba engleză), Agneta, Agnetha (Suedia), Agnete, Agnetha, Agnethe (Norvegia), Agnete, Agnetha, Agnethe (Danemarca), Agnesa (Albania), Agneza, Ines, Janja, Nensi (Croația), Anežka (Cehia), Age (Estonia), Aune, Iines (Finlanda), Agnès, Inès (Franța), Agni (Grecia), Ágnes, Ági (Ungaria), Agnese, Ines (Italia), Agnieszka, Jaga, Jagienka, Jagna, Jagusia (Polonia), Inês (Portugalia), Agnessa, Inessa, Agniya (Rusia)
Persoane celebre
Agnes de Merania, regină a Franței, Agnes Bruckner , actriță americană