Ceasul biologic nu funcționează doar la femei. Ce riscuri au tații care fac târziu copii

Ramona Dinescu

Ceasul biologic are aceeași însemnătate și pentru bărbați ca și pentru femei. Ca și noi, conform studiilor, bărbații trebuie să își facă griji odată cu trecerea timpului și simt nevoia să procreeze.

Un studiu publicat recent în revista „Fertilitate și Sterilitate” a demonstrat că femeile în vârstă de aproximativ 35 de ani ce au parteneri în vârstă de 45 de ani sau chiar mai mult, au nevoie de un timp de cinci ori mai mare pentru a concepe un copil, decât acelea care au parteneri de 25 de ani. În plus, femeile de 25 de ani sau mai tinere, cu parteneri de 45 de ani, au avut nevoie de un timp de 4 ori mai mare pentru a concepe un copil, decât acelea cu parteneri mai tineri.

Cercetătorii de la Columbia University School of Public Health au descoperit că riscul de avort spontan este cu 60% mai mare la femeile care rămân însărcinate cu un partener de peste 40 de ani, în comparație cu cele care concep un copil cu un partener sub 25 de ani, indiferent de vârsta femeilor.

În plus, o serie de studii realizate în Marea Britanie, SUA și Suedia au ajuns la concluzia că acei copii cu tați mai în vârstă prezintă un risc crescut de a dezvolta autism, schizofrenie, sindrom Down, nanism și multiple probleme genetice și cromozomiale.

Ceasul biologic al bărbaților. „Există motive serioase de îngrijoare”

„Încă mai este nevoie de a fi făcute mai multe studii legate de efectele vârstei bărbaților asupra ratei de fertilitate, a ratelor de avort spontan și a posibilității apariției defectelor din naștere, însă se pare că există motive solide de îngrijorare”, a declarat Dr. Daniel E. Stein, membru al Diviziei de Endocrinologie Reproductivă și Infertilitate din cadrul Facultății St. Luke’s-Roosevelt precum și profesor asistent de obstetrică ginecologie la Columbia University College of Physicians and Surgeons.

Ca o concluzie demonă de reținut: trecerea timpului poate fi mai iertătoare cu bărbații decât cu femeile, în sensul că nu lase aceleași urme fizice vizibile, însă și aceasta are niște limite ce nu trebuie depășite.

Așadar, dacă planificați să concepeți un copil, dacă și tu și partenerul tău credeți că sunteți potriviți pentru a forma o familie, nu ar strica să fiți amândoi atenți la ceasul biologic care ticăie atunci când este nevoie.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa