La cât timp după ERAD poți rămâne însărcinată?

Ramona Dinescu

La scurt timp după ERAD (Electrorezecția cu ansă diatermică) poți rămâne însărcinată, atâta vreme cât medicul ginecolog spune că intervenția a fost făcută cu succes și nu mai există nici un pericol.

ERAD este o procedură chirurgicală de diagnostic și tratament pentru leziunile colului uterin. Este recomandată dacă s-au găsit rezultate anormale în urma testului Papanicolau efectuat în mediul lichid. Scopul ERAD este de a exciza țesutul bolnav, zona „curățată” de celulele afectate refăcându-se în mod corect, cu epiteliu sănătos. Din piesa extrasa se face diagnosticul leziunii prin studiul la microscop.

La șase luni după ERAD poți rămâne însărcinată, este de părere Dr. Ruxandra Dumitrescu medic primar obstetrică-ginecologie.

Ce presupune procedura ERAD?

Am fost supusă unei proceduri ERAD în urmă cu câțiva ani și pot spune cu mâna pe inimă că a fost ceva extrem de simplu, care nu m-a traumatizat în nici un fel. Ceea ce ar fi de reținut este indicația de a repeta testul Babeș Papanicolau în fiecare an și orice anomalie apărută, cerând obligatoriu consultul unui medic. În urma unui astfel de test de rutină, am observat prezența mai multor tulpini HPV, lucru care a necesitat o intervenție ERAD.

ERAD se desfășoară fără dureri (sau cu dureri nesemnificative), în poziție ginecologică, ca și orice consult de rutină. Chiar dacă ești conștientă în timpul procedurii (anestezia este locală), disconfortul este minim. Medicul ginecolog introduce un specul în vagin, pentru a putea vizualiza colul cervical. Cu ajutorul colposcopului, imaginea leziunilor este mărită pentru a putea exciza țesutul afectat în întregime. Ansa diatermică este alimentată electric și, în contact cu țesutul, va exciza regiunile afectate. După coagularea zonei unde s-a incizat în scopul opririi sângerării, procedura se încheie și pacienta poate pleca acasă. Întreaga procedură durează aproximativ 20 de minute.

În primele câteva ore după ERAD poate apărea o mică durere în zona abdomenului inferior, controlabilă cu antialgice orale (ibuprofen, de exemplu) sau sângerări reduse.

De respectat după ERAD

Pacienta este sfătuită să evite contactul sexual, tampoanele interne și irigațiile vaginale timp de câteva săptămâni până la vindecare completă (aproximativ 4 săptămâni). Secreția vaginala de culoare gălbuie, roșie sau maro-negricioasă poate apărea timp de 1-3 săptămâni.

Studiile medicale arată că ERAD crește riscul de infertilitate. Este recomandat ca, dacă nu ai născut încă, să ceri și a doua opinie medicală, pentru a evita, pe cât posibil, manevra.

Experiența personală mi-a arătat că, la 6 luni după ERAD, am rămas însărcinată din prima încercare.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa